Posts tagged copilãrie

De ce?

390d

Am o presimtire cã ãsta va fi un blog dintr-o lungã serie „DE CE?!”…

De azi încolo trebuie sã-l scot de la grãdinitã pe nepotul meu, Adelin, si sã stau cu el pânã ajung acasã ai lui. Azi a fost prima mea zi cu el. Mi-era fricã… Stãteam si mã gândeam cã habar n-am ce trebuie sã fac, cum trebuie sã vorbesc cu el, ce e bine sã-i zic si ce nu… Ba mai mult, e la faza cu „da’ de ce?” (are 4 ani, ca sã stie toatã lumea când e faza asta!!!)…

Dupã ziua de azi, as putea spune cu mâna pe inimã cã „nu sunt mai desteaptã decât un copil de clasa a 5-a”. Clar! Fãrã regrete! M-a închis piciul, în decurs de o orã, de 2 ori…

Situatia 1:

el: – Camionul ãsta nu l-am lãsat aici! Cum a ajuns aici?
eu: – Pãi, s-au jucat niste pitici mici mici cu el dupã ce ai plecat tu de acasã si l-au lãsat aici! (ideea mea de educatie constã în dezvoltarea spiritului creativ al copilului)
el: – Da’ unde-s piticii?
eu: – Pffff… Pãi au fugit toti când au auzit cã rãsucim noi cheia în usã…
el: – Da’ de ce?
eu: – Pãããii ……………………………………………… (pauzã lungã, brainstorming cu mine însãmi, nici un rezultat)
el: – Le-a fost fricã de noi, asa-i?
eu: – Da, clar! Le-a fost fricã! De ce altceva ar fi fugit??!!?! (am încercat sã par cât mai normalã si degajatã în momentul în care am înghitit în sec… Damn! Cum naiba nu m-am gândit la asta?!?!)

Situatia 2:

el: – Mi-e asa de foame încât as mânca tot cerul!
eu: – Pãi sã ai grijã sã-mi lasi si mie un nor! (din nou, încercând sã duc procesul creativ mai departe)
el: – Of, Doamne, Andrea, tu nu stii cã norii si cerul nu sunt de mâncare? (cu tonul unui profesor universitar cãruia i s-a predat un proiect cu greseli de ortografie)

Astept cu nerãbdare ziua de mâine… E o fiintã atât de micã încât atunci când îmi vorbeste pe stradã sunetul nu rãzbate de acolo de jos pânã la urechea mea… cu toate astea reuseste sã mã lase speechless (damn!).

Anunțuri

Comments (23) »

Giving Birth Barbie

f6ff

Îmi cer scuze anticipat de la cei cu retine sensibile, dar, cum încã nu a venit Crãciunul, m-am gândit cã nu o sã vã ofensati prea tare.

Când eram eu micã micã, mi-am tot bãtut pãrintii la cap cã vreau Barbie de-aia gravidã, cum aratã pe Cartoon Network. Reclama arãta cã Barbie este acum si gravidã si cã, dupã ce scoti copilul, rãmâne ca o Barbie normalã. Ai mei, înnebuniti de mine, mi-au cumpãrat-o.

Din reclamã nu-ti dãdeai seama exact cum iese copilul si cum rãmâne Barbie din gravidã, ne-gravidã. Ei bine, Barbie avea o burticã mobilã, pe care puneai copilul si o împingeai înãuntru (puteti vedea AICI), si apoi, peste, montai burta falsã, de gravidã. Când te sãturai s-o mai vezi gravidã, pur si simplu dãdeai jos burta de gravidã, scoteai copilul, si arcurile împingeau burta de „Barbie normalã” înapoi.

Cred cã Barbie asta a fost un fel de turning point în viata mea. Din cauza ei, am crezut pânã pe clasa a 3-a cã, dacã iubesti îndeajuns de tare pe cineva, rãmâi gravidã, just like that, fãrã alte complicatii. Pe clasa a 3-a, mi-am dat seama cã eu chiar îl iubesc pe verisorul meu… cã deh, we’re family si ne jucam toatã ziua împreunã si i-am zis prietenei mele cele mai bune (care era pe clasa a 5-a) cã îmi fac griji cã o sã rãmân gravidã, pentru cã îl iubesc cu adevãrat.

Ea mi-a explicat cã, pentru a rãmâne gravidã, trebuie sã fac „ce fac ãia prin filme”(singura scenã de dragoste vãzutã de mine vreodatã într-un film fiind pe atunci cea dintre Bobby si Pamela, din Dallas). Mi-a explicat cã nu am cum rãmâne gravidã pentru cã sunt virginã. Prin urmare, eu, neîncrezãtoare, m-am dus si am întrebat-o pe mama dacã e virginã… si dupã ce i-a picat fatza (nu o sã uit niciodatã reactia ei), mi-a zis cã nu, nu e… În acel moment am început sã mi-o imaginez pe mama cu Bobby din Dallas, fapt ce mi-a schimbat total pãrerea despre mama mea…

Ei, dacã Barbie gravidã ar fi arãtat ca cea din poza din blog-ul ãsta, ar fi fost putin mai socant pentru mine la început, dar mãcar întelegeam cam ce si cum se întâmplã în realitate si nu trãiam pânã pe clasa a 3-a cu frica de a nu-mi iubi prea mult la verisorii, ca nu care cumva sã rãmân însãrcinatã.

Copii, nu rãmâi gravidã prin faptul cã cineva îti monteazã o burticã falsã cu un bebe peste burtica ta normalã! Bebele nu iese prin simpla demontare a burtii de gravidã! Bebele e fãcut de oameni care se pupã ca-n filme si face ce fac si câinii pe stradã, si bebele iese din burta TA (fãrã alte adãugiri de burtzi), dupã 9 luni, prin metoda arãtatã în poza de mai sus, „pe acolo pe unde faci pipi”(exprimarea noastrã din clasa a 5-a).

KEEP REALITY AWAY FROM THE BARBIE WORLD!

Comments (13) »

The shiny new toy

8358

Am gãsit din gresealã prin folderele mele multe shi îngrãmãdite un text scris de mine în clasa a 12-a, în putinele mele momente când reuseam sã scap de stres-ul BAC-ului. Mi-a plãcut asa de tare, si se potrivea asa de bine cu varza de la mine din cap acu, cã nu m-am putut abtzine:

Eşti jucãria aia nouã şi coloratã pe care din întâmplare am gãsit-o. Probabil cã s-au mai jucat şi alţi copii cu tine, dar cu toate astea eu te gãsesc interesantã. Eşti jucãria aia nouã şi coloratã pe care încã nu am demontat-o, care încã nu ştiu cum funcţioneazã şi care încã îmi pare un mister. Nu ştiu toate mecanismele care te fac sã funcţionezi şi nu cunosc lucrurile care te fac sã pari atât de realã. Eşti pãpuşa pe care încã nu am tuns-o şi cãreia încã nu i-am fãcut hãinuţe din cârpe şi cãsuţã din pachete goale de ţigãri. Eşti maşinuţa teleghidatã cãreia încã nu i-am stricat telecomanda. Eşti ursuleţul de pluş pe care încã nu l-am murdãrit cu te miri ce. Nu ştiu nimic despre tine şi cu toate astea mã joc cu tine pentru cã îmi placi, pentru cã sunt copil şi pentru cã tot ce e nou mã atrage. Probabil în timp o sã încep sã te demontez bucãţicã cu bucãţicã, sã aflu ce te face sã faci ceea ce faci pentru mine. O sã îţi construiesc o casã din pachete goale de ţigãri, o sã te tund şi o sã-ţi fac hãinuţe. O sã mã joc cu tine pânã ţi se terminã bateriile de la telecomandã, dupã care o voi demonta şi pe aceasta, crezând cã e stricatã. O sã beau cafea cu tine în braţe pânã vei fi plin de pete dulci, cafenii pe jumãtate din corpul tãu de pluş… O sã te stric dupã care te voi arunca alãturi de celelalte jucãrii stricate de-a lungul anilor şi nu mã voi mai juca cu tine niciodatã.

[Completare acum, dupã 2 ani:] Cu toate astea, vei rãmâne jucãria mea preferatã…

P.S. Yeah, don’t mess with me:))

Comments (6) »

Child in time

20f4

Blogul ãsta e cu dedicatie pentru Deea, my bestest friend, care azi, dupã 4 luni în care nu ne-am vãzut, m-a fãcut sã meditez profund.

De obicei rãmân profund surprinsã când aud chestii pe care le gândea/credea cineva în copilãrie… tot timpul sunt asa niste lucruri frumoase în mintea unui copil, încât mi-ar plãcea sã am o cutiutzã plinã cu toate lucrurile pe care le gândea în copilãrie fiecare om e care îl întâlnesc.

Oricum, sunt câteva lucruri care m-au impresionat foarte tare, si care si azi, când mi le amintesc, parcã îmi taie respiratia o secundã:

  • citire din nepotul lui Vero, de 4 ani(cred), fiind vorba de faptul cã îsi iubeste mama pentru cã: ,, numai eu stiu cum bate inima lui mami pe dinãuntru”
  • un alt prieten, Bogdan, spunea cã, atunci când era mic, si-a întrebat mama de unde provine el, si ea i-a spus: ,, Am mers într-un spital unde erau rafturi mari pe care erau multe pastilutze, si lângã fiecare pastilutzã era poza copilului cu care urma sã rãmâi gravidã, dacã luai pastiluta respectivã. Te-am ales pe tine, pentru cã tu erai cel mai frumos.”
  • azi, Deea: ,, Când eram mai micã, credeam cã noi în stomac avem o lume exact cum este a noastrã, cu oameni exact ca noi. Si cã oamenii ãia din burtã aveau, la rândul lor, oameni în burtã si tot asa. Mai mult, credeam cã si toatã lumea noastrã e în burta unui om mai mare. Credeam cã plouã când e omul ãla supãrat, cã e soare când e fericit, cã sunt nori când ceva nu-i merge bine. Si mai credeam cã atunci când suntem bolnavi, e pentru cã oamenii ãia mici din burtã poartã un rãzboi unii cu altii, iar când mã însãnãtoseam, era pentru cã oamenii fãcuserã pace.”

Cât despre mine, eu credeam cã ochiul unui om functioneazã ca un aparat de fotografiat, si cã atunci când faci cu ochiul la ceva, de fapt faci pozã si imaginea e stocatã în ochi, urmând ca, dupã moarte, pozele sã fie developate si astfel, toatã lumea sã vadã pe unde ai fost si prin ce ai trecut tu, pe parcursul vietii. De asta, când eram micã, de fiecare datã când eram într-un loc frumos, sau întâlneam un om deosebit, fãceam cu ochiul (this is for YOU:) .

Ah! Si mai credeam cã o femeie rãmâne însãrcinatã când iubeste foarte tare si din tot sufletul un alt bãrbat (nu conteazã cine), si de asta, pe clasa a 3-a, îmi fãceam mari probleme cã as fi însãrcinatã cu vãrul meu, cu 2 ani mai mare, pe care eu stiam cã-l iubesc sincer (yeah, I was a doll).

Comments (7) »

Odã bãrbatilor

8a77

Stãteam ieri sau alaltãieri cu Vero în fata calculatorului si nu stiam la ce sã ne uitãm, asa cã, foarte mândrã de mine, scot din cutiuta magicã (dc++) un episod din „The Smurfs” (traducerea româneascã fiind „Strumfii”). Eram amândouã tare fericite, cã nu-i mai vãzusem demult, si, dupã un episod de vreo 10 minute, îmi dau seama cã de micã mã stresa o chestie:
– Tu Vero, mã tot întreb, cât de curvã e Smurfette aia, din moment ce era singura de sex feminin, într-o colonie întreagã de smurfi?
– Pãi tre sã te gândesti cã dacã erau douã stricau tot filmul, cã începeau cat fights si era lupta pentru suprematie („Femela Alfa”)
– Pãi da, dar asta e discriminare! Cã e o singurã femeie! Una!! Trebuia sã facã o turmã de femei si un singur bãrbat, noah, asa ar fi fost mai corect?!… Oh… Stai… Dã-i pace… Cã asa nu mai erau nevoie de dusmani naturali, cã fãceau un film întreg despre efectul AXE si despre cum se ceartã o turmã de femei pentru un bãrbat.

În concluzie, azi vom vorbi despre misoginism si despre turma de femei vs. turma de bãrbati.

Pânã acum, femeile au zis: „Bãrbatii-s porci„. Bãrbatii au recunoscut, au fost mândri de asta, au fãcut reclamele la Bergenbier (a se vedea poza), si lumea a fost fericitã si a trãit în pace.

Mai apoi, bãrbatii au zis: „Femeile-s curve si proaste„. Femeile au auzit, n-au recunoscut, si de acolo încolo totul s-a dus dracu’. Ce-i drept, porc vs. curvã proastã e un fel de rãgushit vs. surdo-mut orb, da’ hai sã cugetãm putin asupra acestei maxime filosofice.

Cine n-a întâlnit pânã acum femei proaste? Dacã existã cineva, sau e foarte norocos, sau face parte din respectiva categorie. Ok, acum comparati numãrul de femei proaste întâlnite cu numãrul de bãrbati prosti întâlniti (prosti, nu porci/mârlani). Doar la mine înclinã balanta spre „sexul frumos”?
Dupã cum am enuntat în nenumãrate rânduri, enormitãtile auzite de la femei sunt mult mai numeroase („Eva a fost fãcutã din rinichiul lui Adam„; „Râmnicu Vâlcea e în Transilvania! Sunteti prosti cu totii!!„; „Bogdan, uite, aici sunt jenatã de la tampon!” + vezi blogurile dinainte) decât cele auzite de la bãrbati („O sã te torturez: te leg de scaun si pun niste tipi sã-ti danseze în poale si exact pe când esti gata sã te termini, ei or sã plece). În plus, o femeie dacã e proastã in real life, de obicei e proastã si în orice alt domeniu în care trebuie sã-si foloseascã creierul… În schimb, bãrbatii, chiar dacã sunt prosti în real life, de obicei completeazã cu alte domenii în care stiu sã-si foloseascã creierul (calculatoare, inginerie, etc).
În plus, la categoria „prostie”, intrã si naivitatea, unde, din nou, femeile exceleazã. O femeie e mult mai usor de convins(dupã cum spuneam mai demult, femeie care sã-si schimbe gusturile dupã un bãrbat am vãzut, dar invers niciodatã) si femeile cedeazã mult mai usor. Am cunoscut o grãmadã care umblau cu un tip si ziceau: „Mai are douã prietene, una cu care e de 5 ani si alta cu care e de 3… Eu sunt cu el de 2 sãptãmâni, dar stiu cã de fapt pe mine mã iubeste… Foarte ciudat, nu stiu de ce, nu vrea sã-mi dea nici un detaliu despre celelalte douã„.

Acum, cine n-a întâlnit curve? Curve nu în sensul de pe bani… curve în sensul cã o fac cu orice bãrbat care se dã la ele. Aici apare legãtura cu prostia (de fapt, naivitatea), pentru cã, din câte am observat, majoritatea o fac pentru cã au impresia cã tipul le iubeste sincer si e îndrãgostit iremediabil.

Nu sunt de acord cu „Toate femeile-s curve si proaste”.. asta nu! Pentru cã stiu o grãmadã de femei care nu-s curve si mai stiu încã o grãmadã care nu-s proaste si care ar lua de departe un bãrbat inclusiv la schimbatul unei rotzi. Cu toate astea, trebuie sã recunosc cã majoritatea femeilor sunt proaste si curve (mai ales având în vedere cã cele douã adjective deseori merg hand-in-hand), pentru cã, din câte femei cunosc eu, în jur de 55% îndeplinesc conditiile.

Ok, acum revenim la turma de femei vs. turma de bãrbati: ati observat cã, în general, dacã e un grup de femei (cu mai mult de 4), ãla cu sigurantã se dezbinã sau din cauza unui bãrbat, sau din cauza cat fight-urilor. În schimb, grupurile de bãrbati sunt compacte, fãrã bârfit pe la spate, fãrã certuri din cauza femeilor, si rezistã în timp.

Chiar dacã s-a demonstrat cã femeile, cu tehnologia din ziua de azi, s-ar putea descurca la perpetuarea speciei fãrã bãrbati, cred cã nu ar fi recomandabil sã nu stricãm armonia:)

Prin urmare, cred sincer cã majoritatea bãrbatilor sunt mai destepti si mai puternici decât majoritatea femeilor, si cã misoginismul e foarte întemeiat, deoarece alea 55% dintre femei încetinesc evolutia umanã… Sunt o misoginã, si recunosc asta!

Comments (19) »

Happiness in a heart-shaped box

ec6a

„I’ve been locked inside your heart-shaped box for weeks”… versul ãsta de la Nirvana mi-a amintit cât de mult îmi doream eu, când eram micã, sã îngrop o cutie cu ceva nimicuri în pãmânt undeva, si sã merg dupã ani de zile sã o dezgrop.

Ideea asta a provenit din faptul cã eu credeam despre mine cã atunci când „o sã fiu mare”, o sã fiu one fucked up person… Genul de om care nu stie care viciu sã-l aleagã ca fiind „preferatul lui”: alcoolul sau drogurile. Si mã gândeam cã, probabil, o sã am momente când o sã fiu foarte aproape de „the edge”(sinucidere, depresii, etc), si o sã am nevoie de suport moral dar nu o sã fie nimeni care sã mã sustinã… De asta, vroiam sã îngrop o cutie cu tot felul de happy stuff, pe care sã o dezgrop într-un moment de-ãsta si sã mã facã fericitã instant.

Da, stiu, I am a sick twisted person… Oricum, acum sunt mare si sunt fericitã cu tot ce am; în afarã de fumat nu am alte vicii de-astea pãcãtoase rãu, nu am mai avut o depresie de pe clasa a 7-a si am suport moral din partea tuturor de nu-l pot duce (îmi place totusi sã-mi amintesc cât de optimistã puteam fi în copilãrie).

Anyway, încã am momente în care mã gândesc cu jind la cutia aia umplutã cu fericire si mã gândesc într-una ce as fi pus în ea. Ba ieri, mergând cu Irina pe stradã, chiar am început sã fac o listã cu ce mi-ar fi plãcut sã gãsesc în ea, chestii care m-ar face sã zâmbesc…

Asadar, iatã lista:

  • mentosane – erau cele mai ieftine bomboane… mi se pãreau dezgustãtoare ca gust, dar se topeau asa subit încât nu mã opream pânã nu terminam pachetul
  • vatã de zahãr îmi plãcea sã iau toatã vata de pe bãtz si s-o fac bulgãre, dupã care s-o bag în gurã(bineînteles cã nu încãpea niciodatã si tot timpul trebuia s-o scot afarã din gurã, ca sã nu mã înec)
  • eugenie – nu mi-au plãcut niciodatã eugeniile, tot timpul desfãceam cei doi biscuiti, lingeam crema(sau urmele de cremã) si aruncam biscuitii; cu toate astea, neavând prea multe optiuni, îmi cumpãram eugenii la greu
  • zahãr candel – nu stiu câti dintre voi vã mai amintiti de el, eu am mâncat o singurã datã, când m-a dus tata la Hansel si Gretel, la teatrul de pãpusi… aveam vreo 4 ani si si acum îmi amintesc gustul dacã mã gândesc la ziua aceea
  • gris în lapte – asta mâncam de fiecare datã când stãteam la bunica mea peste noapte… si inventase o varietate de forme: cu scortisoarã, cu cacao si zahãr, cu dulceatã, cu sirop, etc
  • gume Turbo si Minty – astea cred cã ne-au marcat copilãria tuturor: guma Turbo avea un gust execrabil, dar era ieftinã si avea surprize(tin minte cã îmi luam câte 10 deodatã, si fãceam concurs cu ceilalti copii care poate bãga mai multe în gurã), iar guma Minty era verde si moale si enormã fatã de restul gumelor, plus cã era usor de mestecat si fãcea baloane drãgute
  • pufarin – adoram pufarinul pentru cã de fiecare datã când luam câte un pumn de pufarin si-l bãgam în gurã, în grãmada aia erau 2-3 pufarini acrishori, care dãdeau gustul la toti… toatã copilãria mea am încercat sã-i identific pe cei acrishori din grãmadã si nu am reusit niciodatã (aveam impresia cã ãia-s liderii, cã doar ei dãdeau tot gustul)
  • pufuleti – bineinteles cã nu puteau lipsi nici ei din listã… când eram micã, obisnuiam sã cumpãr cu copiii din fata blocului 4-5 pungi, dupã care le desfãceam, scoteam unul câte unul pufuletzii, cãlcam pe ei (pe asfaltul din fata blocului, cã doar n-om murdãri în casã), si apoi îi mâncam „pisatzi”(aveam noi impresia cã e mai cool asa)
  • socatã – desi s-au fãcut atâtea feluri de sucuri cu soc si lãmâie (de la sucurile ieftine din Profi la Fanta Shokata), nici unul nu a reusit sã egaleze socata originalã
  • Kucu-Rucu(sau cum s-o scrie)- prima napolitanã cât de cât bunã apãrutã la noi… se si crease o isterie cu tot felul de cataloage si surprize la vremea aceea
  • bile de sticlã & bile de cauciuc – trecând la lucrurile concrete, care nu s-ar strica în timp, am ajuns si la obsesia copiilor pentru bile… Erau 2 tipuri de bile care mi-au fascinat copilãria(si cred cã orice copil a avut mãcar odatã mãcar unul din cele 2 tipuri): cele de sticlã, cu care nu mã jucam, ci le protejam ca pe ceva comoarã(aveau înãuntru tot felul de culori si fãceam schimburi gen „îti dau una verde dacã mi-o dai pe aia galbenã”) si cele de cauciuc, cele pe care le aruncai spre pãmânt si sãreau mai sus decât nivelul de la care au fost aruncate, cu care se dãdeau mari toti copiii pe vremea mea (de astea mi-am amintit pt cã am vãzut de vânzare în Kaufland, si am vrut sã-mi cumpãr, si mama mi-a zis cã sunt nebunã)…
  • diafilme – nu am mai vãzut nicãieri sã se vândã diafilme… mai ales, probabil, având în vedere cã acum existã filme la TV/pe calc si cã românii nu mai sunt self-entertaining… cu toate astea, nu cred cã pot uita vreodatã cât de fascinatã eram eu de diafilme… stiu cã îmi proiectau ai mei cu orele, si la sfârsit mã durea grumazul de la atâta uitat în sus
  • discuri cu povesti – de fapt discuri în general, cã acum se mai scot doar de fitze, cã oricum nu le cumpãrã nimeni (doar D.J.-ii, poate). Aveam o grãmadã de discuri cu povesti, pe care le învãtasem pe de rost, si când mã plictiseam si nu eram acasã, începeam sã mi le spun în gând
  • desene cu Woody, Chip si Dale si Pif et Hercule – nu stiu dacã acum as mai avea rãbdare sã mã mai uit la ele cu aceeasi pasiune ca atunci, dar oricum, mi-ar plãcea sã le revãd, în special Pif et Hercule(desenul ãla cu un câine si o mâtzã-care avea tot timpul bandaj pe fatzã)
  • jocuri pe televizor – cred cã noi am fost singura generatie care s-a jucat si se va juca vreodatã jocuri pe televizor… Mã refer la jocurile naspa, cu graficã tâmpitã, nu la playstation si console and stuff. Cine nu stie Tetris sau n-a jucat Mario pe televizor(ãla la care te jucai cu orele si nu reuseai sã-l termini niciodatã, pentru cã de fiecare datã dupã ce învingeai balaurul, tzi se spunea:”The princess is in another castle”)? Acu existã jocuri pe calculator… no one bothers anymore…but it was fun though
  • pãpusi din shtiuletzi de porumb sau din ciucuri – porumbul obisnuiam sã-l îmbrac în haine si sã-i piaptãn pãrul(puful ãla din vârful shtiuletelui), iar din ciucuri fãceam pãpusi de toate culorile si le desenam gurã si nas cu stiloul(desi nu se prea vedea… important era cã stiam eu cã trebuie sã fie ceva acolo).. acum existã Barbie si Ken si nu mai are nimeni rãbdare cu ciucuri si shtiuletzi… Am încercat sã o învãt pe vara-mea, si mi-a zis cã e urâtã pãpusa mea, arãtându-mi, pentru comparatie, noua ei pãpusã, cu pãr, ochi, buze, etc

O cutie de-asta cred cã as purta-o tot timpul dupã mine, ai as arãta-o tuturor oamenilor tristi/stresati/nervosi pe care i-as întalni.

Cred cã cutia mea ar fi putut schimba lumea.

Comments (12) »