Posts tagged poveste

Umor englezesc

a683

De fiecare datã când stau închisã în casã prea multã vreme încep s-o iau pe ulei de la nesocializat. Si încep sã am glume tâmpite… de-ale gen umor englezesc. Adicã de obicei am glume de genul… dar ici-colo… Dar de la stat în casã si abtinut de la glume morbide si ciudate, am câte o zi (cum a fost asta), în care fac doar glume de genul.

Si pentru cã demult tot zic cã tre sã fac o colectie, o sã adun aici câteva exemplare (sper sã nu existe privacy issues, având în vedere cã nu sunt discutii prea personale).

De asemenea, pentru cã stiu cã umorul englezesc nu e apreciat de toatã lumea, nu mã astept nici ca umorul meu sã fie apreciat de toti. Si tocmai ca sã nu existe comentarii referitoare la felul meu de a glumi (în special din partea persoanelor care nu mã cunosc), o sã fiu politically correct si o sã vã atentionez la pãrtile care ar putea jigni anumite grupuri de oameni. Prin urmare, respectivele pãrti puteti sã le sãriti cu usurintã, fãrã sã puteti zice cã nu v-am avertizat sau cã vreau sã vã îndoctrinez. În cazul în care cititi (chiar dacã existã o atentionare prealabilã), înseamnã cã vã asumati riscul si nu aveti voie sã-mi sãriti în cap cum cã am glume morbide sau de prost gust.

1) Miss D (dupã accidentul cu TIR-ul despre care probabil ati aflat de AICI )

eu: esti bine?
Miss D: da mãi
Miss D: speriatã de numa si nervoasã cã nu azi aveam chef de asa ceva
eu: dacã te face sã te simti mai bine… nu cred ca o sã te trezesti în vreo zi dimineata si sã zici „wow… ce mi-ar plãcea sã mã loveascã azi un TIR”… deci noah… probabil în nici o zi nu ai fi avut chef
….

eu: stai cã trimit pe mail
Miss D:trimite
eu: este despre ce ai face tu la marshuri de protest
eu: de fapt… cred ca tu ar trebui sa participi la MARSHuri
(pt. cei care nu se prind, Miss D e celebrã pentru folosirea cuvântului „Marsh”)

2) IUBITORII DE ANIMALE (în special pisici) AR PUTEA FI OFENSATI (dacã nu vreti glume cu pisici, treceti la punctul 3)!!!

Irina: a, vreau sã te informez cã mâtza e în cãlduri

Irina:când o sã mã duc în bucãtãrie o sã încerce sã se împerecheze cu piciorul meu

eu: irina.. eu zic cã ãsta e semn cã tre sã te epilezi

(dupã ce am propus ca solutie pentru cãldurile mâtzei poza ASTA)

eu: eu as turna peste ea apã cu otzet si cu sare si as pune-o de murãturã pe iarnã…
eu: pe când bate mai tare criza economicã o sa fie tare bunã mâtzã muratã
Irina: hahha, mâtzã muratã
Irina:o mi god
eu: ba mai pun si ceva boabe de mustar ca sã-i dea o aromã dulce-acrisoarã
Irina: pe langa clãtite cu zacuscã si cremã de papuci (o retetã mai veche de-a noastrã), mâtzã muratã
eu: Paté de mâţ
eu: ah… si „Filé de cal”

(Mai vechi, dar produse tot în contextul statului în casã excesiv:)
3) OAMENII FOARTE RELIGIOSI AR PUTEA FI SERIOS OFENSATI (dacã nu vreti glume cu Iisus, treceti la punctul 4)!!!

cu Meszaros (cu care de obicei o iau pe ulei):
eu: chiar.. daca stai asa sã te gândesti
eu: Iisus a fost un supererou
eu: cã nah… umbla pe apã, fãcea vin din apã, învia oameni (si bineînteles era nemuritor)
eu: daca erai rau te bãtea la fund si te trimitea in iad
eu: ta-dam… tocmai am gasit cel mai vechi supererou pozitiv din istoria omenirii
eu: si mai avea si superputerea de a zice pilde si de a cunoaste viitorul
eu: mai nashpa ca n-avea simtzul umorului
eu: gen: „hehe… ce buna e tipa aia!” si Iisus zicea:”ai râvnit la femeia altuia… nu conteaza cã n-ai fãcut nimic… ai gândit cu pãcat, în iad cu tine!”
Meszaros:da, era de gascã numai când avea interes
eu: aha… si se pare cã nu prea empatiza
eu: adicã atunci când multi oameni vroiau sã omoare pe cineva cu pietre el repede se bãga în seamã
eu: era un ciudat pentru cã nu corespundea cu opinia majoritãtzii… era un individ marginal…
Meszaros: avea si o laturã violentã ascunsã, zicea sã dai cu franzela dupã ceafã
eu: da… si sã întorci si celãlalt obraz…
eu: adicã nu conteazã dacã celãlalt vrea sã te loveascã înca o datã..
eu: tu tre sã întorci obrazul oricum, ca sã-l incitzi pe ãla la violentzã
(da, s-au întâlnit Comunicarea cu Psihologia)


eu: ce
crezi… cã si-a lãsat barbã si pãr lung cã nu avea cu ce se tunde?
eu: nuuuu… era biker
eu: ca doar de-aia avea barbã
eu: ca sã nu-i biciuiascã vântul fatza când se dã pe motor cu 200 km/h
eu: si umbla îmbracat in piele
Meszaros: un magar putere
Meszaros:îi exploata..
eu: si pe spatele gecii lui scria:”Jesus loves you!… I am Jesus :D”

4) Liviu: mã întreb dacã „the undead” au discriminare rasialã
Liviu:
oare ei ca si societate fac misto de cei care sunt doar pe jumãtate morti?
eu: da…. îti dai seama cã cei mai fraieri sunt ãia mortzi de tot
eu: pe ãia îi bat si le furã banii de mâncare

5) (Actual conversation, la tigarã)
eu: cum de te-ai apucat de fumat?
un coleg: pãi fumam ocazional de mai demult… si acum fumez permanent… plus cã m-a ajutat sã mai slãbesc…
eu: wow, stii ce te mai ajutã sã slãbesti?… CANCERUL!

Si da, sunt omul care face cele mai potrivite glume în cele mai nepotrivite momente

Anunțuri

Comments (29) »

Walking in my shoes

8879

Dacã era sã-mi imaginez o pereche de pantofi perfectã pentru mine, perechea aceea ai fi fost tu! Esti ceea ce mi-am dorit dintotdeauna… Singura problemã e cã, atunci când te-am cumpãrat, la magazin nu mai aveau mãrimea mea… Asa cã a trebuit sã mã multumesc cu mãrimea altcuiva, pentru cã-mi plãceai mult prea tare!

Stiam cã or sã mã doarã picioarele si cã o sã sufãr enorm din cauza ta, dar erai o pereche de pantofi mult prea frumoasã ca sã nu te iau acasã… Îmi plãceai mult prea tare…

Partea mea afectivã, partea care, de fapt, te place, insistã sã te port, mãcar de câteva ori, în speranta cã, într-un fel sau altul, vei ajunge sã mi te potrivesti… Desi, bineînteles, partea mea rationalã este absolut constientã cã asa ceva e imposibil si insistã, la rândul ei, sã nu-mi stric picioarele degeaba…

Cel mai interesant e cã, desi ai costat atât de mult, cel mai probabil, dupã câteva purtãri, ambele pãrti ale creierului meu vor ajunge la un consens. Voi realiza cã tu, perechea mea preferatã de pantofi, nu mi te potrivesti deloc si nu o sã te mai port niciodatã…

Ce mã face, însã, sã te mai port este cã nu stiu ce sã fac cu tine dupã aceea – sã te arunc la gunoi, sã te dau unei persoane cãreia i te potrivesti sau sã te pãstrez în dulap ca sã pot compara toate viitoarele mele perechi de pantofi cu tine?

P.S. Sunt în sesiune, deci ar trebui sã mã iertati cã pun chestii semi-personale. Oricum, mai am mâine de predat un proiect si gata, am terminat cu metaforele de genul

Comments (16) »

De ce?

390d

Am o presimtire cã ãsta va fi un blog dintr-o lungã serie „DE CE?!”…

De azi încolo trebuie sã-l scot de la grãdinitã pe nepotul meu, Adelin, si sã stau cu el pânã ajung acasã ai lui. Azi a fost prima mea zi cu el. Mi-era fricã… Stãteam si mã gândeam cã habar n-am ce trebuie sã fac, cum trebuie sã vorbesc cu el, ce e bine sã-i zic si ce nu… Ba mai mult, e la faza cu „da’ de ce?” (are 4 ani, ca sã stie toatã lumea când e faza asta!!!)…

Dupã ziua de azi, as putea spune cu mâna pe inimã cã „nu sunt mai desteaptã decât un copil de clasa a 5-a”. Clar! Fãrã regrete! M-a închis piciul, în decurs de o orã, de 2 ori…

Situatia 1:

el: – Camionul ãsta nu l-am lãsat aici! Cum a ajuns aici?
eu: – Pãi, s-au jucat niste pitici mici mici cu el dupã ce ai plecat tu de acasã si l-au lãsat aici! (ideea mea de educatie constã în dezvoltarea spiritului creativ al copilului)
el: – Da’ unde-s piticii?
eu: – Pffff… Pãi au fugit toti când au auzit cã rãsucim noi cheia în usã…
el: – Da’ de ce?
eu: – Pãããii ……………………………………………… (pauzã lungã, brainstorming cu mine însãmi, nici un rezultat)
el: – Le-a fost fricã de noi, asa-i?
eu: – Da, clar! Le-a fost fricã! De ce altceva ar fi fugit??!!?! (am încercat sã par cât mai normalã si degajatã în momentul în care am înghitit în sec… Damn! Cum naiba nu m-am gândit la asta?!?!)

Situatia 2:

el: – Mi-e asa de foame încât as mânca tot cerul!
eu: – Pãi sã ai grijã sã-mi lasi si mie un nor! (din nou, încercând sã duc procesul creativ mai departe)
el: – Of, Doamne, Andrea, tu nu stii cã norii si cerul nu sunt de mâncare? (cu tonul unui profesor universitar cãruia i s-a predat un proiect cu greseli de ortografie)

Astept cu nerãbdare ziua de mâine… E o fiintã atât de micã încât atunci când îmi vorbeste pe stradã sunetul nu rãzbate de acolo de jos pânã la urechea mea… cu toate astea reuseste sã mã lase speechless (damn!).

Comments (23) »

The shiny new toy

8358

Am gãsit din gresealã prin folderele mele multe shi îngrãmãdite un text scris de mine în clasa a 12-a, în putinele mele momente când reuseam sã scap de stres-ul BAC-ului. Mi-a plãcut asa de tare, si se potrivea asa de bine cu varza de la mine din cap acu, cã nu m-am putut abtzine:

Eşti jucãria aia nouã şi coloratã pe care din întâmplare am gãsit-o. Probabil cã s-au mai jucat şi alţi copii cu tine, dar cu toate astea eu te gãsesc interesantã. Eşti jucãria aia nouã şi coloratã pe care încã nu am demontat-o, care încã nu ştiu cum funcţioneazã şi care încã îmi pare un mister. Nu ştiu toate mecanismele care te fac sã funcţionezi şi nu cunosc lucrurile care te fac sã pari atât de realã. Eşti pãpuşa pe care încã nu am tuns-o şi cãreia încã nu i-am fãcut hãinuţe din cârpe şi cãsuţã din pachete goale de ţigãri. Eşti maşinuţa teleghidatã cãreia încã nu i-am stricat telecomanda. Eşti ursuleţul de pluş pe care încã nu l-am murdãrit cu te miri ce. Nu ştiu nimic despre tine şi cu toate astea mã joc cu tine pentru cã îmi placi, pentru cã sunt copil şi pentru cã tot ce e nou mã atrage. Probabil în timp o sã încep sã te demontez bucãţicã cu bucãţicã, sã aflu ce te face sã faci ceea ce faci pentru mine. O sã îţi construiesc o casã din pachete goale de ţigãri, o sã te tund şi o sã-ţi fac hãinuţe. O sã mã joc cu tine pânã ţi se terminã bateriile de la telecomandã, dupã care o voi demonta şi pe aceasta, crezând cã e stricatã. O sã beau cafea cu tine în braţe pânã vei fi plin de pete dulci, cafenii pe jumãtate din corpul tãu de pluş… O sã te stric dupã care te voi arunca alãturi de celelalte jucãrii stricate de-a lungul anilor şi nu mã voi mai juca cu tine niciodatã.

[Completare acum, dupã 2 ani:] Cu toate astea, vei rãmâne jucãria mea preferatã…

P.S. Yeah, don’t mess with me:))

Comments (6) »

Fãt-Frumos modern

a64b

[Am gãsit ieri o compunere cu care am participat în clasa a 9-a la un concurs anti-drog. Mi-a trezit asa niste amintiri plãcute cã am simtit nevoia s-o pun aici. Sper sã aveti rãbdare sã cititi pânã la sfârsit.]

A fost odatã, într-o tarã îndepãrtatã, un împãrat bogat, vrednic si iubit de osteni. Acest împãrat avea trei fete, una mai frumoasã decât alta, care erau lumina ochilor sãi. Împãratul acesta era vecin cu Împãratul Rosu, ce avea un regat mândru si bogat, iar fiul sãu, Fãt-Frumos, ca toti fetii-frumosi din povesti, era un copil vrednic si mândru, cunoscut în tot tinutul pentru vitejia, curajul si demnitatea sa, dar avea el o ciudãtenie: nu-i plãceau regulile, era nonconformist, de fiecare datã când i se cerea câte ceva, el îl fãcea în felul lui propriu si nu accepta sã-l facã asa cum îl fãceau ceilalti, dar nimeni nu încerca sã-l schimbe, probabil pentru cã îsi spuneau cã, pe lângã atâtea calitãti, avea si el ,,dreptul” la un defect.

Într-o zi însã, tot tinutul a fost zguduit de o veste: cele 3 fete de împãrat au fost rãpite de trei zmei-frati, bine cunoscuti pentru urâtenia si ticãlosia lor. Acestia vroiau sã le oblige pe fete sã îi ia de bãrbati, pentru cã stiau cã de bunã voie nu ar fi dorit sub nici o formã. Fãt-Frumos, de cum a a auzit aceastã pãtanie, s-a hotãrât sã meargã sã le salveze pe fete, tatãl lor promitându-i-o pe una dintre ele de nevastã, în cazul reusitei.

S-a pregãtit Fãt-Frumos de plecare, si-a ales un cal înaripat din grajdul tatãlui sãu (dupã cum era traditia) si si-a luat merinde, un palosh, iar, mai apoi a pornit la drum, spre vãgãuna în care locuiau zmeii. Dupã 3 zile si 3 nopti de cãlãtorie, au ajuns la o rãscruce de 3 drumuri, în mijlocul cãreia se afla un bolovan mare. Pe acesta scria:”De vrei s-ajungi, strãine, gãseste sticla potrivitã si te voi lãsa, dar, vai, de n-o gãsesti, în amar o sã te-neci!!”… Abia atunci observã Fãt-Frumos cã, lângã fiecare drum se afla câte o sticlã, fiecare de culoare diferitã si cu un praf alb în ea: prima sticlã era neagrã, a doua albastrã si a treia rosie. Calul l-a sfãtuit:”Stãpâne, alege-o pe a 3-a, doar asa e în povesti, stii, 3-ul e numãrul norocos”, însã Fãt-Frumos a stãruit s-o ia pe prima:”M-am plictisit de atâtea reguli! Vreau o schimbare, vreau sã vãd ce se întâmplã dacã aleg altceva, dacã nu-mi place, ne putem întoarce sã alegem altã sticlã!”. Acestea fiind zise, Fãt-Frumos a desfãcut sticla si a inhalat praful ce se afla în ea. Dintr-o datã a simtit cã-l cuprinde o stare de molesealã, de bine. Dupã ce pe primul drum s-a deschis o trapã, ce ducea spre subteran, spre „Lumea Celor 3 Zmei”, Fãt-Frumos a zis calului:”Stiam eu cã m-am gândit bine!” si a hotãrât sã ia si sticla cea neagrã cu ei.

De cum au intrat în subteran, calul a început sã-i spunã stãpânului cã lui nu-i plãcea deloc acolo, era o duhoare de parcã ar fi fost mii de leshuri putrezite, iar în jur domnea linistea, totul fiind cuprins, parcã, de un vãl negru ce fãcea ca tot ce era în jur sã arate fãrã viatã… Dar lui Fãt-Frumos nici cã-i pãsa, cãlãrea zâmbind prin tinut, parcã se gândea la total altceva, parcã era într-o total altã lume. Calul deja devenise îngrijorat pentru stãpânul sãu, de aceea i-a spus:”Stãpâne, ceva nu e în regulã, poate totusi trebuia sã alegi a 3-a sticlã”. Pe datã, Fãt-Frumos s-a schimbat la fata, devenind din visãtor hain, rãu, mai-mai semãna cu zmeii pe a cãror urmã era. Si-a scos palosul si a dat sã-l loveascã pe cal. Acesta, nemaiavând altã alternativã, a zburat repede de sub Fãt-Frumos, zicând:”Stãpâne, dacã asta ti-e vrerea, atunci eu plec, nu mã vei mai vedea nicicând, decât atunci când te vei cãi”. Furios, Fãt-Frumos a zis: „Pleacã, oricum nu aveam nevoie de tine”, si a pornit singur spre casa celor trei zmei.

Pe drum, simtindu-se vinovat de cele întâmplate si dorind sã scape de necazuri, dar deasemenea, simtind si nevoia, s-a hotãrât sã mai inhaleze o datã din sticlã. Apoi, pe parcursul drumului, de fiecare datã când îsi amintea de faptele sale si începea sã-i parã rãu, apela la praful din sticlã.

Se simtea mai slãbit, sleit de puteri când a ajuns la casa zmeilor. Acolo l-au întâmpinat printesele, care, desi înainte erau buni prieteni, l-au recunoscutcu greu si s-au speriat grozav de el, deoarece slãbise foarte tare si aproape cã nu mai vorbea coerent. Mai apoi, i-au povestit cum zmeii le cereau în fiecare zi sã se cãsãtoreascã cu ei si i-au spus cã el era ultima lor sperantã.

Deodatã, s-au auzit bãtãi în usã: erau zmeii. Fãt-Frumos si-a luat palosul (care deja începuse sã fie cam greu pentru mâna sa slãbitã), iar când au intrat zmeii si l-au vãzut, au început sã se lupte. Slãbit si speriat, Fãt-Frumos nu mai avea putere sã lupte, si, când unul din zmei i-a spus cã îl va omorî, a început sã plângã, punându-se în genunchi si cerând îndurare. Râzând de el, zmeii i-au dat drumul, cu conditia cã va pãrãsi tinutul pentru totdeauna, fãrã fetele de împãrat.

Umilit, Fãt-Frumos a cãzut de acord, rugându-i doar pe zmei sã-i vrãjeascã sticla astfel încât sã se re-umple dupã fiecare inhalare. Zmeii au cãzut de acord, cu conditia ca Fãt-Frumos sã le plãteascã un tribut cam cât toatã vistieria tatãlui sãu, în fiecare an, pentru acel praf, iar acesta a acceptat, fericit cã va avea în ce sã-si înece necazul si de acum înainte, dar parcã îl încerca si un sentiment de pãrere de rãu cã nu a ales altã sticlã, dar acum nu mai putea face nimic, desi încerca din rãsputeri uneori sã se abtinã(dar în secunda urmãtoare, de supãrare, inhala din nou praful alb).

Mai apoi, Fãt-Frumos a pãrãsit „Lumea Celor 3 Zmei” si s-a întors spãsit acasã, unde toti oamenii au început sã-l ocoleascã si sã-l batjocoreascã din pricina înfãtisãrii sale ciudate (arãta mai mult mort decât viu) si a lasitãtii de care da dovadã de fiecare datã când se ivea câte o problemã.

Astfel, Fãt-Frumos a trãit marginalizat pânã la fragede tinereti, murind la 24 de ani, înainte de a deveni rege, dupã ce, în urma tributului cãtre zmei(acum cãsãtoriti cu printesele), a distrus tot regatul mãret al tatãlui sãu, acesta rãmânând pustiu, la fel ca sufletul lui Fãt-Frumos(devenit mai apoi Fãt-Anost).

… Ce pãcat cã nu s-a întâlnit cu Sfânta Vineri sau cu Sfânta Duminicã, pentru ca acestea sã-i explice adevãratul sens al cãlãtoriei sale: era modul în care el îsi cãuta un rost în viatã-rãscrucea reprezenta un moment de cumpãnã din viata sa, asa cum avem fiecare dintre noi la un moment dat, singurul lucru pe care trebuie sã-l faci este sã alegi corect: prima sticlã, cea neagrã, reprezenta rãul, viciile, greselile, viata fãrã sens trãitã aiurea, era optiunea cea mai nepotrivitã; a doua sticlã, cea albastrã, reprezenta prietenia adevãratã (chiar dacã drumul nu ducea unde trebuia, urma sã se lege o prietenie trainicã între Fãt-Frumos si cal), iar a treia sticlã, cea rosie, reprezenta iubirea ce urmau s-o împãrtãseascã fata de împãrat si salvatorul ei…

Dar, chiar dacã l-ar fi avertizat, oare ar fi ascultat-o? Sau si-ar fi urmat în continuare calea sa, si ar fi continuat sã pãsheascã orbeste prin viatã? Dar noi, dacã am fi în locul lui, am asculta?

Probabil cã acum sunteti curiosi sã aflati ce era praful din sticlutã… Era cocaina, ce i-a distrus viata lui Fãt-Frumos. La fel vi s-ar întâmpla si vouã dacã ati consuma stupefiante, doar cã n-ar mai fi totul o poveste, ar fi realitatea… Ce credeti, ar merita?

Leave a comment »

Resuscitare

acd8

Mã numesc Ratziune… Probabil cã mã cunosti… Sunt vocea micã din capul tãu, cu care te consulti când ai de luat o decizie.

În ultima vreme, am iesit din ce în ce mai des la bere cu prietenii mei, Neuronii… Nu de alta, dar nu ne-ai dat prea mult de lucru… Dupã îndelungi dezbateri si betzii, am hotãrât sã mergem cu totzii sã vedem ce anume te împiedicã sã ne mai consultzi.

Chiar acum, coborâm spre Orasul Sufletului… Însã înainte sã ajungem acolo, avem multe piedici de trecut…

Protectorul orasului, Egoismul, ne întâmpinã de cum ne apropiem. Eu, Ratziunea, încerc sã-i explic cã lucrurile acolo sus, la noi, nu merg prea bine… cã TU nu ne mai consulti aproape deloc si cã am bãtut atâta drum doar ca sã vedem ce consideri TU asa special aici jos, departe de creier.
Degeaba… Egoismul nu întelege… vorbim douã limbi diferite… Abia dupã ce îi spunem cã vrem sã-i luãm drept exemplu orasul, ca sã devenim mai buni si mai eficienti intervine sotzia lui, Mândria, si îl convinge sã ne deschidã portzile sufletului…

De cum trecem de poartã, apare Frica, ce ne spune cã ea nu lasã pe nimeni sã intre, pentru cã de fiecare datã când cineva intrã, Orasul Sufletului se metamorfozeazã în bine sau în rãu (odatã chiar ajungând sã fie distrus în totalitate)… si cheamã Ura si Mânia sã ne dea afarã.

Pe când renuntaserãm la orice spreantzã cã vom ajunge vreodatã în oras, apare Nebunia, care ne invitã înãuntru, ne duce la ea acasã, ne dã de mâncare si ne lasã sã ne odihnim în Suflet. Din câte ne-am dat seama, Nebunia e primarul orasului, deoarece toti locuitorii ascultã de ea si fac întocmai cum spune.

Dupã ce ne-am mai revenit, i-am povestit Nebuniei problemele noastre. I-am zis cã începem sã ne facem griji pentru locurile noastre de muncã, pentru cã nu ne mai dai de lucru, si am întrebat-o de ce e asa prosper orasul sãu.

În acel moment Nebunia a rugat Fericirea sã-i aducã cele 3 fiice: Plãcerea, Libertatea si Iubirea. De cum le-am vãzut, am înteles totul…
Eu, Ratiunea nu sunt si nu voi putea fi niciodatã la fel de frumos ca Iubirea, la fel de împlinit ca Libertatea sau la fel de plin de pasiune ca Plãcerea.

Dupã ce m-am sfãtuit cu Neuronii m-am gândit sã îti spunem si tzie aceastã întâmplare, asta doar ca sã stii cã vocea micã din capul tãu s-a mutat la altã adresã… Nu mã mai cãuta acolo unde nu-mi e locul… Acum mi-am gãsit menirea: împreunã cu neuronii vom ajuta la reconstruirea Sufletului de fiecare datã când acesta va fi dãrâmat… Acesta e singurul lucru pentru care îti putem fi utili.

Comments (2) »