Posts tagged facultate

Will you remember?

61ab

[Asta e blog cu dedicatie… deci nu va speriati daca nu întelegeti prea multe… sunt doar jumãtãti de amintiri, si celelalte jumãtãti sunt la cealaltã perosoanã…]

Am promis cã scriu blogul ãsta pentru cã sunt prea multe lucruri pe care trebuie sã le tin minte ca sã reusesc, ca o uitucã ce sunt, sã le pãstrez bine pe toate. Sper sã nu uit niciodatã:

  • Cum fugeai în primul an din afis în afis ca sã vezi ce se mai întâmplã prin oras, pentru cã „la noi nu se întâmplã aproape niciodatã nimic… Iris au cântat de vreo 2 ori… si atât” (atunci mi-am dat seama cã desi eu trãiesc în orasul ãsta, nu citeam niciodatã afisele (pe care le vãd atât de importante acum), si treceam pe lângã ele ca si cum n-ar fi existat)
  • Cã pe boschetarul tãu preferat (cel care stã mereu în acelasi loc, singur si trist), l-am poreclit Boris, ca sã-i dãm un nume demn, de om care stie multe si nu mai are nevoie sã vorbeascã cu nimeni pe principiul de „the fish doesn’t think because the fish knows everything”
  • Cum avea Lena tricou si bluzã cu „Jesus Freaks”, si mi se pãrea o fiintã foarte amuzantã, pânã am auzit-o cum râgâie si tu te-ai întors calmã si mi-ai zis „e ok…asa face de obicei”
  • Cum ne-am certat juma de orã în fata gãrii din Câmpia Turzii, când una dintre noi zicea cã atunci când intrãm în gara din Cluj intrãm din stânga si cealaltã zicea cã din dreapta… Pânã când ne-am dat seama cã eu „priveam” dinspre garã si tu „priveai” dinspre tren… Si am râs dupã aceea amândouã cu ciudã cã ne-am certat atât degeaba, când de fapt aveam amândouã dreptate
  • Momentul în care stãteam pe patul tãu si beam cafea si-ti povesteam ce-mi mai aduceam aminte din betia de cu o searã înainte (si flash-urile m-au tinut mult dupã aceea, când am mers în Noila si eu mã opream brusc în timpul conversatiei pentru cã-mi aduceam aminte vag ceva de cu o searã înainte… si tu râdeai încet de reactiile mele semi-patologice)… Si la calculatorul tãu a început „Black Jesus”, clipã în care m-a apucat brusc luciditatea si am zis „Momentul ãsta n-o sã-l uit niciodatã!”
  • Cum spui enervatã „ANDREA, EU NU SUNT BEATA!”, cu ciudã, în timp ce te clatini încetisor de pe un picior pe celãlalt si te strãdui sã-ti tii ochii deschisi parcã încercând sã te convingi pe tine… si cum dansezi ciudat si frumos „ca o drogatã” (dupã definitia multora la care eu le rãspund „stiu, asa e ea„)
  • Cum ne facem cadou ciocolatã (Kinder, preferata ta, cu copilul ãla enervant care zâmbeste de pe pachet) cu orice ocazie, chiar dacã nu e nici o ocazie, ca doi îndrãgostiti care se cunosc deja de atâta vreme încât nu mai stiu de ce fãceau o anumitã actiune, dar o fac în continuare pentru cã stiu cã-l face fericit pe cel de lângã
  • Cum te-ai uitat încântatã la bluza mea pânã am zis fericitã „e de la Bogdan!” si tu i-ai dat drumul repede si cu cea mai acrã si scârbitã fata ai zis ceva de genul „bleah”… si m-ai enervat asa de tare încât mi-am promis cã n-o sã-ti mai povestesc niciodatã nimic de el si totodatã mi-a venit sã te strâng în brate atunci
  • Cum dupã fiecare spectacol de teatru eu vãd mereu o explicatie pragmaticã si tu o explicatie metaforicã… Mai putin la „Piece touchee”, despre care am vorbit prin non-verbal în primele 5 minute (eram amândouã mult prea încântate ca sã reusim sã exprimãm ceva în cuvinte)… Si tãcerea în sine si zâmbetele spuneau mai multe decât orice în momentul ãla… Dupã care am început sã ne imaginãm ce fel de masinãrii aveau actorii… si conversatia s-a terminat prin „Cred cã s-ar amuza copios actorii dacã ar sti ce SF-uri ne imaginãm noi acum”
  • Cum ai venit la mine acasã sã „facem” clãtite si aveai sortzulet negru cu floricele (iar eu bãgam doar din când în când capul pe usã ca sã râd de cât de amuzant arãti cu el) si dupã ce le-ai terminat mi-am dat seama cã nu aveam gem… Si am divagat juma de orã despre clãtite cu zacuscã, clãtite cu unturã si cu ceapã, etc… Ah… si cum râdeam de tine mai demult cã pui smântânã în pireu… Si ce ochi mari ai fãcut în Music Pub când ti-am zis cã untura se poate face si acasã…
  • Când ti-am arãtat prima datã desenele lui Mark Ryden si tu ai visat în noaptea aia cã aveai o ranã „micã micã de tot” din care îti curgea mult mult sânge (din cauza unei picturi care reprezenta exact asta) , iar eu am visat un gândac care mi-a zis „I am an ordinary yellow bug” iar eu i-am zis „But yellow bugs are not ordinary!” (probabil din cauza fetishului tãu de a-ti tine tot felul de gândaci prin camerã, ca pe niste trofee „ca sã stie sã nu mai vinã, cã uite ce pãtesc”)… Si bineînteles sper sã nu uit nici una dintre discutiile noastre despre vise… nici de Josef Geerber, nici de visul când s-a inundat Fire-ul si tu m-ai omorât din gresealã si rugai oamenii sã te ajute sã mã scoti de acolo…
  • Cum râdeam dupã NDP-ul din anul I, rupte de obosealã pe drum spre cursul de Stiinte Politice, de cãtelul din reclama de la Chappi care avea urechile amuzante… Asta pe drum de la cafeaua din barul care în dimineata aia, negãsindu-i nume, l-am denumit cu totii, de comun acord, „La Melcul Psihedelic”
  • Cum cumpãram bãuturã din Sora si îti ceream „chitara” (adicã desfãcãtorul tãu de bere în formã de chitarã) ca sã desfac berea fãrã sã ne vadã barmanii/bodyguarzii ca noi vrem sã bem mult pe bani putini
  • Cum scãpãm de fiecare datã scrumiera pe covorul tãu „vesel” si chicotim în timp ce îl scuturãm de pe balcon, de parcã am vrea sã dãm vina pe altcineva… Ah, si cum l-ai denumit tu pe cãtelul ce sforãie de bãtrânete în scara blocului: „Vasilicã
  • Cum ne plimbam dimineata pe la 7-8 prin Sighisoara din gang în gang, în cãutarea unui W.C. (cicã, dar amândouã stim cã o fãceam din curiozitate si pentru cã ni se pãrea poetic sã ne plimbãm printr-un oras medieval pustiu la ora aia). Pânã la urmã ne-am oprit la campingul de la poalele dealului pe care eram cazate împreunã cu tipul de care te-ai speriat si ai zis „Jesus Christ” si rãspunsul lui a fost „Wrong name!”
  • Cum fumam în spatele blocului pe vremea când eram încã în anul I si tu stãteai în primul apartament, unde în camerã aveai pat, birou si dulap, si spatiul în care te deplasai era de mãrimea unei cutii de pantofi… Si cum îmi povesteai tu cã ai furat dintr-un sertar de acasã un pachet de Kent, de disperare, si cum ti-ai spus cã îl vei înlocui si nu va observa nimeni… Dar ti-ai dat seama abia dupã ce l-ai desfãcut cã cei de la Kent produceau demuuult alt tip de pachete si nu mai gãseai nicãieri pachet de tigãri EXACT ca ãla
  • Când mi-ai dat pe troleu o cascã si tu ai pãstrat-o pe cealaltã si ai pus „Will you remember?” de la Cranberries (care ti-am zis cã-mi dã senzatia de carusel, de circ si de site-ul de la Grimus), urmatã de „Youpi„-ul disperat care mie-mi amintea de „Iubi”-ul lui Chilian si tu ai zis „Da, ai dreptate… youpi e un fel de iubi” (pentru cã tu aveai melodia de la fostul tãu prieten ãla tâmpit)… Ah, si discutiile noastre despre melodiile care ne-au traumatizat copilãria, gen „Zombie” sau melodia cu frumoasa si bestia de la Meatloaf
  • Cum spuneam tuturor libidinosilor sã ne lase în pace cã „suntem împreunã”, iar când ne-am certat mi-ai zis cã te sufoc cã mã strãdui prea tare sã am grijã de tine în momentele de genul… Si eu m-am oprit din vorbit pentru cã nu stiam dacã, în cazul în care as începe sã râd (dupã p
    rostul meu obicei) ai începe sã râzi si tu sau te-ai supãra si te-ai lua si ai pleca
  • Cum am stat în frig, în parcul de lângã grãdinita lui Adelin,in pauza dintre cursuri, si am mâncat corn si cacao cu lapte (eu Tnuva, tu Fulga), si eu râdeam de tine cã te dai în „scrânciob” si-ti fãceam poze miscate cu tine fericitã, în leagãn
  • Cum mâncam supã de pui si mãmãligã cu brânzã la Pârâul Rece… Si cum am dormit amândouã pe balcon în prima noapte, ca sã auzim vântul si sã putem sã fumãm si sã povestim înainte sã adormim, iar tu ai râs jumãtate de orã de cum mã chinuiam eu sã te conving cum am încãpea o grãmadã sã dormim acolo dacã nu ne întindem si dormim în fund… Si cum ne-am întâlnit amândouã pe hol în dimineata AIA, rupte de somn… Si am mers si am stat pe dulapul mic de lângã geam, din partea opusã a holului unde încercasem sã dorm atunci noaptea… Si am stat si am povestit si mã strãduiam sã uit tot ce s-a întâmplat pânã la ora aia, ca sã pot sã zâmbesc mãcar putin în încercarea mea de a te face sã te simti mai bine…

Si încununarea tuturor, ziua aia dinainte sã pleci, pe care n-am reusit s-o punem cap la cap nici mãcar împreunã… Atunci când, dupã conceptiile noastre, am fost în Grãdina Botanicã cu Cristi si am hotãrât cã melcii nu mor, ci merg în „CochiRai”. Apoi am mers în Hard si nu ne aminteam nicicum numele filmului… Si la un moment dat m-am enervat si m-am apucat sã întreb oamenii de pe la mesele din jur (tipic) si a fost o usurare psihicã atunci când o fatã cu ochelari a venit cu rãspunsul: „Stranger than fiction”. Dupã aceea ne-am îmbãtat si am mers dimineatã în gangul în care mergem tot timpul dupã ce se închidea Fire-ul, si l-am pus pe „Blankie” pe iarbã si am stat amandoua si am povestit pânã dimineatã, când am aflat cã ãla era de fapt gangul patriarhiei, când ne-a prins popa cu vodca pe teren sfânt, povestind despre oameni necunoscuti si muzicã de care n-a auzit nimeni.

Si pentru cã ne era rusine am mers în Matei si am râs aiurea de cum o sã mã cãsãtoresc eu cu un tip pe care-l cheamã Pop si o sã-i pun numele la copil „KORN, like the band”. Si în betia mea ziceam cã o sã fiu fericitã si dacã o sã mã cãsãtoresc cu Micro Benjamin, pentru cã asa copilul meu o sa aibã numele si initiala tatãlui „Micro B.”. Si l-am inventat pe Sgrânas, zeul nostru care suna ca un zeu grecesc al grânelor, nume din 7 litere, la care fiecare am adãugat pe rând câte una si am râs fericite de rezultatul final. Apoi am luat-o eu pe ulei distrându-mã cu cuvinte gen „Zã vor” sau „Zã push-alã”(care am hotãrât cã e echivalentul pogo-ului).

În dimineata aia, pe drum spre tine, mi-ai zis cã vorbeam tare si incoerent pe troleu si se uitau pensionarii la mine, si ai fost atât de drãgutã încât tot ce ai fãcut a fost sã pleci privirea în pãmânt si sã-mi zici timid „Andrea, vorbeste mai încet”(chestie care stiai oricum cã n-o sã aibã efect)… Si la tine era îngrozitor de cald în dimineata aia si mã înveleam cu sacul de dormit verde cu maro pe care-l ai tot timpul pe pat… Si pe drum spre casã, pe autobus, mã strãduiam sã mã uit în jos când i-am rãspuns la tiganca de lângã mine la întrebarea „cât e ceasul?”, ca sã nu o sufoc cu alcolemia mea… si-mi era fricã sã nu creadã cã nu mã uit la ea pentru cã fac discriminare…

Si cred cã n-o sã uit niciodatã cum am stat de la ora 1 pânã la aproape ora 4 ca sã scriu blogul ãsta de care sã nu uit niciodatã:)

Si dacã o sã uit, „I will just love you in vain”:D

Anunțuri

Comments (18) »

We do need more education…

6003

Undeva prin liceu Deea, cea mai bunã prietenã a mea, îmi povestea despre clasa ei:

  1. Vãzând nivelul la care erau, profesoara de românã a început sã predea liceenilor lucruri precum „dupã linie de dialog se scrie cu literã mare”, „dupã punct si virgulã scrieti cu literã micã” etc. Sper cã vã dati seama cã învãtarea scrierii ortografice iesea din discutie în cazul acesta.
  2. Dupã ce au trecut prin Testul de Capacitate la matematicã si l-au luat, undeva prin clasa a 10-a 2 colege au venit la Deea si au rugat-o sã le ajute, pentru cã nu stiau care e ipotenuza si care sunt catetele unui triunghi dreptunghic (bineînteles, îti poti da seama cu usurintã din faptul cã ipotenuza e la singular si catetele sunt la plural, dar deh, mai greseste omul…)

Nu am mai auzit cazuri asemãnãtoare în timpul liceului nici la mine în scoalã nici pe altundeva, asa cã am considerat cã e un eveniment izolat. Ajunsã la facultate, am reusit, totusi, sã mã conving despre cât de injustã a fost repartizarea inteligentei în lume.

Bineînteles cã aici n-o sã iau în considerare comportamentele de genul ascultatul manelelor la mobil, fãrã cãsti, în timpul cursului; mâncatul de hamburger în timpul cursului, urmat la sfârsitul orei de întrebarea: „auzi, eu n-am scris nimic, dar am vãzut cã tu ai scris frumos si lizibil în timpul cursului, si nu ai vrea sã-mi dai si mie sã copiez?” sau urlatul în mijlocul orei:”dom’ profesor, vedeti cã eu ies la o tigarã! BRB!”. Acestor comportamente le voi acorda the benefit of the doubt si voi spune cã sunt mai mult exemple de proastã crestere decât de prostie.

În schimb, au fost nenumãrate cazuri de prostie purã si creiere lucios de netede:

  1. Exemplul ãsta cred cã l-am mai dat, dar oricum, o colegã credea cã Eva a fost fãcutã din rinichiul lui Adam.
  2. Într-un studiu pentru seminar, o colegã a pornit de la ipoteza cã „influenta stirilor de la ora 17”. O ipotezã trebuie bineînteles sã fie o propozitie afirmativã sau negativã, dar asta n-a mai contat în încercarea ei de a ajunge la „cunoastere”. Acelasi studiu aducea ca argumente pentru „influenta stirilor de la ora 17” rating-ul stirilor de la ora 19.
  3. O altã colegã l-a contrazis pe profesor în momentul în care acesta încerca sã dea exemple de esantionãri pe regiuni, explicându-i profesorului cã „Râmnicu Vâlcea nu e în Oltenia, e în Transilvania!!!”
  4. Un coleg a fãcut experiment pe fratele sãu pentru o lucrare de seminar. A luat una bucat copil de 7 ani si l-a pus sã se joace jocuri violente pe calculator, pentru a vedea urmãrile. Dupã ceva vreme, pruncul i-a spus „Stii, azi am vrut sã-i bag un creion în ureche colegului meu de bancã, pentru a-i ajunge pânã în creier!”.

Si multe alte exemple, dar oricum, cred cã astea au fost destul de relevante. Am hotãrât sã consider si cele de mai sus ca fiind mici scãpãri ale sistemului educational.

… Toate astea pânã azi, când la un seminar o profesoarã ne-a rugat ca, pe foaia de prezentzã, în dreptul numelui sã scriem si o tarã din Africa, si pe cât se poate sã nu se repete numele de tãri. Foaia a ajuns la mine în momentul în care o completaserã deja în jur de 10 oameni. Am citit-o… Din 15 nume, 3 dintre ele erau: Brazila, Emiratele Arabe Unite si Papua Noua Guinee.

Nici eu nu sunt geniu la geografie, si pot chiar spune cã stiu unde este Papua de când jucam RISC la terasã în Vamã, dar cu toate astea, stau si mã gândesc cã cei care au completat au fost primii 10, adicã cei cãrora le era cel mai usor, cei care puteau scrie aproape orice tarã din Africa fãrã sã-si facã probleme cã a mai scris-o cineva înainte. Prin urmare, ãstia erau oamenii care completaserã la sigur, nu pe conceptia de „toate tãrile pe care le stiu eu din Africa s-au scris… hmmm… Papua unde era?” !!!

Prin urmare, vreau sã-mi cer scuze pentru optimismul meu, pentru cã am crezut cã incultura si prostia sunt izolate. Dacã 3 studenti din 10 nu stiu numi o tarã din Africa, cel mai probabil prostia si incultura sunt destul de vast rãspândite.

De fapt cu blogul ãsta vroiam sã spun cã nu mai sunt de pãrere cã românii sunt muuult mai destepti decât americanii si nici cã nu existã persoanã majorã în România care sã nu fi auzit de Ceausescu (vezi aici). De asemenea, tind sã-mi schimb pãrerea si despre institutiile de învãtãmânt din România si eficienta lor (vezi aici).

Oricum, faptul cã existã oameni cu mai multe lipsuri în sfera de culturã generalã decât mine trebuie sã recunosc cã mã face sã mã simt mai bine si mai linistitã sufleteste.

Comments (33) »

Play the real thing!!!

1c92

Vroiam sã participãm la un concurs de advertising, si trebuia sã facem o reclamã pentru a convinge oamenii sã se înscrie în armatã. Asa cã ne-am luat frumos si ne-am dus în Insomnia la brainstorming. Eram 3 fete… si stãteam la un moment dat si ne întrebam ce convinge bãrbatii sã se înscrie în armatã… M-am ridicat si am început sã întreb pe la mese…

Mi-am dat seama cã bãrbatii sunt niste materialisti imaturi, pentru cã am primit 2 tipuri de rãspunsuri(de la categorii diferite de vârstã): banii si faptul cã se pot juca cu armele. Râdeam la un moment dat cã, în virtutea acestor noi informatii, sã facem un print cu o poza din Counter Strike si sã scriem dedesubt: Play the real thing!!!… si atunci ar pogorî toatã hoarda de gameri la ghiseele de înscrieri.

Ajunsesem la un moment dat sã mã întreb unde naiba e patriotismul si lupta pentru tarã?!?!… Pânã acum luptau pentru binele poporului si pentru pace în lume… si acum luptã pentru bani si pentru cã mãcar asa mai apucã si ei sã joace un paint-ball cu real guns?!

Nu stiu de ce am impresia cã acum armata e vãzutã ca ceva activitate de team-building. Mã gândeam cã azi-mâine nu mai vezi soldatii cu valizele de lemn si cu tabla de slãninã de acasã, ci îi vezi cãrându-si sistemele surround si cd-urile cu manele, pentru chefuri.
Povesteam asearã cu Sebi si îi ziceam cã parcã si vãd cum e armata acum: ,,Sergent, du-te adu armamentul!!!” shi sergentul: ,,Cât îmi dai ca sã mã duc?!” sau ,,Si mie ce-mi iese?!”.
Ba, mai mult, or sã înceapã sã aparã de-ãia care îsi duc ciocatele de acasã si refuzã sã poarte uniformã pe care nu scrie Kenvelo sau mãcar Harrison.
Pentru sãnãtatea psihicã, o sã ai voie sã mergi acasã de câte ori vrei, o sã fie armatã cu program flexibil, ideal pentru studenti…
Si dacã te supãrã vreun „superior”, o sã-l poti da în judecatã pentru „harrassement” si pentru injurii.

Si nush de ce am impresia cã dacã va fi rãzboi, Doamne fereste, o sã se întâmple ca-n banc: o sã fie câmpul plin de rãnitzi si morti si soldatii or sã fugã disperati pe câmp urlând: „Unde-i iesirea spre nivelul 2?!”

P.S. Vero, la asta chiar poti lãsa un comment:)

Comments (21) »

2 minute de manele

f4e8

Acum cateva zile, profa de la seminar a propus un exercitziu: pe baza de voluntariat, trageai un biletzel, pe care era scris un cuvant. Aveai 5 minute de gandire, dupa care trebuia sa mergi in fatza shi sa vb 2 minute in continuu, pornind de la cuvantul de pe foaie shi ajungand oriunde vrei tu, doar sa vb in continuu. Nu am participat, ca nu ma apasa nevoia de afirmare, dar mai tarziu mi-a parut rau… Pt ca unul dintre cuvinte era: MANELE, cuvant despre care ash putea vorbi o jumatate de ora fara sa ma opresc, nu 2 minute. Shi, ca sa nu raman eu total dezamagita de faptul ca nu m-am oferit atunci, o sa va expun aici discursul pe care l-ash fi tzinut:

Manelele sunt muzica clasica romaneasca (scuze de cacofonie, dar se potrivea atat de bine ca nu m-am putut abtzine sa n-o spun). Versurile lor au o fluentza shi o logica ieshita din comun, motiv pentru care acest stil de muzica nu poate fi intzeles de catre oricine (pt exemplificare, vezi versurile:”Am greshit shi eu, dar cine nu gresheshte? / Ai greshit shi tu, gresheala se plateshte!!!”).

Habitatul: in mintzile mici shi inguste ale romanashilor ghiulizatzi.

Dusmanii naturali: Rock-ul, care nu se leaga defel cu smiorcaielile lui Minune… sau De Vito, sau cum i-o fi zicand in ultima vreme „REGELUI”. Este, presupun, ushor de intzeles pentru toata lumea de ce manelele, shi inclusiv manelishtii, nu se prea au la inima cu rock-ul shi cu rockerii… Pai cum se poate ca cineva care asculta zilnic, la maxim, linia melodica pura shi versurile atat de gingashe despre nevasta, copii, dushmani ofticatzi, amanta shi cate shi mai cate, sa suporte o balada cu versuri jegoase despre prietenie, iubire sau atitudine.

Reprezentantzi: Gutza, Romeo Fantastic, Vijelie, Salam, Maioneza, Pesmet shi Polonic. Scuze daca am greshit unele nume, dar sunt atat de asemanatoare, incat cateodata ii confund.

Mod de manifestare: primele simptome sunt cresterea anormala a parului de pe piept, in asha hal incat nu mai sta sub camasha, nasturii acesteia cedand de la presiune. De aceea, manelishtii au intotdeauna camasa descheiata la primii nasturi, lasand smocurile de par de pe piept sa zburde in voie. Un alt simptom frecvent intalnit ar fi ingrasharea parului, care devine lipit de cap, shi dat pe spate. Alte simptome, ce apar mai tarziu sunt: ghiulurile, lantzurile de aur. Netratate, aceste simptome pot degenera in dintzi de aur shi cruci de aur de 3 kile jumate fiecare.

Mod de utilizare: se ia o mashina de 30 000 de euro(eventual mai scumpa, dar niciodata mai ieftina, nu de alta, dar „dushmanii itzi poarta pica”), se doteaza cu boxe de discoteca(ce se indeasa frumos in mashina, dupa ce se scot scaunele din spate), shi se pune un cd cu Gutza, eventual Salam sau Romeo Fantastic la maxim, ca sa auda shi altzii ce muzica la moda ascultzi tu.

In incheiere, ash vrea sa va rog sa nu mai ascultatzi voi totzi roacherii aia negri care vb despre Metallica shi alte kkturi de-astea, pt ca melodiile alea n-au nici o valoare… Ascultatzi manele, ca alea au „valoare”:)

Comments (9) »