Plastic Jesus

ee21

Desi am fost crescutã într-un mediu destul de religios, acum ceva vreme am hotãrât, pe baza unui rationament propriu si nedictat de nici o sectã satanistã, cã nu are rost sã cred în povestea din Biblie.

Cred într-adevãr cã existã o fiintã superioarã nouã, dar nu cred cã fiinta aia e un nene cu barbã care stã undeva sus cu un porumbel în stânga si un fiu „de-a dreapta”, urmãrind fiecare gest pe care-l facem (nu cã nu l-ar sti oricum, cã doar e atotstiutor… da’ na… îi place sã ne priveascã).

Interesant e cã, de când am hotãrât eu independent si neinfluentat de nimeni sã nu mai cred în toatã povestea servitã de Bisericã, lumea credincioasã din jurul meu a încercat sã mã convingã într-una cã gresesc…

Se demonstra de fiecare datã cã am dreptate sã mã îndoiesc de veridicitatea „Adevãrului”, pentru cã se ajungea mereu la un punct în care nimeni nu mai stia sã-mi rãspundã si aveau argumente de genul „pentru cã asa a fost dat„, „crede si nu cerceta” sau „asa TREBUIE sã fie„… Cel mai interesant a fost faptul cã am ajuns chiar sã dezbat cu cineva dacã omul provine din Adam sau din maimutã (eu tineam cu Darwin) si sã încerc sã dezleg teoria conspiratiei conform cãreia „cineva a „plantat” osemintele de dinozaur în lume” (persoana în cauzã sustinea cã ar fi evreii sau musulmanii… sau poate chiar ãia a lu’ Buddha).

Mai mult, am început sã observ tot soiul de comportamente ciudate, ce duc dinspre fanatism religios spre o laicizare excesivã a societãtii. Interesant e cã, din dorinta de a-si manifesta credinta si virtutile morale, „credinciosii” au luat-o încet încet spre patologic. Astfel:

1) Bunicã-mea si-a cumpãrat un tablou cu Iisus, ce are led-uri în jurul capului. Când bagi tabloul în prizã, led-urile se aprind si, uite-asa, poti dormi noaptea linistit cã o bucatã de plastic cu shtecher si led-uri vegheazã sã ai somnul dulce.

Plastic Jesus
Is plugged in
On each and every Christmas day

2) A apãrut o nouã modã, nu stiu dacã ati observat… În colectia primãvarã-varã-toamnã-iarnã se poartã rozarul!! Ce este interesant la acest accesoriu este cã poate fi purtat si asortat la orice fel de îmbrãcãminte: sport, casual, fustã mini, adidasi… just name it! Mai mult, dacã porti rozalul în cluburi, probabil credincioasele de 13-14 ani vor fi mult mai atrase de tine, pe principiul „lãsati copiii sã vinã la mine!”, si te va ajuta Cel de Sus sã ai parte de ceva mai mult decât o betie în seara aceea. Vei arãta a persoanã moralã si cuviincioasã si lumea-ti va fi la picioare… ce ti-ai putea dori mai mult?

The little man hanging
From the cross on your neck
False advertisement
Cause the man you wear
Is no longer dead

3) Mergând luna trecutã spre Bucuresti, am trecut la un moment dat pe lângã un magazin ce vindea pitici de grãdinã. Frumosi, colorati si cu gust, foarte drãguti! Pe lângã piticii de grãdinã mai puteai sã-ti cumperi o Albã-ca-Zãpada în mãrime naturalã, pentru grãdinã, ratze, un cal în mãrime naturalã, un Charlie Chaplin în mãrime naturalã, etc… Pe lângã toate astea, ce m-a socat cel mai mult a fost cã se vindea si un Iisus si o Fecioara Maria în mãrime naturalã, ca pitici de grãdinã.
Ce ti-ai putea dori mai mult? Atunci când îti frigi grãtarul si micii în grãdinã (ca sã vadã vecinul cã ai si sã crape de ciudã) si bei bere Burger la 2 litri (beat mort fiind), uitându-te la fesele ferme ale fetei de 16 ani ce trece prin fata portii, va fi cineva, acolo, mereu gata sã-ti aminteascã de faptul cã tu, om bun, vei ajunge în Împãrãtia Cerurilor. Si cum Iisus, cu o inimã înflãcãratã în mijlocul pieptului, nu poate fi lãsat singur în mijlocul grãdinii, îi poti cumpãra si familia (vezi Fecioara Maria – Noul Testament, undeva pe la început)!

Plastic Jesus
Mannequin
A statue that is not even real

4) Stiti jucãria preferatã a tuturor din copilãrie… câinele care se punea în spatele masinii si dãdea din cap în timpul mersului? Ei, mexicanii au inventat si un Iisus de felul acesta: îl pui pe bord si te aprobã în timpul mersului… Ba dacã asculti ceva heavy metal, îti poti chiar imaginea cã LUI DUMNEZEU ÎNSUSI îi place muzica ta si danseazã pe ea!

Make a little gesture
For the whole world to see
Just a motion that you go through
When you pray and eat

Si, iac-asa, omenirea a transformat încã o datã sacrul în profan, credinta în bani si moralitãtii i-a fãcut chirurgie plasticã. Vã rog, nu-mi tineti teorii de credintã, uitati-vã mai bine la societatea în care trãiti. Respect oamenii credinciosi, dar pe cei care cred sincer si nu pe cei care se folosesc de ideea de credintã pentru a-si crea o falsã imagine. Pentru ultima categorie:

Plastic Jesus
You will melt
You don’t mean a thing to me

versuri din System of a Down-Plastic Jesus

Anunțuri

57 răspunsuri so far »

  1. 1

    Bursucu said,

    rautate mica, ce-ai tu cu progresul tehnologic?

    crezi ca pictorii de icoane s-ar fi dat indarat de la a-si multiplica opera in milioane de exemplare, daca ar fi avut masini de copiat? sau ca biserica s-ar fi rusinat de la a-si lua procentul din vinzari?

    cine stie, poate ca peste vreo 4 secole isus cu ledu’ va valora milioane…

    [ ahhh, ce cool e isus cu ledu’! ]

    oricum, obiectul fizic care focalizeaza credinta e nesemnificativ. plastic jesus e la fel de bun ca unul batut in pietricele, in basilicele italiene. sau la fel de absurd. :D

  2. 2

    alinutza said,

    couldn’t agree more!…(de cand asteptam sa postezi ceva nou! :-)

  3. 3

    jock said,

    io zic ca ar fi bine sa-l reactivezi pe michu nost!

  4. 4

    Utopian said,

    @Bursucu: ah… si să nu uităm de celebra poză cu „Tiganii nostri fără bani” (http://www.trilulilu.ro/tituss/649959e435373b), ca tot mi-ai amintit…. Doar crucea n-are valoare dacă nu e din aur!

    @alinutza: Da, stiu, da’ am fost tare ocupată… Dar las’ că azi am întârziat la cursul de la Cambridge ca să scriu blogul ăsta:)

    @jock: Chiar mă gândeam la el într-o zi… Cugetam dacă să-l aduc sau nu de la mama sesiunea asta:D

  5. 5

    Blanche Fleur said,

    Citind comentariul tau in intregime, am zis ca ai dreptate, kitschurile sunt la mare pret acum. mie imi plac icoanele vechi, care iti dau sentimentul de liniste, de pace sufleteasca, dar nu sunt de acord cu purtarea rozarului(asa se spune corect) in discoteca sau cu cerceii in forma de cruce cum am vazut undeva. Cred ca trebuie sa stii cum sa iti arati credinta. De fapt, credinta nu se arata, ea se simte.O ai in inima sau nu.

  6. 6

    Blanche Fleur said,

    Pardon, adica arati credinta , dar prin faptele bune pe care le faci

  7. 7

    Utopian said,

    Bine, bine, d-na profesoară, corectez acu…:P

    Eu zic că faptele bune se fac din moralitate (si poate putin egoism si altruism totodată). Credinta e atunci când crezi că faptele tale bune chiar ajută lumea să se schimbe în bine, fără să ai dovezi palpabile… Sau cel putin asa văd eu:)

  8. 8

    Blanche Fleur said,

    Stai linistita, eu m-am corectat pe mine. Eu cred ca nu se poate interpreta formarea lumea fara o cauza prima. Sigur ca trebuie sa avem credinta, dar nu se poate fara a crede in Dumnezeu, intr-o fiinta superioara. Persoana care face fapte bune crede deja in Dumnezeu, iar faptele bune ajuta intotdeauna, cat de putin. Sigur, trebuie sa crezi si in tine, e normal. E opinia mea, dar le respect si pe ale altora.

  9. 9

    Utopian said,

    Eu am gasit intrega explicatie a aparitiei lumii si a vietii fara nici un fel de implicare a fiintei superioare… Da’ noah… cred ca e in natura omului sa creada in ceva mai mare decat el… Ca altfel s-ar simti mult prea responsabil stiind ca TOATE deciziile ii apartin lui si ca TOATE greselile trebuie sa si le asume…

    Ah, si da, poti avea credinta fara a crede in Dumnezeu… Poti sa ai credinta in fortele proprii, poti avea credinta in medici, poti avea credinta in fortele universului(se zice „universul conspira la fericirea ta”, nu „Dumnezeu conspira la fericirea ta”), si tot asa…

    Hmmm… Eu fac fapte bune pentru ca asa-mi vine.. Nu ma gandesc niciodata la Dumnezeu cand le fac sau la chestii de genul „acu sunt cu un pas mai aproape de a ajunge in Rai”… da’ noah…

    Oricum, din cate am observat eu, credinta in Dumnezeu te ajuta, de obicei. Oamenii care cred în Dumnezeu au mai mult curaj, trec mai usor peste greutati, sunt mai fericiti(stiind ca „cineva” are grija de ei). De asta ziceam ca respect oamenii care cred cu adevarat în ceva, pentru ca ei au toate astea:)

  10. 10

    Zâna Carabină said,

    Deci discutie pe bune intre mine si o prietena penticostala, Mirela.

    Eu: Fuuaai, de abia astept sa ajungem la nunta sa bem si sa mancam si sa dansaaam!
    Mirela: La noi, nu e asa. Ceremonia la Biserica tine 2 ore, apoi mergem la restaurant si acolose beau numai sucuri, nu se fumeaza, nu se bea alcool si nu se danseaza. Si vine o formatie care canta muzica religioasa.
    Eu: Ha?
    Mirela: Da! Plus alte chestii! La noi, e interzis sexu inainte de casatorie!
    Eu: Ceee? Cum dracu sa traiesc fara alcool si fara sex?
    Mirela: Ce, ai nevoie de asa ceva? De ce? Care e faza, care e placerea de a bea, de exemplu?
    Eu: Apai te veselesti, te razi, te pupi cu prietenu’!
    Mirela: Ok, nu ma leg de tine, faci cum crezi, dar eu nu gasesc placere in aceste lucruri. De ce sa beau? De ce sa fumez?
    Eu: Banuiesc ca nu acceptati nici homosexualitatea!
    Mirela: Nu! In Biblie scrie clar ca e pacat!
    Eu: Pai saracii oameni asa s-au nascut! Hormonal, zic, asa sunt construiti!
    Mirela: Ii inteleg si nu ma leg de ei. Sunt ca bolnavii mintal, nu poti sa ii condamni pt ceea ce sunt!
    Eu (in gand): Doamneeee, da-i minteee!
    Eu (cu voce tare): Bine, dar uite, eu studiez istoria religiilor si daca te uiti atenti, Dzeu e unu si acelasi pt toti, atata ca noi ii zicem Iisus si Dzeu, altii ii zic Allah, Budda, Vishnu, dar e acelasi Dzeu!
    Mirela: Nu, nu vreau sa stiu! In Biblie scrie clar ca numai Dzeul nostru exista!
    Eu: Ha?
    Mirela: Si acolo scrie ca toti oamenii din lume vor fi crestinizati, si buddhistii, si hindu, toti o sa auda de Biblie sa isi dea seama care e religia adevarata!
    Eu: Bine, dar daca citesti toate astea…
    Mirela: Nu, nu ma intereseaza altceva. In Biblie scrie clar ca numai Dzeul nostru crestin exista!

    Eu (dupa 2 tzigari): Cum pula mea sa nu dansezi la nunta?

  11. 11

    Utopian said,

    =)) Ar trebui făcut un scurtmetraj numit „Nunta”, care sa cuprinda toate cele de mai8 sus. Sunt convinsa ca ar lua multe premii la festivale internationale:)

    By the way, discutiile mele despre faptul că omul se trage din Adam si oasele de dinozaur „plantate” de alte religii le-am avut tot cu un penticostal… care, nu stiu daca ti-am zis, dar dupa ce si-a sustinut credinta cu dintii a zis:”Doamne, ce mi-ar placea sa existe niste inchizitori care sa-i pedepseasca pe toti cei care nu cred in Dumnezeu, pentru ca astfel lumea s-ar purifica!”… Cu alte cuvinte, am ramane 2 miliarde de europeni si americani… „crema” societatii

  12. 12

    Oanamaria said,

    Haahahaa! faina discutie, zanito! cam arata ce ingusta e mintea unui bigot..”nu ma intereseaza, nu vreau sa stiu altceva!!” un fel de crede si nu cerceta…Cred ca fiinta superioara care e acolo sus, si de care zice andrea (a carei conceptie o impartasesc la fix) isi rade de oamenii astia caraghiosi care inghit tot ce li se ofera fara sa se intrebe…Asta ne face si mai micuti si mai lipsiti de insemnatate, sa luam ca atare tot ce este scris intr-o carte veche de cine stie cati oameni care de care mai misogini si mai homofobi si mai plini de ura..Trist.Daca ar fi sa ne luam dupa Biblie, suntem pe lume doar ca sa ne inmultim. Si asta numai dupa ce am semnat o foaie la primarie si ne-am dus la biserica sa ne supunem unui ritual. Dupa asta ne putem inmulti linistiti, fara sa bem fumam si dansam tot restul vietii. A! si sa ne facem timp sa aprindem lumanari des, pentru a contribui, ca niste cetateni care se respecta, la incalzirea globala. Neaparat! :))

  13. 13

    Zâna Carabină said,

    Deci ma pish eu pe fazele astea! Uneori ma vad asa de superioara acestei haite!

    Din orice carte religioasa trebe sa luam ceea ce este bun, si sa aliniem acele lucruri bune cu alte carti de religie! Si sa ne dam seama ce exista in comun si cum sa traim si noi in functie de acele lucruri luminate. Si sa fim oameni buni si plini de intelegere si compasiune si sa ne recunoastem greselile cand le facem. D-zeu nu are cum sa nu aprecieze un om cu capul deschis care Il iubeste pe El si care vrea sa traiasca frumos, orice religie ar practica.

  14. 14

    Utopian said,

    Si daca nu te inmultesti cum scrie la carte, ci o faci ca restul animalelor(de care tu, OMUL, fiinta suprema, te diferentiezi extraordinar de tare), o sa ajungi intr-un loc destinat special celor rai… Asta bineinteles, daca nu esti catolic… daca esti catolic treci doar printr-un foc purificator(purgatoriu) si gata! Ai scapat! Ajungi acolo unde-i multa verdeata si e bine!:)

    Acu, dupa ce am scris asta… stau si ma gandesc… nu va aminteste omul de ceva snob care sarac fiind, avea multi prieteni saraci ca el(animalele), dar dupa ce s-a imbogatit se face ca nu-i mai cunoaste:))

  15. 15

    Oanamaria said,

    si eu am luat decizia asta acum cativa ani, andrea, si lumea nu a incercat numai sa ma convinga ca gresesc, ci mai ales, sa ma convinga ca „m-am lasat influentata de cine stie ce oameni smecheri si dobitoci sau ceva muzica satanica…” Cum vad, si tu ai accentuat fix chestia asta : ca ai hotarat asta independent. Nu stiu, cred ca oamenii nu vor sa creada ca te-a dus pe tine capul la asa o blasfemie! vor sa-ti gaseasca scuze sau ceva de genul..sau sa te umileasca macar, spunand ca te iei dupa altii si nu gandesti tu. Ei bine, nu mai functioneaza acum, nu mai reusesc sa ma impresioneze cu prostiile lor..Poate doar cu ingustimea mintii…:D

  16. 16

    Utopian said,

    @Zana Carabina: Da, stiu… E foarte IN YOUR FACE, asa-i? Adica e foarte clar ca asa trebuie sa fie… ca religia nu trebuie sa conteze daca esti om bun… Da’ ce ma uimeste pe mine e ca doar eu si inca vreo 10 oameni pe care-i cunosc vedem treaba asta… Restul lumii vede ca foarte natural conceptul de „nu crezi in Dumnezeul nostru, mergi in Iad… fara discutii!!”

  17. 17

    Utopian said,

    @Oana: Am subliniat chestia aia pentru ca atunci cand i-am zis mamei de Pasti ca nu vreau sa merg la Biserica, ci vreau sa stau acasa in fata calculatorului, macar sa fac ceva folositor… Ea a zis „Doamne, cu ce oameni umbli, tu Andrea? Nu ti-e rusine? Nu ti-e frica de Dumnezeu?”… si m-a rugat sa-i prezint absolut toti prietenii mei… in ideea ca unul tot tre sa fie satanist sau ceva… ca doar odorul nu putea sa ia o astfel de hotarare independent…

  18. 18

    Oanamaria said,

    exactly my point! mda, cam asa am patit si eu…De Pasti acum, a fost primul an in care am decis sa nu particip la ritualul cu biserica, pentru ca nu-mi spune nimic, nu am de ce..Dar cand am vazut mutrele parintilor, am zis sa nu le stric seara..Nu au zis nimic, da erau cam catraniti, asa ca le-am facut pe plac :) O sa merg in rai, nu? ;;)

  19. 19

    Zâna Carabină said,

    Deci eu Pastele mi l-am petrecut la andrea asta mica care a scris blogul si ce am facut? am fumat si am baut. a fost primul paste deloc sarbatorit. nu sunt de acord cu taierea mieilor! io chiar am plans cand am vazt miei taiatzi in METRO si ACUMA SA MA APUC SA II FRIG SI SA II MANANC? DA CUM SA FAC ASA CEVA? CE SFANT E ALA CARE ACCEPTA CA NISTE BLANOSHI PUFOSI FRUMOSI MICI SA FIE TAIATI CU SANGE RECE? CE DUMNEZEU E ALA? DUMNEZEU IMPOSIBIL SA FII ZIS ASA TAMPENIE! (PROBABIL FAZA A FOST INVENTATA DE VREUN GURMAND SI S-A PUS FAZA IN CARCA DUMNEZEIRII). DECI CUM POATE DZEU SA FIE DE ACORD CU ASA CEVA? CONTRAVINE IDEII DE PIETATE, BAGA-MI-AS PICIOARELE!

  20. 20

    Zâna Carabină said,

    Grupari uriase de oameni omoara miei si aprind lumanari si se roaga la o icoana ca asa stiu ei ca trebuie. Nu gandesc o secunda!

  21. 21

    Zâna Carabină said,

    Si daca nu gandesc mai mult, nu e nicio problema! Numa sa nu condamne pe cei care au alte pareri si care condamna crimele/lucrurile rele in numele religiei (vezi Inchizitia si razboaiele Religioase all over the world). Cat despre prietenul penticostal a lui Andrea, i-as trage vreo doua sticle in cap sa vada ala purificare!

  22. 22

    Zâna Carabină said,

    Pfuai, ce m-am enervat! Dic aia!

    Andrea si Oana, va iubesc, fetele mele!! Avetzi un creier minunat, nu un creier-planseta!

  23. 23

    Oanamaria said,

    :))) descrierea ta e minunata! as putea s-o completez putin. Deci: Grupari uriase de oameni omoara miei si aprind lumanari si se roaga la o icoana ca asa stiu ei ca trebuie. In timp ce sunt la biserica, acesti oameni au urmatoarele preocupari: rasul retardat (asta golanii de cartier, cu cruci mari la gat), barfitul despre cum sunt imbracati ceilalti (asta batranicile care, de altfel, se roaga zi si noapte), dat foc „din greseala”, cu lumanarea, la parul celorlalti…si asa mai departe..

  24. 24

    Zâna Carabină said,

    Va datzi seama de ex ca asa traiesc 90% din oamenii din jur?

    @Oanamaria: ma asteptam la mai mult din partea ta la faza cu mielul:-)

  25. 25

    Blanche Fleur said,

    @Andre si Oana- pai, nu cred ca toata lumea merge la biserica sa barfeasca. Eu, de pilda, nu o fac, merg sa imi caut linistea. Nu a spus nimeni ca toti cei care merg la biserica is sfinti. Cat despe faza cu dansul, nu cred ca e o problema, cu alcoolul, cat timp nu se fac exagerari, e ok. Nici eu nu-s de acord cu fanaticii.Cat despe alte religii, daca sunt principii corecte acolo, e ff bine. Am discutat cu un musulman pe net sinu are idei fixe, desi lumea se teme de ei. Trebuie sa-i intelegi, nu sa te apuci sa iti bati joc.Chiar daca sunt de alta parere.

  26. 26

    Blanche Fleur said,

    Si…eu chiar nu vreau sa ma cert cu voi pe motive religioase, oricum nu sunt in nici o secta, sunt greco-catolica

  27. 27

    Bursucu said,

    hihihi, vezi pariul ateului fata-n fata cu pariul lui pascal…

    …inainte de-a te dezintegra in contradictii logice si paradoxuri, what about fiinta aia superioara. :D

    [ stii cum se zice: whatever makes you feel good… ]

  28. 28

    Oanamaria said,

    ehee, andre, de ma apucam eu de subiectul cu mielul, nu mai terminam nici pana maine…Doar stii parerile mele. Sunt o vegetariana agresiva, recunosc. Mai bine as manca oameni decat animale. Mai cu drag. :D Si mi-e sila de obiceiurile astea cretine care implica uciderea cu bestialitate a unui animal neajutorat si apoi topairea in jurul lui si pozatul cu animalul dupa gat, calare pe animal..si asa mai departe.. Si da, ma simt superioara carnivorilor. Si asa ii consider pe toti vegetarienii care fac asta nu din motive de sanatate, ci pentru animale. Dar am hotarat sa nu ma mai iau de altii, sa faca ce vor, si sa nu mai vorbesc despre stilul meu de viata si toate astea..Ca m-am saturat.Nu vreau sa fiu acuzata, nu vreau sa ma cert aiurea, asa ca nu ma mai bag in discutii de genul. Cred in principiile mele si atata tot. Restul nu conteaza. Dar m-ai starnit tu acuma la faza asta si a trebuit sa zic un pic..:)

  29. 29

    Utopian said,

    @Oana: În primul rând, raiul se scrie cu R mare… show some respect:))

    @Oana&Andre: În copilarie imi mintesc ca fetele de pe strada de la bunica-mea mergeau la biserica la agătat… Una chiar si-a agatat unul si s-a sarutat cu el în timpul slujbei… Imi amintesc ca prima chestie care mi-a trecut prin cap a fost:”Wow, that was fast!”…

    Cât despre miei, nu vreau să zic decât ceva ce mi-a trecut ieri prin minte:”De ce suntem noi „mieii” din turma Domnului? Adica noi suntem chestiile alea fara creier care se plimba dupa pastor, si mai sunt si niste caini care sa latre la noi in caz ca o luam in alta directie decat cea „prevazuta”? ”

    @didi: De fapt, nimeni dintre cei care merg la biserica nu e sfant… Si da, sunt foarte de acord cu ideea ca oamenii nu trebuie judecati dupa religie…

    @Bursucu: Nu stiam despre ce vorbesti asa ca am dat un search pe google… Dupa aia mi-am dat seama ca stiam teoria, ca o auzisem saptamana trecuta ca replica a unui personaj din „Boston Legal”… Si chiar am cugetat la ea:)

    Ideea e ca eu nu exclud existenta unui „Dumnezeu”, ba chiar cred in ea… Doar ca logic si rational vorbind, Dumnezeu nu e ala pe care-l gasesti in Biblie, Biserica sau Religii. Daca exista Dumnezeu, sunt convinsa ca el e mult prea greu de inteles ca sa fie explicat prin pilde cu miei si Raiuri si Iaduri.

    Într-adevăr, nu e întelept sa nu crezi în Dumnezeu (după teoria lui Pascal), dar sa cred in Dumnezeu asa cum mi-l da crestinismul contravine cu logica mea… Si cum nu am nevoie de disonante cognitive (se gaseste pe google termenul:P), hotarasc sa cred în Dumnezeu asa cum mi-l imaginez eu:D

  30. 30

    Zâna Carabină said,

    Crestinii au obiceiuri barbare.

    Faptele apostolilor 10

    12. n ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi trtoare de pe pămnt şi păsările cerului.

    13 Şi un glas i-a zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănncă.”

    deci ce Dzeu zice „Taie?” Ha? Dzeu cel perfect indeamna sa taie si sa manance ca un barbar, ca un monstru?

    Ha? Asta e treaba?

    @Andrea: cainii aia care alearga si predica si latra se numesc Mihai Apian, poate ati auzit de el…

  31. 31

    Bursucu said,

    :D fie nu ti-ai facut lectia pina la capat, fie…

    conform pariului lui pascal, crede si esti „salvat”; conform pariului ateului, fa fapte bune si esti „salvat”.

    eu zic ca superioritatea unuia fata de altul e evidenta. :D

    ma bucur ca-ti imaginezi un dumnezeu. numai sa nu incepi sa rationezi asupra lui… :D

  32. 32

    Bursucu said,

    :D stii tu, oanamarie, cit il doare pe busuioc cind ii rupi o frunza?

    stii tu ca atunci cind tai o rosie toate plantele din apartament urla de groaza?

    superioaro!

    :)) :)) :))

  33. 33

    Blanche Fleur said,

    @andre- ce il barfesti pe bietu om, e la tine in lista, ce ai contra, stiu ca e fanatic, e fixist, dar nu-l barfesc.chiar nu se poate renunta la conflictul de idei?macar aici, fetelor dragi!

  34. 34

    Zâna Carabină said,

    Didi, dupa cum ma cunosti, stii foarte bine ca nu am nici o greatza sa imi exprim parerile.

    (azi m-a jignit relativ tare si pt. prima data m-am apucat sa ii sterg commenturi)

  35. 35

    Zâna Carabină said,

    Didi, tu te auzi?, „stiu ca e fanatic, e fixist, dar nu-l barfesc”- pai nu tocmai asta faci?

  36. 36

    Blanche Fleur said,

    Mii de scuze atunci, dar eu nu am avut de unde sa stiu ca te-a jignit, imi pare rau pt tine. odata, cand am vb noi 2 pe mess, ai zis ca el te apreciaza sau asa ceva, nu ma gandeam ca o sa ajungeti la cutite cum se spune.eu…da, si asta e barfa, dar eu i-am recunoscut niste defecte, dupa ce am vb pe blogul Oanei.

  37. 37

    Blanche Fleur said,

    @Oana- nu te supara, tu zici ca Biblia e veche, bun, dar legile prezentate acolo dainuie peste secole…si nu de prosti, unii au murit pt ele. Nu zic, au fost si exagerari, dar facute de OAMENI FANATICI, asa ca nu da vina pe Biblie.Ma refer la razboaiele religioase, de pilda. In alta ordine de idei, ce e cu ateismul asta, fetelor? E trist ca toti ne plangem ca pe vremea lui Ceasca nu era libera credinta, corect. Acum, de ce o hulim? Atunci, macar ni se impunea, dar in suflet cine voia, credea. Acum, mi se pare, din ceea ce citesc aici, ca unele persoane chiar ii urasc pe cei care cred in ceva. Voi Ziceti ca vai, credeti, dar pe urma dati propriile interpretari.Eu nu ma mai bag,dar nu inteleg unele idei

  38. 38

    Utopian said,

    @Zâna Carabină: Hai sa nu ne apucam iar de citate din Biblie… Te rooog… Că nu vreau să se ajungă iar la discutii cu citate kilometrice din Biblie(după cum s-a mai vazut anterior pe blog-uri despre Dumnezeu… nu zicem care, ca stim cu totii:) )… Nu de alta, dar eu nu stiu da citate din Biblie si nu vreau să mă simt exclusă din discutia de pe propriul meu blog:P

    @Bursucu: Aaaaa… credeam că-0s unul si acelasi cele 2! Pfuai, ce mi-ai luminat ziua! Fie ca fiinta mea superioara sa-ti dea sanatate! (asta în loc de ardelenescul „Deie-tzi Dumnezo sănătate!”)…
    Cred că o să întemeiez o religie! Da, asta o să fac! O religie cu ceva fiinta superioară care nu se bagă deloc in viata ta(nici macar in cea de apoi:)), nu te pedepseste sau ceva… O fiinta superioara care pur si simplu exista si face ca mâncarea pe care o mănânci tu să-ti intre pe gură si să se transforme magically în energie penbtru corpul tău!

    Si Dumnezeul meu o să aibă numele de „NIMIC”, ca să nu poată după aia fi interpretat în n feluri de credinciosii din religia mea!

  39. 39

    Utopian said,

    @didi: Eu nu am nimic împotriva celor care cred, chiar mă abtin să mă bag în discutiile gen „Dacă mă rog îndeajuns, Dumnezeu mă va ajuta!”, atâta timp cât nimeni nu încearcă să mă convingă nici pe mine că-s proastă pentru că nu cred în Dumnezeul crestin…

    Iar, recunosc, Biblia si credinta în Dumnezeu e ceva indispensabil societătii noatre, pentru că multi oameni, dacă li s-ar zice:”Bă, nu respectati cele 10 porunci, că după ce muriti nu se întâmplă nimic, nu mergeti nicăieri!”, ar tăia si ar fura tot din jur…

    Da, trebuie să existe frica de ceva mai mare decât tine si frica de „ce se va întâmpla când n-o să mai am toate astea?”… Biblia e foarte bună pentru a învăta oamenii despre ce este moral… Chiar stăteam si mă gândeam într-o zi că, vrând, nevrând, fiind crescută de oameni foarte religiosi, toate principiile mele morale se bazează pe Biblie…

    Cu toate astea, motivul pentru care sunt eu indignată e că dacă spui lumii că esti hindus sau crezi în Allah, nu încearcă nimeni să te convingă că gresesti… În schimb, dacă le spui că nu crezi în nici o religie, ba mai mult, crezi în ceva nedefinit, toată lumea-ti sare în cap si te convinge că esti prost…

  40. 40

    Utopian said,

    @Toti:
    Ah… si blogul ăsta trebuia să fie despre cum omul transformă toate lucrurile sacre si morale în ceva pământesc si degeaba:)

    Da’ e ok si discutia asta, atâta timp cât n-o dăm pe citate din Biblie si certuri urâte… Că subliniez încă o dată, nu ăsta-i scopul… Eu nu încerc să conving pe nimeni că greseste…

  41. 41

    Blanche Fleur said,

    Cand esti hindus sau crezi in Allah, crezi in ceva.Cand nu crezi in nimic, iar nu iti taie nimei capul, doar ca nu e corect sa fie condamnati cei care cred, parerea mea. Esti foarte copil, Andrea, pai, daca eligia ta s-ar numi NIMIC, atunci vom interpreta NIMICUL sau NOUL NIMIC(pe langa asta din viata de zi cu zi, adica). Hai ca esti o scumpa. Te pup.

  42. 42

    Utopian said,

    Aia cu NIMIC-ul era o glumă care mergea foarte bine ca ironie a faptului că dintr-o singură Biblie s-au format n-shpe religii. Dar da, acum că zici tu, ai dreptate, nu o să meargă NIMIC-ul, pentru că o să mai fie altii care o să creadă în NIMENI, în paralele cu mine, si altii care or să facă religia CEVA-ului, ca semn de protest pentru NIMENI si NIMIC. Apoi o să apară NEO-NIMIC-ul, NEO-NIMENI-ul si NEO-CEVA-ul, si va deveni totul un nou fel de crestinism.

  43. 43

    Blanche Fleur said,

    Corect! Numai ca uite ce filosofie iese si tu ai vrut sa zici despre kitschurile care invadeaza pana si religia. In concluzie, kitschurile te indeparteaza de viata spirituala.Dar vezi ca nu doar la noi e asa. Iar la noi se poate explica prin absenta vietii spirituale datorita comunismului si interdictiilor lui.In alte parti, nu stiu.Acum, eu ma duc sa ma culc, ca maine ma trezesc devreme, noapte buna, vise placute tuturor!

  44. 44

    Oanamaria said,

    1.Stiam eu ca nu trebuie sa ma bag iar in discutie despre vegetarianism. de asta evitam, pentru ca mereu imi spun oamenii aceleasi lucruri plictisitoare..Uf, bursucule! Cand iau o rosie, nu omor toata planta, nu o smulg din radacina..la fel si cu busuiocul..iau doar un produs creat de planta, fara sa o distrug. Si oricum,macar plantele nu au creier,si nu au atatia centri nervosi ca animalele..Din doua rele, il aleg pe cel mai mic. Gata, nu mai continui pe ideea asta, ca deja s-a deviat mult de la subiect.
    2.Nici eu nu am nimic cu credinciosii, doar cu cei care incearca sa ma convinga pe mine ca o sa ajung in iad, ca trebuie sa cred, ca sunt imatura si stupida pentru ca nu cred in regulile religiei lor si in Dumnezeul lor. Astia ma enerveaza la culme.

  45. 45

    Zâna Carabină said,

    Hell is for stupid people.

  46. 46

    Utopian said,

    Pentru toti restul, exista Purgatoriul… Sau ne putem inventa noi un loc mai placut daca vreti sa va inscrieti in religia mea:)

  47. 47

    Blanche Fleur said,

    nici chiar asa, nooo! Si cum o sa te numesti? „marea Andrea Mahomedina del Niente”?Ca de NIMIC ai zis ca e vorba. Eu is multumita cu religia mea si nu glumesc pe seama ei, nici a altora. Totusi, nu cred ca Moise, Iisus sau Mahomed au glumit cu asa ceva vreodata.Dar daca tu vrei si vrei si vrei sa intemeiezi o religie…

  48. 48

    Utopian said,

    Bine, pe tine nu te luam in clubul nostru… Da’ o sa ne trimitem reprezentantii religiei din cand in cand pe la tine pe la usa sa-ti dea reviste si sa-ti povesteasca despre cât de cool e religia noastra:))

  49. 49

    Blanche Fleur said,

    Se aproba!!da vezi ,sa imi aduca ciocolata!!

  50. 50

    Utopian said,

    Păi clar… trebuie momitzi credinciosii cu ceva…:)

  51. 51

    Blanche Fleur said,

    Neatza,andrea,m-am oprit aici pt a-ti trimite un fragment de articol de pe 9AM, conform caruia biserica nu e impotriva cercetarii, uite ce scrie legat de extraterestri:Intr-un articol publicat in Osservatore Romane, revista oficiala a Bisericii Catolice, preotul afirma chiar ca extraterestrii ar putea fi fiinte fara pacat, iar credinta in Dumnezeu nu ar impiedica in niciun fel cercetarea formelor de viata extraterestra, informeaza BBC.

    Ca astronom, cred in continuare ca Dumnezeu este creatorul Universului”, a explicat Funes, preotul iezuit care conduce observatorul Vaticanului de la Castel Gandolfo, numit Specola, situat in apropiere de Roma.

    Parintele Funes a declarat ca, in pofida faptului ca multi astronomi „nu au pierdut nici o ocazie” de a-si proclama public ateismul, este un „mit ca astronomia favorizeaza o viziune ateista a lumii”. El crede ca astronomia „nu favorizeaza o viziune a lumii fara Dumnezeu. De fapt, este posibil ca cei care lucreaza la Specola sa fie martori ai faptului ca este posibil sa crezi in Dumnezeu si sa lucrezi in cercetarea stiintifica in mod serios”,relateaza Gandul.

    Potrivit Ziua, astronomul a precizat ca „este posibil sa crezi in Dumnezeu si in extraterestri. Crestinii pot admite existenta altor lumi si a altor forme de viata, chiar si a celor mai evoluate decat noi, pamantenii, fara ca astfel sa puna sub semnul intrebarii credinta in Creatie, Intrupare sau in Mantuire”.

    Parintele-astronom este de parere ca asa cum pe Pamant exista o „multitudine de fiinte”, asa pot exista „si alte creaturi facute de Dumnezeu, inclusiv unele inteligente. Nu putem pune limite libertatii creative a lui Dumnezeu. Sfantul Francisc din Assisi a descris celelalte creaturi de pe Pamant ca pe fratii si surorile noastre, asa ca de ce nu putem vorbi si noi despre fratii nostri extraterestri? Si ei pot fi o parte a creatiei lui Dumnezeu”. El este convins ca extraterestrii, ca si oamenii, pot beneficia de mantuirea oferita de Iisus Hristos, precum si de „mila Domnului”

  52. 52

    Blanche Fleur said,

    Vezi, citeste pe 9AM un articol absolut superb despre religie si extraterestri,sa vezi ca religia accepta ideile stiintei, deci nu e chiuar asa cum credeti voi. citeste si vezi singura despre ce e vorba

  53. 53

    Blanche Fleur said,

    cred ca nu se posteaza ce spun, am scris un articol intai, cu copy paste, apoi altul…scuze

  54. 54

    Utopian said,

    Pai… eu sunt romano-catolica… si chiar m-am informat in legatura cu acceptarea noilor inventii/ descoperiri de catre biserica.

    Ideea e ca, de exemplu, Biserica Catolica accepta si ideea ca omul s-ar trage din maimuta, la fel ca multe alte idei aparute de-a lungul dezvoltarii stiintei(de exemplu, avortul in cazul in care viata mamei e pusa in pericol). Cu toate astea, Biserica ortodoxa e mult mai neintelegatoare cu stiinta si accepta muuult mai putine(spre deloc) lucruri care ar integra stiinta in religie sau invers.

  55. 55

    Bursucu said,

    wow! man! ce mai inundatie de comentarii!

    vezi ce bine se vinde orice tine de jizas?

  56. 56

    Utopian said,

    Se confirmă încă o data faptul ca ar trebui sa-mi intemeiez o religie:)

  57. 57

    Jazzo said,

    plastic brains :))


Comment RSS · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: