Posts tagged corporate

Isn’t it ironic?!

1730

Mã gãndeam într-o zi cât de ironic trebuie sã fie preshul cu „WELCOME” pentru un boschetar… M-au fascinat dintotdeauna fiintele fãrã adãpost. Mai stiti când vorbeam eu de fericirea purã (de exemplu ti-e foarte foame, nu ai bani, si cineva îti dã un sandwich; sau n-ai bani de tigãri si cineva îti dã, etc)? Ei, mie mi se pare cã oamenii fãrã adãpost trãiesc fericirea asta rarã, scurtã si intensã…

Mã enerveazã cei care judecã, cei care, atunci când vãd un boschetar spun:”sã facã bine sã-si ia o slujbã!„. As fi foarte curioasã sã vãd cum s-ar descurca cei care spun asta în conditiile în care nu au domiciliu stabil, nu au haine curate, nu se pot spãla si nu au ce mânca (eu personal stiu cã nu mi-s în stare de nimic atunci când sunt lihnitã).

Prima carte pe care mi-am cumpãrat-o vreodatã din banii mei a fost „Under the overpass” („Pe sub poduri„), de Mike Yankowski (coperta si autorul cãrtii în poza de mai sus), pe care am dat cam un sfert din bugetul meu pe o lunã. Cartea descria aventura prin care au trecut scriitorul si un prieten al lui, dupã ce au hotãrât sã experimenteze viata de homeless din America, timp de câteva luni. Si-au luat cu ei 2 pantaloni, 2 bluze, un sac de dormit si chitãrile (pentru cersit) si au rupt legãtura cu prietenii, familia si autoritãtile statului timp de câteva luni.

Mi-a rãmas în minte ceva ce zicea Mike dupã prima lunã pe stradã. Suna cam asa: „cât timp eram îmbrãcat în costum, eram ras si parfumat, lumea se uita la mine pe stradã si-mi zâmbea. Acum, când aveam hainele rupte, eram bãrbos si miroseam urât, eram ca un geam de sticlã pentru trecãtori. Toatã lumea se uita prin mine, de parcã nici nu existam„.

La un moment dat, cei doi erau atât de demoralizati, bolnavi si lihniti, încât nu mai aveau putere nici sã cerseascã. Prin urmare, au hotãrât sã doarmã sâmbãtã seara în usa unei Biserici, în ideea cã duminica, cei care vor merge la Bisericã îi vor vedea si li se va face milã de ei, îi vor ajuta. Dar… surprizã! Duminicã dimineata au fost treziti de slujba din Bisericã. Toti credinciosii pãsiserã peste capetele lor si intraserã în Bisericã pentru a primi lectii despre cum sã fii bun, cum sã-ti ajuti aproapele, etc.

Dintotdeauna am avut curiozitatea de a sta de vorbã cu oamenii fãrã adãpost. Tot timpul am avut reveletii dupã discutii cu ei. De exemplu:

1) O bãtrânicã era atât de beatã încât cãzuse si îi curgea sânge din arcadã. Am ajutat-o sã se ridice si ea a început sã-mi povesteascã despre cum ajunsese la 78 de ani fãrã locuintã. O obligaserã copiii sã semneze un act, dupã care au dat-o afarã din locuintã. Nu mai avea nici putere, nici timp, nici bani s-o ia de la început. Tot ce mai putea face era sã-si bea pensia, ca sã uite.
(Rog pe cei cu teoria „toti cei care au ajuns în stradã au meritat-o pentru cã n-au muncit îndeajuns” sã tinã minte cazul ãsta)

2) Îl asteptam pe fostul meu prieten în centru, la 8 dimineata. Eu ajunsesem prea repede si el avea sã întârzie. Lângã mine s-a asezat un boschetar care mi-a cerut o tigarã. Cum nu aveam altceva mai bun de fãcut, am început sã vorbesc cu el. Mi-a povestit toatã viata lui, mi-a povestit de nevastã si de copil, de facultatea pe care o terminase si de cum ajunsese el în stradã dupã divort. La un moment dat, mi-a zis „Multumesc cã mã asculti… pentru cã pe mine nimeni nu mã bagã în seamã. Uneori tac atât de mult încât am impresia cã la un moment dat voi uita sã vorbesc
(Rog pe cei cu teoria „boschetarii sunt niste oameni periculosi care nu urmãresc altceva decât sã te fure si sã te înjunghie” sã tinã minte exemplul ãsta)

3) La un moment dat stãteam în P-ta Unirii cu Irina, la tigarã. Erau ultimele noastre 2 tigãri. A venit o tanti si ne-a cerut o tigarã si eu i-am spus cã nu mai avem. Comentariul ei a fost: „Aveti o tigarã fiecare?! Nu vã e rusine sã ziceti cã nu mai aveti? Dati-mi si mie mãcar un fum!!„. Desi rãutãcios comentariul, m-a fãcut sã mã gândesc… Adicã pentru mine o tigarã care e a mea si doar a mea e o chestie mãruntã, cãreia nu-i dau prea mare importantã. În schimb, pentru femeia aia, a avea o tigarã doar pentru tine pãrea un soi de „avantaj al elitelor”, genul de „masã de Pasti”, de care te bucuri doar cam o datã pe an…
(Rog pe cei cu ideea „las’ cã se descurcã ei, cã nu-s asa amãrâti cum par” sã-si regândeascã teoria)

4) Cea mai frumoasã imagine pe care am vãzut-o cu boschetari a fost sãptãmâna trecutã. Pe teava de apã caldã de lângã blocul meu stãteau 3 oameni înfrigurati. Unul dintre ei dormea pe picioarele altuia. Cel care-l tinea i-a spus:”Dormi linistit, cã am grijã de tine. Când te trezesti tu mã culc eu la tine pe picioare„.
(Rog cei cu gândirea de „oamenii strãzii nu sunt oameni si nu au sentimente” sã reciteascã punctul ãsta).

Mai mult, vã rog pe toti sã fiti mai îngãduitori si mai deschisi cu oamenii ãstia, nu de alta, dar faptul cã trãiesc pe stradã nu-i face mai putin oameni. Blogul e scris mai mult ca semn de protest pentru moda din SUA, ajunsã si prin Bucuresti (arãtase la stiri acu vreo 2 ani un caz), de a bate oamenii strãzii pânã mor, pe ideea de „oricum nu-i cautã nimeni si nu ne va trage nimeni la rãspundere pentru ei… hai sã ne distrãm si sã experimentãm jocurile pe calculator!!!„.

P.S. Scuze cã e asa lung, dar am fost foarte ocupatã în ultima vreme si mi-era dor sã scriu:)

Comments (20) »

Fuck the SYSTEM!

b310

S-au îngrãmãdit o sumedenie de gânduri în capul meu si exact în momentul ãsta bat toate la usã, vrând sã iasã.

  • Acu ceva vreme mi-a dat o prietenã filmuletul „Letter from God„, în care Dumnezeu îi spune omului:”I just laid the ground, it was you that built the towers. It was you that invented bombs and the fear that comes with them, and it was you that invented money and the corrupt economic systems. You invented terms like „just wars” and terms like „friendly fire”, and it was you that didn’t know when stop digging deeper and when stop building higher. It was you that exhausted resources I carefully laid out on this earth.
  • Mai apoi, peste încã o sãptãmânã, am purtat o discutie foarte inteligentã cu un necunoscut într-un bar, despre „ce este libertatea si cât de liberi suntem noi?”.

Ieri am vãzut un scurtmetraj intitulat „Web 2.0 – The machine is US(ing us)„, care a legat într-o idee mare si coerentã cele 2 mini-idei de mai sus.

O vãd în fiecare zi pe mama cum vine acasã de la muncã dupã 10-12 ore (desi e plãtitã doar pentru 8), iar varã-mia mi se plânge în fiecare varã de faptul cã, desi ea are 1 lunã de concediu pe an, nu are voie sã si-l ia când vrea, si în nici un caz nu are voie sã si-l ia tot odatã. Ba în ultima vreme pânã si o prietenã, care era super-îndrãgostitã de job-ul ei a ajuns sã se plângã cã e obositã frântã si cã nu mai suportã. De fiecare datã îmi apare în gând imaginea de mai sus, cu „Arbeit macht frei” („Munca te elibereazã”) scris pe portile lagãrelor naziste.

Munca te elibereazã pentru cã îti dã posibilitatea sã ai o viatã normalã, asa cum ti-o doresti. Muncind, câstigi bani si esti liber sã-ti îndeplinesti dorintele/ visele/ poftele. Nu mai mori de foame, nu mai mori de neputintã. Cu toate astea, dupã cum i-am spus si prietenei mele „Muncim ca sã trãim, si nu trãim ca sã muncim”. Munca nu te mai face liber atunci când îti ocupã viata. Banii câstigati nu te mai ajutã atunci când n-ai timp sã te bucuri de ei pentru cã esti prea ocupat sã faci altii. Libertatea ta moare atunci când munca pune stãpânire pe viata ta
… Dar de fapt omul vrea sã fie liber. Omul este un boem. Omul vrea sã fie hedonist, sã se ghideze dupã plãcere, dupã ce-si doreste el cu adevãrat.

Programul de lucru e de 8 ore, dar stim cu totii cã de foarte putine ori este el respectat, cele 8 ore transformându-se deseori în 9, 10, 11,12, etc. Ai o lunã de concediu, în care îti poti cheltui banii obtinuti în celelalte 11 luni ale anului. Doar cã luna de concediu nu o poti avea când vrei tu, pentru cã în felul acesta firma ar rãmâne cam cu jumãtate din personalul disponibil în timpul verii. De asemenea, în concediu nu poti pleca pentru mult timp, pentru cã ar putea apãrea „o situatie” la servici, care sã necesite prezenta ta.

Concluzia ar fi cã „THE MACHINE IS USING US„. Suntem folositi de un sistem care, odatã ce ne înghite, nu ne mai dã drumul si nu ne mai lasã pe noi sã detinem controlul asupra propriei nostre vieti.

Dar, dacã stãm bine sã cugetãm, „THE MACHINE IS US„. Dupã cum citam mai sus din filmul „Letter from God”, omul „invented money and the corrupt economic system”. Noi am inventat banii, noi am inventat functiile în firme, noi am inventat orarul de lucru, noi am inventat durata concediului, noi am inventat vârsta pensionãrii, noi am inventat totul.

Întrebarea care bãtea la usa mintii mele era: Dacã omul vrea sã fie liber si vrea sã se ghideze dupã ce-si doreste cu adevãrat, de ce se complace într-un sistem care-l face sã piardã tot ce-l face fericit?

De ce tinerii se angajeazã în firme mari si îsi pierd tineretile prin ele? În speranta cã vor avea bãtrâneti fericite?

De ce omul, care a inventat munca si programul, si concediul si pensionarea, nu poate sã modifice sistemul creat de el însusi? De ce nu poate face un sistem care sã dea concedii de 2 luni jumate, sã permitã pensionarea la 50 de ani si sã aibã un program de lucru de 7 ore jumate fix?

Pânã la urmã, „THE SYSTEM IS US” sau „THE SYSTEM IS USING US”? Desi ne dorim sã credem cã prima variantã e cea realã, cea de-a doua e mult mai realistã. În sfârsit, omul a inventat ceva superior lui, ceva ce nu mai poate fi oprit nici mãcar de creatorul sãu. Omul a inventat CORPORATISMUL!

LET’S JUST FUCK THE SYSTEM!

Comments (19) »

Drunk ideas

6f0d

Ziceam cã seria Barbie se va încheia cu 2 metode originale de sinucidere pentru Barbie… Pânã la urmã, cele 2 s-au transformat într-una: adicã înecatul în bere.

De ce înecatul în alcool?
Dupã cum am mai precizat deja, fetele-Barbie nu gândesc prea mult si nu iau în considerare prea multe, iar sãptãmâna trecutã am ajuns la concluzia cã dupã îngurgitarea a putin alcool, apar cele mai tari si mai deschise la nou idei. Prin urmare, înecarea în alcool ar duce la un fel de botez al „the new and inventive” Barbie-girl.

Si, ca sã mã credeti pe cuvânt, o sã vã reproduc câteva discutii de betie (unele sunt chiar idei de afaceri), ca sã întelegeti cum vâjâie ideile prin capul unui om dupã alcool:

1) eu: – Bãi, cum se numeste omul care vinde într-un aprozar? Are vreun nume specific?!
X: – Aprozarist?
Y: – Aprozator?
Z: – Aprozareur?
(dupã juma de orã de dileme si certuri pro si contra unuia sau altuia dintre titluri, cineva mai treaz salveazã situatia si opreste dezbaterile)

– Terminati odatã! Se numeste vânzãtor!!

Am încercat sã repet experimentul si cu oameni treji dar n-a mers, toti rãspunzând din prima cã e vânzãtor.

2) X: – Andrea, cum ai ajuns de partea asta a mesei? (era o masã foarte greu de ocolit, pentru cã era înconjuratã de canapele)
Y: – Oh my God! She’s a fairy!

3) eu: – Auzi, Bogdan, tu chiar te-ai lãsat de alcool asa serios? Mãcar bere fãrã alcool bei?
el: – Nu, nu-mi place gustul.
eu: – Dar vodcã?
el:
eu: – Uhm… fãrã alcool?

(dupã discutia asta am hotãrât cã o sã devin rich and famous dupã ce o sã fiu prima persoanã care va produce vodcã fãrã alcool la scarã industrialã „Same great taste of vodca… no alcohol„… Si dacã merge afacerea, mã apuc sã dezalcolizez si tzuica)

4) un prieten: – Oare existã concursul de „Cel mai înalt pitic”? Sau… si mai curios: dacã s-ar tine concurs de „Cel mai ghinionist om din lume”, câstigãtorul ar fi cel de pe locul I sau cel de pe locul II?

5) Vero: – Ar fi tare sã ne facem o echipã pentru campanie si sã ni-l luãm siglã pe ‘The Brain’ din ‘Pinky and The Brain’ (pt cei ce nu-i cunosc, poza aici). Ne-am putea face chiar tricouri cu ei!
eu: – Da… cu singura exceptie cã eu nu as vrea sã am un THE BRAIN mare, pe tricou, în dreptul sânilor, cã n-am chef de misto-uri ,,subtile”.
Vero: – Da, ce-i drept, mai degrabã ar merge sã creem boxeri pentru bãrbati, care-l au în mijloc pe THE BRAIN.
eu: – Wow, genial! Hai ne asociem si intrãm în afaceri împreunã! Putem face set pentru bãrbati: cãciulã cu Pinky si boxeri cu The Brain, pe ideea din cântec cu: „one is a genius, the other’s insane”

Dacã aveti alte exemple de idei inventive apãrute de pe urma alcoolului, vã rog, feel free to share.

P.S. Pentru cã am nevoie de pãreri diverse ca sã pot lua o decizie la care nu mã pot hotãrî de una singurã, o sã fac un poll care n-are nici o legãturã cu subiectul:

Dacã ar fi trebui sã alegi între a face ceva ce te-ar face fericit în prezent dar în viitor cu sigurantã te-ar face sã suferi si a nu face nimic în prezent, lucru ce te-ar face sã suferi acum, dar în viitor s-ar putea sã-ti fie mai bine, ce ai alege?

Dacã mã gândesc la faptul cã chinul din viitor ar putea fi mai lung decât fericirea din prezent, mã gândesc cã poate mor mâine… dar dacã nu mor mâine, it’s gonna be a looong waiting. Prin urmare, care ar fi alegerera rationalã, dupã pãrerea mai multor oameni?! Empiristi, hedonisti si nihilisti, uniti-va:))

Comments (16) »

Sado-maso Barbie

d475

Pentru cã e acea perioadã din an când puricele se potcoveste cu 99 de oca si profii cred cã eu pot face 99 de proiecte pe minut, am hotãrât ca ultima parte a campaniei anti-Barbie sã o dau publicitãtii deodatã, sã vadã dujmanii Fanclubului Secsual cum stã treaba.

Cu aceastã o ocazie unicã, datã fiind profunda însemnãtate a pozelor, am hotãrât schimb si sloganul, în:

BLEND REALITY INTO THE BARBIE WORLD!

P.S. Dedicatie pentru Fanclubul Secsual si poza asta în special pentru presedinta onorificã, Oanamaria.

Comments (8) »

Sexy Nun Barbie

8764

BLEND REALITY INTO THE BARBIE WORLD!

P.S. Dedicatie pentru Fanclubul Secsual :D

Leave a comment »

Sexy Nurse Barbie

f024

BLEND REALITY INTO THE BARBIE WORLD!

P.S. Dedicatie pentru Fanclubul Secsual :D

Later edit: Scuze – dedicatie specialã si pentru alinutza.

Comments (3) »

Sexy Teacher Barbie

bb45

BLEND REALITY INTO THE BARBIE WORLD!

P.S. Dedicatie pentru Fanclubul Secsual :D

Comments (6) »