Posts tagged sentimente

Doctor Love

Ea: azi am realizat ca urasc sa fiu indragostita, pt prima data
Ea: :))
Ea: m-am saturat
Ea:
e ca si atunci cand esti beat
Ea:
stii ca faci si vb prostii si pt aia tot o faci
Ea:
:))
Eu: da, numa ca betia trece pana a doua zi
Ea: daaaaaaaaa
Ea:
:))
Eu: plus ca betia e voluntara (de cele mai multe ori )
Ea:
azi citeam un articol in care scria ca creierul analizat in stare de indragosteala e la fel ca si atunci cand esti bolnav psihic
Ea:
:)))))
Eu: ceea ce inseamna ca dragostea e mai naspa ca betzia
Eu:
nush de ce dracu nu exista inca centre de tratare a indragostitzilor
Eu:
gen indragostitii anonimi
Eu:
sau ceva de genul
Eu: adicã… asa, ca la alcoolici… cine vrea sã fie îndrãgostit, foarte bine, sã fie, dar cine nu vrea ce se face?!?!
Eu: e nevoie de un centru din ãsta, cerere cu sigurantã ar fi
Eu: sa mergi acolo, sa zici „Buna, sunt Mircea si sunt indragostit”
Eu: restul lumii zice „bunã, Mircea”, si deja totul e pe jumãtate rezolvat
Ea: =))
Eu: sa stai de vorba cu alti oameni care au trecut prin ce ai trecut tu si si-au revenit (ca sa-ti dea puterea sa lupti)
Eu: si dupa ceva terapie de-aia in 12 pasi sa fii vindecat
Ea: dar nu te poate ajuta nimeni
Ea: cred ca asta e faza
Eu: sa te lase inapoi in libertate, la familie, etc
Ea: ca stiu cum e
Ea: am mai trecut prin asta
Ea: stiu ce sa-mi zic
Ea: dar degeaba
Ea: :))
Ea: parca sunt 2 pers in una
Eu: pai si la alcoolici e la fel… de aia au nevoie de „grup de sustzinere reciproca”
Eu: crezi cã nu te poate ajuta nimeni, dar primul pas e sã recunosti cã ai o problemã si ai nevoie de ajutor:)

Nu stiu cum de nu s-a gândit pânã acum nimeni la chestia asta: cabinet de tratare a îndrãgostitilor patologici (ce-i drept, dã putin spre Eternal Sunshine of the Spotless Mind). Lumea ar fi mult mai buna, ar exista mult mai putinã dramã, si acum, pe crizã, chiar s-ar putea scoate niste bani frumosi dintr-o terapie de genul, mai ales ca ar fi singularã(cred) în România, dacã nu în lume.

Oricum, nu stiu câti ar prefera sã iubeascã fãrã sã fie iubiti, în schimbul unui tratament sãnãtos si a revenirii la o viata normalã, deschisã spre noi oportunitãti de a iubi:D => Ta-dam, once again, I’m a genius:D

Comments (24) »

Will you remember?

61ab

[Asta e blog cu dedicatie… deci nu va speriati daca nu întelegeti prea multe… sunt doar jumãtãti de amintiri, si celelalte jumãtãti sunt la cealaltã perosoanã…]

Am promis cã scriu blogul ãsta pentru cã sunt prea multe lucruri pe care trebuie sã le tin minte ca sã reusesc, ca o uitucã ce sunt, sã le pãstrez bine pe toate. Sper sã nu uit niciodatã:

  • Cum fugeai în primul an din afis în afis ca sã vezi ce se mai întâmplã prin oras, pentru cã „la noi nu se întâmplã aproape niciodatã nimic… Iris au cântat de vreo 2 ori… si atât” (atunci mi-am dat seama cã desi eu trãiesc în orasul ãsta, nu citeam niciodatã afisele (pe care le vãd atât de importante acum), si treceam pe lângã ele ca si cum n-ar fi existat)
  • Cã pe boschetarul tãu preferat (cel care stã mereu în acelasi loc, singur si trist), l-am poreclit Boris, ca sã-i dãm un nume demn, de om care stie multe si nu mai are nevoie sã vorbeascã cu nimeni pe principiul de „the fish doesn’t think because the fish knows everything”
  • Cum avea Lena tricou si bluzã cu „Jesus Freaks”, si mi se pãrea o fiintã foarte amuzantã, pânã am auzit-o cum râgâie si tu te-ai întors calmã si mi-ai zis „e ok…asa face de obicei”
  • Cum ne-am certat juma de orã în fata gãrii din Câmpia Turzii, când una dintre noi zicea cã atunci când intrãm în gara din Cluj intrãm din stânga si cealaltã zicea cã din dreapta… Pânã când ne-am dat seama cã eu „priveam” dinspre garã si tu „priveai” dinspre tren… Si am râs dupã aceea amândouã cu ciudã cã ne-am certat atât degeaba, când de fapt aveam amândouã dreptate
  • Momentul în care stãteam pe patul tãu si beam cafea si-ti povesteam ce-mi mai aduceam aminte din betia de cu o searã înainte (si flash-urile m-au tinut mult dupã aceea, când am mers în Noila si eu mã opream brusc în timpul conversatiei pentru cã-mi aduceam aminte vag ceva de cu o searã înainte… si tu râdeai încet de reactiile mele semi-patologice)… Si la calculatorul tãu a început „Black Jesus”, clipã în care m-a apucat brusc luciditatea si am zis „Momentul ãsta n-o sã-l uit niciodatã!”
  • Cum spui enervatã „ANDREA, EU NU SUNT BEATA!”, cu ciudã, în timp ce te clatini încetisor de pe un picior pe celãlalt si te strãdui sã-ti tii ochii deschisi parcã încercând sã te convingi pe tine… si cum dansezi ciudat si frumos „ca o drogatã” (dupã definitia multora la care eu le rãspund „stiu, asa e ea„)
  • Cum ne facem cadou ciocolatã (Kinder, preferata ta, cu copilul ãla enervant care zâmbeste de pe pachet) cu orice ocazie, chiar dacã nu e nici o ocazie, ca doi îndrãgostiti care se cunosc deja de atâta vreme încât nu mai stiu de ce fãceau o anumitã actiune, dar o fac în continuare pentru cã stiu cã-l face fericit pe cel de lângã
  • Cum te-ai uitat încântatã la bluza mea pânã am zis fericitã „e de la Bogdan!” si tu i-ai dat drumul repede si cu cea mai acrã si scârbitã fata ai zis ceva de genul „bleah”… si m-ai enervat asa de tare încât mi-am promis cã n-o sã-ti mai povestesc niciodatã nimic de el si totodatã mi-a venit sã te strâng în brate atunci
  • Cum dupã fiecare spectacol de teatru eu vãd mereu o explicatie pragmaticã si tu o explicatie metaforicã… Mai putin la „Piece touchee”, despre care am vorbit prin non-verbal în primele 5 minute (eram amândouã mult prea încântate ca sã reusim sã exprimãm ceva în cuvinte)… Si tãcerea în sine si zâmbetele spuneau mai multe decât orice în momentul ãla… Dupã care am început sã ne imaginãm ce fel de masinãrii aveau actorii… si conversatia s-a terminat prin „Cred cã s-ar amuza copios actorii dacã ar sti ce SF-uri ne imaginãm noi acum”
  • Cum ai venit la mine acasã sã „facem” clãtite si aveai sortzulet negru cu floricele (iar eu bãgam doar din când în când capul pe usã ca sã râd de cât de amuzant arãti cu el) si dupã ce le-ai terminat mi-am dat seama cã nu aveam gem… Si am divagat juma de orã despre clãtite cu zacuscã, clãtite cu unturã si cu ceapã, etc… Ah… si cum râdeam de tine mai demult cã pui smântânã în pireu… Si ce ochi mari ai fãcut în Music Pub când ti-am zis cã untura se poate face si acasã…
  • Când ti-am arãtat prima datã desenele lui Mark Ryden si tu ai visat în noaptea aia cã aveai o ranã „micã micã de tot” din care îti curgea mult mult sânge (din cauza unei picturi care reprezenta exact asta) , iar eu am visat un gândac care mi-a zis „I am an ordinary yellow bug” iar eu i-am zis „But yellow bugs are not ordinary!” (probabil din cauza fetishului tãu de a-ti tine tot felul de gândaci prin camerã, ca pe niste trofee „ca sã stie sã nu mai vinã, cã uite ce pãtesc”)… Si bineînteles sper sã nu uit nici una dintre discutiile noastre despre vise… nici de Josef Geerber, nici de visul când s-a inundat Fire-ul si tu m-ai omorât din gresealã si rugai oamenii sã te ajute sã mã scoti de acolo…
  • Cum râdeam dupã NDP-ul din anul I, rupte de obosealã pe drum spre cursul de Stiinte Politice, de cãtelul din reclama de la Chappi care avea urechile amuzante… Asta pe drum de la cafeaua din barul care în dimineata aia, negãsindu-i nume, l-am denumit cu totii, de comun acord, „La Melcul Psihedelic”
  • Cum cumpãram bãuturã din Sora si îti ceream „chitara” (adicã desfãcãtorul tãu de bere în formã de chitarã) ca sã desfac berea fãrã sã ne vadã barmanii/bodyguarzii ca noi vrem sã bem mult pe bani putini
  • Cum scãpãm de fiecare datã scrumiera pe covorul tãu „vesel” si chicotim în timp ce îl scuturãm de pe balcon, de parcã am vrea sã dãm vina pe altcineva… Ah, si cum l-ai denumit tu pe cãtelul ce sforãie de bãtrânete în scara blocului: „Vasilicã
  • Cum ne plimbam dimineata pe la 7-8 prin Sighisoara din gang în gang, în cãutarea unui W.C. (cicã, dar amândouã stim cã o fãceam din curiozitate si pentru cã ni se pãrea poetic sã ne plimbãm printr-un oras medieval pustiu la ora aia). Pânã la urmã ne-am oprit la campingul de la poalele dealului pe care eram cazate împreunã cu tipul de care te-ai speriat si ai zis „Jesus Christ” si rãspunsul lui a fost „Wrong name!”
  • Cum fumam în spatele blocului pe vremea când eram încã în anul I si tu stãteai în primul apartament, unde în camerã aveai pat, birou si dulap, si spatiul în care te deplasai era de mãrimea unei cutii de pantofi… Si cum îmi povesteai tu cã ai furat dintr-un sertar de acasã un pachet de Kent, de disperare, si cum ti-ai spus cã îl vei înlocui si nu va observa nimeni… Dar ti-ai dat seama abia dupã ce l-ai desfãcut cã cei de la Kent produceau demuuult alt tip de pachete si nu mai gãseai nicãieri pachet de tigãri EXACT ca ãla
  • Când mi-ai dat pe troleu o cascã si tu ai pãstrat-o pe cealaltã si ai pus „Will you remember?” de la Cranberries (care ti-am zis cã-mi dã senzatia de carusel, de circ si de site-ul de la Grimus), urmatã de „Youpi„-ul disperat care mie-mi amintea de „Iubi”-ul lui Chilian si tu ai zis „Da, ai dreptate… youpi e un fel de iubi” (pentru cã tu aveai melodia de la fostul tãu prieten ãla tâmpit)… Ah, si discutiile noastre despre melodiile care ne-au traumatizat copilãria, gen „Zombie” sau melodia cu frumoasa si bestia de la Meatloaf
  • Cum spuneam tuturor libidinosilor sã ne lase în pace cã „suntem împreunã”, iar când ne-am certat mi-ai zis cã te sufoc cã mã strãdui prea tare sã am grijã de tine în momentele de genul… Si eu m-am oprit din vorbit pentru cã nu stiam dacã, în cazul în care as începe sã râd (dupã p
    rostul meu obicei) ai începe sã râzi si tu sau te-ai supãra si te-ai lua si ai pleca
  • Cum am stat în frig, în parcul de lângã grãdinita lui Adelin,in pauza dintre cursuri, si am mâncat corn si cacao cu lapte (eu Tnuva, tu Fulga), si eu râdeam de tine cã te dai în „scrânciob” si-ti fãceam poze miscate cu tine fericitã, în leagãn
  • Cum mâncam supã de pui si mãmãligã cu brânzã la Pârâul Rece… Si cum am dormit amândouã pe balcon în prima noapte, ca sã auzim vântul si sã putem sã fumãm si sã povestim înainte sã adormim, iar tu ai râs jumãtate de orã de cum mã chinuiam eu sã te conving cum am încãpea o grãmadã sã dormim acolo dacã nu ne întindem si dormim în fund… Si cum ne-am întâlnit amândouã pe hol în dimineata AIA, rupte de somn… Si am mers si am stat pe dulapul mic de lângã geam, din partea opusã a holului unde încercasem sã dorm atunci noaptea… Si am stat si am povestit si mã strãduiam sã uit tot ce s-a întâmplat pânã la ora aia, ca sã pot sã zâmbesc mãcar putin în încercarea mea de a te face sã te simti mai bine…

Si încununarea tuturor, ziua aia dinainte sã pleci, pe care n-am reusit s-o punem cap la cap nici mãcar împreunã… Atunci când, dupã conceptiile noastre, am fost în Grãdina Botanicã cu Cristi si am hotãrât cã melcii nu mor, ci merg în „CochiRai”. Apoi am mers în Hard si nu ne aminteam nicicum numele filmului… Si la un moment dat m-am enervat si m-am apucat sã întreb oamenii de pe la mesele din jur (tipic) si a fost o usurare psihicã atunci când o fatã cu ochelari a venit cu rãspunsul: „Stranger than fiction”. Dupã aceea ne-am îmbãtat si am mers dimineatã în gangul în care mergem tot timpul dupã ce se închidea Fire-ul, si l-am pus pe „Blankie” pe iarbã si am stat amandoua si am povestit pânã dimineatã, când am aflat cã ãla era de fapt gangul patriarhiei, când ne-a prins popa cu vodca pe teren sfânt, povestind despre oameni necunoscuti si muzicã de care n-a auzit nimeni.

Si pentru cã ne era rusine am mers în Matei si am râs aiurea de cum o sã mã cãsãtoresc eu cu un tip pe care-l cheamã Pop si o sã-i pun numele la copil „KORN, like the band”. Si în betia mea ziceam cã o sã fiu fericitã si dacã o sã mã cãsãtoresc cu Micro Benjamin, pentru cã asa copilul meu o sa aibã numele si initiala tatãlui „Micro B.”. Si l-am inventat pe Sgrânas, zeul nostru care suna ca un zeu grecesc al grânelor, nume din 7 litere, la care fiecare am adãugat pe rând câte una si am râs fericite de rezultatul final. Apoi am luat-o eu pe ulei distrându-mã cu cuvinte gen „Zã vor” sau „Zã push-alã”(care am hotãrât cã e echivalentul pogo-ului).

În dimineata aia, pe drum spre tine, mi-ai zis cã vorbeam tare si incoerent pe troleu si se uitau pensionarii la mine, si ai fost atât de drãgutã încât tot ce ai fãcut a fost sã pleci privirea în pãmânt si sã-mi zici timid „Andrea, vorbeste mai încet”(chestie care stiai oricum cã n-o sã aibã efect)… Si la tine era îngrozitor de cald în dimineata aia si mã înveleam cu sacul de dormit verde cu maro pe care-l ai tot timpul pe pat… Si pe drum spre casã, pe autobus, mã strãduiam sã mã uit în jos când i-am rãspuns la tiganca de lângã mine la întrebarea „cât e ceasul?”, ca sã nu o sufoc cu alcolemia mea… si-mi era fricã sã nu creadã cã nu mã uit la ea pentru cã fac discriminare…

Si cred cã n-o sã uit niciodatã cum am stat de la ora 1 pânã la aproape ora 4 ca sã scriu blogul ãsta de care sã nu uit niciodatã:)

Si dacã o sã uit, „I will just love you in vain”:D

Comments (18) »

Little Miss Sunshine

8ce2

E iarnã. Totul e gri. Oamenii se adapteazã si-si scot de la naftalinã fetzele sobre si încruntate. Dau telef0ane peste telefoane si nu reusesc sã conving pe nimeni sã iasã din bârlog si sã vinã cu mine la o nenorocitã de cafea. Dupã nenumãrate încercãri reusesc sã conving pe cineva sã mã primeascã la o cafea în bârlogul proprietate personalã.

Ies afarã. Plouã. E rece. Umbrela albastrã tremurã în timp ce eu mã plimb pe fondul cenusiu. Probabil, dacã se uitã cineva la mine, arãt ca un punct rosu, din cauza pãrului (pentru cã paltonul meu negru se integreazã în absolutul trist). Ce amuzant trebuie sã fie sã vezi un punct rosu plutitor, cu o bucatã de pânzã albastrã amorfã prinsã într-un bãtz deasupra capului, ca un soi de metodã de protectie primitivã.

„Nu conteazã cum e afarã, atâta timp cât la mine e soare”, gândi punctul rosu plutitor, care dintr-o datã se transformã într-un zâmbet. Ploaia de afarã se porni si mai tare, dar foarte ciudat, deasupra zâmbetului plutitor era o ploaie caldã de varã. Picurii cãdeau încet pe umbrelã si alcãtuiau ritmul de la Seven Nation Army… I’m gonna fight ‘em off, A seven nation army couldn’t hold me back

Toti cei care erau în momentul acela pe stradã, martori ai transformãrii petrecute subit si inexplicabil se uitau la zâmbet si gura li se rotunjea în semn de empatie. Ploaia caldã de varã se extindea. Dintr-o datã s-a oprit si câteva raze de soare au iesit din mormanul de nori, ca un soi de rãspuns la efortul comun al celor de pe stradã. De peste tot din jur rãsuna acum Island in the sun, si tot traseul mecanic avut pânã atunci de fiintzele gri s-a transformat într-un haos controlat manifestat prin o grãmadã de lume ce dansa sãrind peste bãltzi… And it makes me feel so fine I can’t control my brain

Dintr-o datã un punct negru se opreste în fata punctului rosu (care-i zâmbise involuntar) si îi spune:
-Bunã, ce faci? Îmi place de tine… N-ai vrea sã iesim la o cafea?

De dupã coltz apare brusc Jim care fredoneazã încet: Can’t you see the wonder at your feet… your life’s complete… Tell all the people that you see: follow me!

Comments (12) »

Walking in my shoes

8879

Dacã era sã-mi imaginez o pereche de pantofi perfectã pentru mine, perechea aceea ai fi fost tu! Esti ceea ce mi-am dorit dintotdeauna… Singura problemã e cã, atunci când te-am cumpãrat, la magazin nu mai aveau mãrimea mea… Asa cã a trebuit sã mã multumesc cu mãrimea altcuiva, pentru cã-mi plãceai mult prea tare!

Stiam cã or sã mã doarã picioarele si cã o sã sufãr enorm din cauza ta, dar erai o pereche de pantofi mult prea frumoasã ca sã nu te iau acasã… Îmi plãceai mult prea tare…

Partea mea afectivã, partea care, de fapt, te place, insistã sã te port, mãcar de câteva ori, în speranta cã, într-un fel sau altul, vei ajunge sã mi te potrivesti… Desi, bineînteles, partea mea rationalã este absolut constientã cã asa ceva e imposibil si insistã, la rândul ei, sã nu-mi stric picioarele degeaba…

Cel mai interesant e cã, desi ai costat atât de mult, cel mai probabil, dupã câteva purtãri, ambele pãrti ale creierului meu vor ajunge la un consens. Voi realiza cã tu, perechea mea preferatã de pantofi, nu mi te potrivesti deloc si nu o sã te mai port niciodatã…

Ce mã face, însã, sã te mai port este cã nu stiu ce sã fac cu tine dupã aceea – sã te arunc la gunoi, sã te dau unei persoane cãreia i te potrivesti sau sã te pãstrez în dulap ca sã pot compara toate viitoarele mele perechi de pantofi cu tine?

P.S. Sunt în sesiune, deci ar trebui sã mã iertati cã pun chestii semi-personale. Oricum, mai am mâine de predat un proiect si gata, am terminat cu metaforele de genul

Comments (16) »

The shiny new toy

8358

Am gãsit din gresealã prin folderele mele multe shi îngrãmãdite un text scris de mine în clasa a 12-a, în putinele mele momente când reuseam sã scap de stres-ul BAC-ului. Mi-a plãcut asa de tare, si se potrivea asa de bine cu varza de la mine din cap acu, cã nu m-am putut abtzine:

Eşti jucãria aia nouã şi coloratã pe care din întâmplare am gãsit-o. Probabil cã s-au mai jucat şi alţi copii cu tine, dar cu toate astea eu te gãsesc interesantã. Eşti jucãria aia nouã şi coloratã pe care încã nu am demontat-o, care încã nu ştiu cum funcţioneazã şi care încã îmi pare un mister. Nu ştiu toate mecanismele care te fac sã funcţionezi şi nu cunosc lucrurile care te fac sã pari atât de realã. Eşti pãpuşa pe care încã nu am tuns-o şi cãreia încã nu i-am fãcut hãinuţe din cârpe şi cãsuţã din pachete goale de ţigãri. Eşti maşinuţa teleghidatã cãreia încã nu i-am stricat telecomanda. Eşti ursuleţul de pluş pe care încã nu l-am murdãrit cu te miri ce. Nu ştiu nimic despre tine şi cu toate astea mã joc cu tine pentru cã îmi placi, pentru cã sunt copil şi pentru cã tot ce e nou mã atrage. Probabil în timp o sã încep sã te demontez bucãţicã cu bucãţicã, sã aflu ce te face sã faci ceea ce faci pentru mine. O sã îţi construiesc o casã din pachete goale de ţigãri, o sã te tund şi o sã-ţi fac hãinuţe. O sã mã joc cu tine pânã ţi se terminã bateriile de la telecomandã, dupã care o voi demonta şi pe aceasta, crezând cã e stricatã. O sã beau cafea cu tine în braţe pânã vei fi plin de pete dulci, cafenii pe jumãtate din corpul tãu de pluş… O sã te stric dupã care te voi arunca alãturi de celelalte jucãrii stricate de-a lungul anilor şi nu mã voi mai juca cu tine niciodatã.

[Completare acum, dupã 2 ani:] Cu toate astea, vei rãmâne jucãria mea preferatã…

P.S. Yeah, don’t mess with me:))

Comments (6) »

Bohemian like you

ea4a

Când aveam 3 ani am fugit de acasã pentru cã nu vroiam sã mãnânc supã… Am fost rebelã de micã!!! Yeah!!!… Asta doar ca sã stiti cu cine aveti de-a face…

Vara trecutã, dintr-o lunã jumate, am stat doar vreo 2 nopti la Cluj. În rest, am fost plecatã prin tarã. Am fost la Peninsula, 2 sãptãmâni cu masina prin tarã, Sovata si apoi Rosia Montanã. Cele 2 sãptãmâni prin tarã au fost, cred, cele mai revelatoare din viata mea.

Nu îti dai seama de cât de putine lucruri ai nevoie neaparatã decât când trebuie sã te descurci cu foarte putin.

Sandra, o prietenã, a fost anul trecut la mare cu Darius, prietenul ei, cu 2 milioane pe 2 sãptãmâni, si au ajuns la un moment dat sã mãnânce doar pâine cu apã. Ea îmi povestea cã cea mai fericitã zi din viata ei a fost când, dupã zile întregi de pâine cu apã, a venit o prietenã de-a ei si le-a fãcut o bere (la amândoi, împreunã).

It’s all about the small things in life… eram 8 oameni în 2 masini prãfuite… Am mâncat 4 zile pâine cu pateu, 4 zile pepene shi alte 4 zile pâine cu unsoare… Desi eu refuzam sã mãnânc pâine cu unsoare, zilele alea mi-am dat seama cã nu existã ceva mai bun decât „pita cu unsoare si cu ceapã”… Parcã mâncam fripturã.

De asemenea, nu ne-am spãlat vreo sãptãmânã, si dupã aceea am ajuns la o benzinãrie unde aveau apã caldã si am fãcut baie de juma de orã la chiuveta de acolo… Acela a fost unul dintre cele mai fericite momente din viata mea.

Aveam corturi, dar dupã drum lung nu mai aveam chef sã ni le întindem. În 2 sãpãmâni am pus cortul cam de 3 ori, în rest am dormit sub cerul liber, inclusiv în Vamã. La un moment dat au venit 2 rockeri sã ne cearã bani de o bere si s-au uitat la noi si au zis: „Lasã-i, mã… nu vezi cã ãstia îs mai amãrâti ca noi?!”.. Arãtam a junkies si era asa de misto senzatia…
Aveam impresia despre mine cã nu pot dormi decât într-un loc moale, cald, si unde e liniste, cã la cel mai mic zgomot mã trezesc… Ei bine, m-am înselat… am dormit lângã B52 în Vamã, cu muzica bubuind lângã mine; am dormit în mijlocul câmpului de cucuruz, cu tzântzarii si viezurii mishunând pe lângã mine; am dormit cu izolirul în baltã(plouase cât am dormit)… Si eram asa de fericitã si multumitã cu ceea ce am încât as fi fãcut asta forever and ever…

Cunosteam mereu oameni noi, din Moldova, Oltenia, Bucuresti, Dobrogea, Banat, Ardeal… all around… si fãceam chefuri cu ei si era misto si se schimbau mereu. La un moment dat, m-a întrebat un tip „Dacã ai avea de ales între a-tzi da ultimii bani pe mâncare si a-tzi da ultimii bani pe tzigãri, ce ai face?”… si în spiritul boem al atmosferei respective, am rãspuns cu toatã sinceritatea din mine:”Tigãri, cã mâncare mai aruncã lumea la gunoi…” Si chiar vorbeam serios, dacã as fi ajuns la ultimii bani, asta as fi fãcut.

Mi-am dat seama cã îmi ajunge sã nu mãnânc, sã nu mã spãl si sã nu dorm o sãptãmânã, iar dupã aceea sã mi se dea de mâncare, un loc unde sã fac dush si unul ca sã dorm si pot atinge fericirea supremã… Don’t need more.. Oamenii se schimbã si dai tot timpul de altzi oameni noi si interesanti… nu ai nevoie de un om anume de care sã te aghetzi…

Povestea la un moment dat ceva tipa care fusese în tot felul de misiuni cu Crucea Rosie, prin Africa, cã dupã ce a ajuns înapoi în America si a vãzut cã oamenii se plângeau cã nu le erau asfaltate strãzile îi venea sã râdã. La fel si eu, dupã vara asta, când mã plimb pe stradã si aud faze de genul: „Nu mergem acolo, cã n-au centralã, numai foc cu lemne” sau „Nu mi-a mers netul azi-noapte si asa m-am enervat cã nu am prea avut ce sã fac prin casã fãrã net” îmi vine sã-mi iau târnacopul la uzat.

Acu, cu vacantza de 1 Mai, a dat iar boala în mine: am fost în Bistritza, am venit la Cluj o noapte, dupã care am mers cu cortul pe malul Someshului, lângã Floresti… Nu vreau viatzã normalã… vreau viatzã de junkie… simt ca sunt bolnavã cã am stat deja 2 noptzi în Cluj si nu am mers nicãieri sã mor de foame si de frig si sã fiu fericitã….

Comments (12) »

Resuscitare

acd8

Mã numesc Ratziune… Probabil cã mã cunosti… Sunt vocea micã din capul tãu, cu care te consulti când ai de luat o decizie.

În ultima vreme, am iesit din ce în ce mai des la bere cu prietenii mei, Neuronii… Nu de alta, dar nu ne-ai dat prea mult de lucru… Dupã îndelungi dezbateri si betzii, am hotãrât sã mergem cu totzii sã vedem ce anume te împiedicã sã ne mai consultzi.

Chiar acum, coborâm spre Orasul Sufletului… Însã înainte sã ajungem acolo, avem multe piedici de trecut…

Protectorul orasului, Egoismul, ne întâmpinã de cum ne apropiem. Eu, Ratziunea, încerc sã-i explic cã lucrurile acolo sus, la noi, nu merg prea bine… cã TU nu ne mai consulti aproape deloc si cã am bãtut atâta drum doar ca sã vedem ce consideri TU asa special aici jos, departe de creier.
Degeaba… Egoismul nu întelege… vorbim douã limbi diferite… Abia dupã ce îi spunem cã vrem sã-i luãm drept exemplu orasul, ca sã devenim mai buni si mai eficienti intervine sotzia lui, Mândria, si îl convinge sã ne deschidã portzile sufletului…

De cum trecem de poartã, apare Frica, ce ne spune cã ea nu lasã pe nimeni sã intre, pentru cã de fiecare datã când cineva intrã, Orasul Sufletului se metamorfozeazã în bine sau în rãu (odatã chiar ajungând sã fie distrus în totalitate)… si cheamã Ura si Mânia sã ne dea afarã.

Pe când renuntaserãm la orice spreantzã cã vom ajunge vreodatã în oras, apare Nebunia, care ne invitã înãuntru, ne duce la ea acasã, ne dã de mâncare si ne lasã sã ne odihnim în Suflet. Din câte ne-am dat seama, Nebunia e primarul orasului, deoarece toti locuitorii ascultã de ea si fac întocmai cum spune.

Dupã ce ne-am mai revenit, i-am povestit Nebuniei problemele noastre. I-am zis cã începem sã ne facem griji pentru locurile noastre de muncã, pentru cã nu ne mai dai de lucru, si am întrebat-o de ce e asa prosper orasul sãu.

În acel moment Nebunia a rugat Fericirea sã-i aducã cele 3 fiice: Plãcerea, Libertatea si Iubirea. De cum le-am vãzut, am înteles totul…
Eu, Ratiunea nu sunt si nu voi putea fi niciodatã la fel de frumos ca Iubirea, la fel de împlinit ca Libertatea sau la fel de plin de pasiune ca Plãcerea.

Dupã ce m-am sfãtuit cu Neuronii m-am gândit sã îti spunem si tzie aceastã întâmplare, asta doar ca sã stii cã vocea micã din capul tãu s-a mutat la altã adresã… Nu mã mai cãuta acolo unde nu-mi e locul… Acum mi-am gãsit menirea: împreunã cu neuronii vom ajuta la reconstruirea Sufletului de fiecare datã când acesta va fi dãrâmat… Acesta e singurul lucru pentru care îti putem fi utili.

Comments (2) »