Posts tagged cluj

24 de metode prin care puteti ajunge la mine – partea I

Asadar, ce trebuie sa cautati pe Google ca sã ajungeti pe blogul meu:

1. copii secsuali / fete de 13 ani sexy – Dumnezeule, asta îmi aminteste de ceva fazã de pe bash.org în care râdeau unii cã principala cauzã a pedofiliei o reprezintã copiii care sunt prea sexy:))

2. marsh boschetarule – Mã tot întreb ce speri sã gãsesti pe Google cãutând „Marsh boschetarule”?!?! Dar pe de altã parte, nu am voie sã judec, cã poate de fapt e titlul vreunei poezii postmoderne românesti, gen ,,Poema Chiuvetei” a lui Cãrtãrescu

3.  chelnerita enervanta kharma – Pentru cei care nu stiu, Kharma e un bar de fitze din Cluj. Dupã ce am vãzut cã s-a cãutat asta pe Google, m-am tot gândit dacã existã si mai multi oameni care sunt atât de enervati de vânzãtoare/chelnerite/casiere, etc încât se apucã si le cautã pe net, gen ,,proasta de la pâine”, ,,nenorocita de la bilete”, ,,idioata de la Electrica”. Si mai mult, în cazul în care chiar gãsesc ceva, chiar se bucurã si se apucã sã punã comentarii malitioase, fiind convinsi cã, odatã gãsit un rezultat pe net, cu siguranta se referã la persoana cãutatã de ei? Din aceeasi categorie face parte si cãutarea ,,tipa din fire remember pub cluj” – absolut adorabil!:)

4. poze cu versete biblice – Îmi place cã s-au emancipat si credinciosii, nu mai are nimeni chef sã citeascã biblia în era internetului. În curând, Biserica Catolicã si cea Ortodoxã vor trebui sã se apuce de strâns fonduri pentru a scoate Biblia Ilustratã sau Biblia ca ebook/audiobook, cã nu mai merge cu enoriasii din ziua de azi.

5. cum se face rozalul – Dupã umila mea pãrere, se face asa: iei o atzã si pui pe ea niste mãrgele de diferite forme (rotunde/ovale), într-o anumitã ordine (pentru ordinea mãrgelelor, consultati anexele acestui manual).  Si ta-dam: ai fãcut rozalul!

6. teorii despre orice creier – Nu stiu cine a cãutat asta, dar se vede cã era o persoanã practicã. Ce sã te mai complici cu tot felul de teorii generale despre tipuri si subtipuri de creier, când poti gãsi direct teorii generale despre orice creier. Oricum, sunt flatatã cã a ajuns astfel la mine pe blog:)

7. descantece de la ciresica – Again, mã întreb ce naiba speri sã gãsesti cãutând asta pe Google? Sau o fi având Ciresica ceva blog cu vrãji si descântece do-it-yourself, în care dã sfaturi cititoarelor despre cum sã scape de argint viu si o datã pe lunã organizeazã si câte un concurs prin tragere la sorti având ca premiu o dezlegare de cununii on line?

8. 2 lesbiene fac sex mai – Asta e o cãutare absolut cotidianã pe Google, singura chestie care mã intrigã e ,,mai”-ul de la sfârsit. Adicã mã tot gândesc: cineva a cãutat ,,2 lesbiene fac sex, mãi!” pe net sau a uitat sã mai scrie ultimul cuvânt/nu mi-a apãrut mie (gen ,,2 lesbiene fac sex mai tandru”). Nu m-ar uimi nici una dintre variante:)

9. cum arunc de la etaj molozul – Din nou: sunt eu ignorantã sau existã tutoriale întregi pe net despre cum sã-ti arunci molozul de la etaj, cu variante pentru etajul I, etajul II, etc, diversificate pentru tipul de moloz, pentru mãrimea geamului, etc?!

10. a visa ca ti se rupe din masea – Dacã te trezesti din vis si chiar îti e ruptã mãseaua, nu e de bine, nu e de bine deloc, fiica mea. Dacã te trezesti din vis si nu ti-e ruptã mãseaua… nu stiu…

11. maria chery video clipuri vechi anii 1990/ culture beat nau limite / rednex long tango / henchi penchi – Astea toate au apãrut dupã ce am scris postul despre muzica anilor ’90. Se pare cã românul e nostalgic si cautã încã ,,mariah carey” (maria chery), ,,No limits”(nau limite), ,,Cotton Eyed Joe”, cu versul ala cu long time ago (long tango) si ,,Barbie Girl”(henchi penchi).

12. subiecte abordabile în conversatie – Dacã încerci sã cauti pe net asta, probabil o sã ajungi la un tag cloud format din: „SEX, SEX, anal, SEX, gay, porn SEX, SEX, donkey, midget, tree, SEX”

Mi-am dat seama cã publicarea a 24 de metode dintr-un foc ar putea duce la un post mult prea lung, asa cã o sã împart post-ul ãsta în douã. Sãptãmâna viitoare- partea a 2-a:D Enjoy!

Anunțuri

Comments (7) »

Will you remember?

61ab

[Asta e blog cu dedicatie… deci nu va speriati daca nu întelegeti prea multe… sunt doar jumãtãti de amintiri, si celelalte jumãtãti sunt la cealaltã perosoanã…]

Am promis cã scriu blogul ãsta pentru cã sunt prea multe lucruri pe care trebuie sã le tin minte ca sã reusesc, ca o uitucã ce sunt, sã le pãstrez bine pe toate. Sper sã nu uit niciodatã:

  • Cum fugeai în primul an din afis în afis ca sã vezi ce se mai întâmplã prin oras, pentru cã „la noi nu se întâmplã aproape niciodatã nimic… Iris au cântat de vreo 2 ori… si atât” (atunci mi-am dat seama cã desi eu trãiesc în orasul ãsta, nu citeam niciodatã afisele (pe care le vãd atât de importante acum), si treceam pe lângã ele ca si cum n-ar fi existat)
  • Cã pe boschetarul tãu preferat (cel care stã mereu în acelasi loc, singur si trist), l-am poreclit Boris, ca sã-i dãm un nume demn, de om care stie multe si nu mai are nevoie sã vorbeascã cu nimeni pe principiul de „the fish doesn’t think because the fish knows everything”
  • Cum avea Lena tricou si bluzã cu „Jesus Freaks”, si mi se pãrea o fiintã foarte amuzantã, pânã am auzit-o cum râgâie si tu te-ai întors calmã si mi-ai zis „e ok…asa face de obicei”
  • Cum ne-am certat juma de orã în fata gãrii din Câmpia Turzii, când una dintre noi zicea cã atunci când intrãm în gara din Cluj intrãm din stânga si cealaltã zicea cã din dreapta… Pânã când ne-am dat seama cã eu „priveam” dinspre garã si tu „priveai” dinspre tren… Si am râs dupã aceea amândouã cu ciudã cã ne-am certat atât degeaba, când de fapt aveam amândouã dreptate
  • Momentul în care stãteam pe patul tãu si beam cafea si-ti povesteam ce-mi mai aduceam aminte din betia de cu o searã înainte (si flash-urile m-au tinut mult dupã aceea, când am mers în Noila si eu mã opream brusc în timpul conversatiei pentru cã-mi aduceam aminte vag ceva de cu o searã înainte… si tu râdeai încet de reactiile mele semi-patologice)… Si la calculatorul tãu a început „Black Jesus”, clipã în care m-a apucat brusc luciditatea si am zis „Momentul ãsta n-o sã-l uit niciodatã!”
  • Cum spui enervatã „ANDREA, EU NU SUNT BEATA!”, cu ciudã, în timp ce te clatini încetisor de pe un picior pe celãlalt si te strãdui sã-ti tii ochii deschisi parcã încercând sã te convingi pe tine… si cum dansezi ciudat si frumos „ca o drogatã” (dupã definitia multora la care eu le rãspund „stiu, asa e ea„)
  • Cum ne facem cadou ciocolatã (Kinder, preferata ta, cu copilul ãla enervant care zâmbeste de pe pachet) cu orice ocazie, chiar dacã nu e nici o ocazie, ca doi îndrãgostiti care se cunosc deja de atâta vreme încât nu mai stiu de ce fãceau o anumitã actiune, dar o fac în continuare pentru cã stiu cã-l face fericit pe cel de lângã
  • Cum te-ai uitat încântatã la bluza mea pânã am zis fericitã „e de la Bogdan!” si tu i-ai dat drumul repede si cu cea mai acrã si scârbitã fata ai zis ceva de genul „bleah”… si m-ai enervat asa de tare încât mi-am promis cã n-o sã-ti mai povestesc niciodatã nimic de el si totodatã mi-a venit sã te strâng în brate atunci
  • Cum dupã fiecare spectacol de teatru eu vãd mereu o explicatie pragmaticã si tu o explicatie metaforicã… Mai putin la „Piece touchee”, despre care am vorbit prin non-verbal în primele 5 minute (eram amândouã mult prea încântate ca sã reusim sã exprimãm ceva în cuvinte)… Si tãcerea în sine si zâmbetele spuneau mai multe decât orice în momentul ãla… Dupã care am început sã ne imaginãm ce fel de masinãrii aveau actorii… si conversatia s-a terminat prin „Cred cã s-ar amuza copios actorii dacã ar sti ce SF-uri ne imaginãm noi acum”
  • Cum ai venit la mine acasã sã „facem” clãtite si aveai sortzulet negru cu floricele (iar eu bãgam doar din când în când capul pe usã ca sã râd de cât de amuzant arãti cu el) si dupã ce le-ai terminat mi-am dat seama cã nu aveam gem… Si am divagat juma de orã despre clãtite cu zacuscã, clãtite cu unturã si cu ceapã, etc… Ah… si cum râdeam de tine mai demult cã pui smântânã în pireu… Si ce ochi mari ai fãcut în Music Pub când ti-am zis cã untura se poate face si acasã…
  • Când ti-am arãtat prima datã desenele lui Mark Ryden si tu ai visat în noaptea aia cã aveai o ranã „micã micã de tot” din care îti curgea mult mult sânge (din cauza unei picturi care reprezenta exact asta) , iar eu am visat un gândac care mi-a zis „I am an ordinary yellow bug” iar eu i-am zis „But yellow bugs are not ordinary!” (probabil din cauza fetishului tãu de a-ti tine tot felul de gândaci prin camerã, ca pe niste trofee „ca sã stie sã nu mai vinã, cã uite ce pãtesc”)… Si bineînteles sper sã nu uit nici una dintre discutiile noastre despre vise… nici de Josef Geerber, nici de visul când s-a inundat Fire-ul si tu m-ai omorât din gresealã si rugai oamenii sã te ajute sã mã scoti de acolo…
  • Cum râdeam dupã NDP-ul din anul I, rupte de obosealã pe drum spre cursul de Stiinte Politice, de cãtelul din reclama de la Chappi care avea urechile amuzante… Asta pe drum de la cafeaua din barul care în dimineata aia, negãsindu-i nume, l-am denumit cu totii, de comun acord, „La Melcul Psihedelic”
  • Cum cumpãram bãuturã din Sora si îti ceream „chitara” (adicã desfãcãtorul tãu de bere în formã de chitarã) ca sã desfac berea fãrã sã ne vadã barmanii/bodyguarzii ca noi vrem sã bem mult pe bani putini
  • Cum scãpãm de fiecare datã scrumiera pe covorul tãu „vesel” si chicotim în timp ce îl scuturãm de pe balcon, de parcã am vrea sã dãm vina pe altcineva… Ah, si cum l-ai denumit tu pe cãtelul ce sforãie de bãtrânete în scara blocului: „Vasilicã
  • Cum ne plimbam dimineata pe la 7-8 prin Sighisoara din gang în gang, în cãutarea unui W.C. (cicã, dar amândouã stim cã o fãceam din curiozitate si pentru cã ni se pãrea poetic sã ne plimbãm printr-un oras medieval pustiu la ora aia). Pânã la urmã ne-am oprit la campingul de la poalele dealului pe care eram cazate împreunã cu tipul de care te-ai speriat si ai zis „Jesus Christ” si rãspunsul lui a fost „Wrong name!”
  • Cum fumam în spatele blocului pe vremea când eram încã în anul I si tu stãteai în primul apartament, unde în camerã aveai pat, birou si dulap, si spatiul în care te deplasai era de mãrimea unei cutii de pantofi… Si cum îmi povesteai tu cã ai furat dintr-un sertar de acasã un pachet de Kent, de disperare, si cum ti-ai spus cã îl vei înlocui si nu va observa nimeni… Dar ti-ai dat seama abia dupã ce l-ai desfãcut cã cei de la Kent produceau demuuult alt tip de pachete si nu mai gãseai nicãieri pachet de tigãri EXACT ca ãla
  • Când mi-ai dat pe troleu o cascã si tu ai pãstrat-o pe cealaltã si ai pus „Will you remember?” de la Cranberries (care ti-am zis cã-mi dã senzatia de carusel, de circ si de site-ul de la Grimus), urmatã de „Youpi„-ul disperat care mie-mi amintea de „Iubi”-ul lui Chilian si tu ai zis „Da, ai dreptate… youpi e un fel de iubi” (pentru cã tu aveai melodia de la fostul tãu prieten ãla tâmpit)… Ah, si discutiile noastre despre melodiile care ne-au traumatizat copilãria, gen „Zombie” sau melodia cu frumoasa si bestia de la Meatloaf
  • Cum spuneam tuturor libidinosilor sã ne lase în pace cã „suntem împreunã”, iar când ne-am certat mi-ai zis cã te sufoc cã mã strãdui prea tare sã am grijã de tine în momentele de genul… Si eu m-am oprit din vorbit pentru cã nu stiam dacã, în cazul în care as începe sã râd (dupã p
    rostul meu obicei) ai începe sã râzi si tu sau te-ai supãra si te-ai lua si ai pleca
  • Cum am stat în frig, în parcul de lângã grãdinita lui Adelin,in pauza dintre cursuri, si am mâncat corn si cacao cu lapte (eu Tnuva, tu Fulga), si eu râdeam de tine cã te dai în „scrânciob” si-ti fãceam poze miscate cu tine fericitã, în leagãn
  • Cum mâncam supã de pui si mãmãligã cu brânzã la Pârâul Rece… Si cum am dormit amândouã pe balcon în prima noapte, ca sã auzim vântul si sã putem sã fumãm si sã povestim înainte sã adormim, iar tu ai râs jumãtate de orã de cum mã chinuiam eu sã te conving cum am încãpea o grãmadã sã dormim acolo dacã nu ne întindem si dormim în fund… Si cum ne-am întâlnit amândouã pe hol în dimineata AIA, rupte de somn… Si am mers si am stat pe dulapul mic de lângã geam, din partea opusã a holului unde încercasem sã dorm atunci noaptea… Si am stat si am povestit si mã strãduiam sã uit tot ce s-a întâmplat pânã la ora aia, ca sã pot sã zâmbesc mãcar putin în încercarea mea de a te face sã te simti mai bine…

Si încununarea tuturor, ziua aia dinainte sã pleci, pe care n-am reusit s-o punem cap la cap nici mãcar împreunã… Atunci când, dupã conceptiile noastre, am fost în Grãdina Botanicã cu Cristi si am hotãrât cã melcii nu mor, ci merg în „CochiRai”. Apoi am mers în Hard si nu ne aminteam nicicum numele filmului… Si la un moment dat m-am enervat si m-am apucat sã întreb oamenii de pe la mesele din jur (tipic) si a fost o usurare psihicã atunci când o fatã cu ochelari a venit cu rãspunsul: „Stranger than fiction”. Dupã aceea ne-am îmbãtat si am mers dimineatã în gangul în care mergem tot timpul dupã ce se închidea Fire-ul, si l-am pus pe „Blankie” pe iarbã si am stat amandoua si am povestit pânã dimineatã, când am aflat cã ãla era de fapt gangul patriarhiei, când ne-a prins popa cu vodca pe teren sfânt, povestind despre oameni necunoscuti si muzicã de care n-a auzit nimeni.

Si pentru cã ne era rusine am mers în Matei si am râs aiurea de cum o sã mã cãsãtoresc eu cu un tip pe care-l cheamã Pop si o sã-i pun numele la copil „KORN, like the band”. Si în betia mea ziceam cã o sã fiu fericitã si dacã o sã mã cãsãtoresc cu Micro Benjamin, pentru cã asa copilul meu o sa aibã numele si initiala tatãlui „Micro B.”. Si l-am inventat pe Sgrânas, zeul nostru care suna ca un zeu grecesc al grânelor, nume din 7 litere, la care fiecare am adãugat pe rând câte una si am râs fericite de rezultatul final. Apoi am luat-o eu pe ulei distrându-mã cu cuvinte gen „Zã vor” sau „Zã push-alã”(care am hotãrât cã e echivalentul pogo-ului).

În dimineata aia, pe drum spre tine, mi-ai zis cã vorbeam tare si incoerent pe troleu si se uitau pensionarii la mine, si ai fost atât de drãgutã încât tot ce ai fãcut a fost sã pleci privirea în pãmânt si sã-mi zici timid „Andrea, vorbeste mai încet”(chestie care stiai oricum cã n-o sã aibã efect)… Si la tine era îngrozitor de cald în dimineata aia si mã înveleam cu sacul de dormit verde cu maro pe care-l ai tot timpul pe pat… Si pe drum spre casã, pe autobus, mã strãduiam sã mã uit în jos când i-am rãspuns la tiganca de lângã mine la întrebarea „cât e ceasul?”, ca sã nu o sufoc cu alcolemia mea… si-mi era fricã sã nu creadã cã nu mã uit la ea pentru cã fac discriminare…

Si cred cã n-o sã uit niciodatã cum am stat de la ora 1 pânã la aproape ora 4 ca sã scriu blogul ãsta de care sã nu uit niciodatã:)

Si dacã o sã uit, „I will just love you in vain”:D

Comments (18) »

P.R. si publicitate pentru pace în lume

9bc3

De 1 Noiembrie am fost la Luminatie („Ziua mortilor”, sãrbãtoritã în Ardeal prin curãtarea mormintelor cunoscutilor si împodobirea cu lumânãri si flori) cu verii mei. Ca de obicei, am mers seara si am luat aparatul cu mine, ca sã pot face poze la grãmada de lumânãri ce transpirã prin întuneric… Când colo, de cum intru pe poarta cimitirului, vãd vreo 4 tigãnci cu o puradeoaicã stând pe jos cu o grãmadã de lumânãri în jur.

M-am gândit automat la mormântul bulibasei ( care e in acel cimitir), în jurul cãruia se strâng în fiecre an tiganii si dau de bãut si de mâncat la toti trecãtorii. M-am apropiat de tiganci si le-am întrebat dacã le pot face o pozã si ele mi-au dat voie cu cea mai mare seninãtate. Fericitã, am fãcut vreo 4-5 poze (ca sã nu le deranjez prea tare)… si pe când sã multumesc si sã dau sã plec, o aud pe una dintre ele:

ea:– Hauzi, da’ cum au iesit?
eu:– Bine, putin miscate… dar în rest sunt ok…
ea:– Ia dã sã vãz si eu!
[cuminte si recunoscãtoare cã m-au lãsat sã le fac pozã, mã duc lângã ele sã le arãt poza]

ea:– Hauzi, astea nu le poti trimite pe hinternet?
eu:– Ba da, cum sã nu… Dacã îmi dati o adresã…
ea: – La Pro Tv! Sã le dea la stirile senzationale de dimineata! O sã fie pe prima paginã! (am vrut sã-i explic cã Pro Tv-ul n-are „prima paginã” da’ deh… am lãsat-o asa)
eu(foarte inspiratã): – Nu stiu, o sã încerc… dar trebuie sã-mi ziceti câte ceva si despre ce se întâmplã aici, ca sã stiu ce sã le spun… (în speranta cã mã lasã sã le mai fac câteva poze si mã si amuz între timp)

M-am reapucat de fãcut poze… de data asta apropiindu-mã nesimtit de mult (cã doar le fãceam muncã de P.R., trebuia sã iasã bine pozele… nu mai intrau la categoria „fotografii de amator”). Între timp, puneam si întrebãri, sã nu se plictiseascã de mine…

eu: – În primul rând, cine sunteti, ca sã stiu ce sã zic la Pro Tv?
ele, pe rând: -Vrãjitoarea Melisa!
– Tãmãduitoarea Lenutza!
– Celebra Ciresica!
– Preaputernica (la asta nu-i mai tin minte numele, dar o sã-i zicem:) Simina!
eu: – Si ce faceti aici?
Ciresica: – Halungãm spiritele rele! Pentru cã azi este noaptea cea mai periculoasã… Si pe lângã asta, mai e si sâmbãtã! Si sâmbãtã sunt 3 ceasuri rele! (sunt convinsã cã dacã ar fi fost miercuri, miercuri ar fi fost ziua cu 3 ceasuri rele…)
eu: – Serios? Nu martea si vinerea erau zilele cu ghinion?
Ciresica (vizibil emotionatã): – Nuuu… Sâmbãta! (pauzã de gândire) Si în fiecare sâmbãtã când pleci de acasã trebuie sã iei 3… ãããã… pahare si sã le umpli pe fiecare si sã le pui dupã usã înainte sã pleci de acasã…
eu: – Cu ce trebuie umplute?
Ciresica: – Pããi… unul cu orez, unul cu sare si unul cu zahãr… Si cel cu sare trebuie sã-l versi ca sã ai noroc…
eu: – Pânã la urmã le pun dupã usã si plec de acasã sau le pun dupã usã si vãrs sarea?
Ciresica: – Hmmm… le pui dupã usã si dacã versi sarea, n-o sã ai nici o problemã în cãlãtoria pe care urmeazã s-o faci… (în cazul ãsta, eu nu mai vãd sensul orezului si a zahãrului… da’ în fine, nu ne bãgãm în treburi de-astea mistice, cã suntem prea profani în domeniul ãsta)

Între timp, continuam sã le fac poze în timp ce ele descântau cu tot felul de busuioace si ierburi care n-au stiut sã-mi zicã ce sunt (din nou, chestii mistice, nu ne bãgãm). Interesant este cã de cum am început sã le fac poze au scos la ivealã o scoicã imensã pe care o pasau de la una la alta în timpul „ritualului”(de fapt, o dãdeau la aia la care-i fãceam poze în momentul acela).
La un moment dat le-am zis cã aparatul meu nu e prea bun si cã face pozele miscate… As cã, dupã aceea, în focul incantatiei îsi sacadau miscãrile ca sã iasã bine în poze.

eu: – Si de ce faceti asta?
Ciresica: – Pentru binele lumii, pentru pace, pentru cei cu inima frântã…
Simina: – Ba am mai auzit cã vine criza economicã si ne rugãm si pentru firme, ca sã nu dea faliment!
eu: – Vã rugati pentru toatã lumea sau doar pentru anumiti oameni?
Ciresica: – Pentru toatã lumea care iegzistã!
eu: – Si descântecul ãsta îl fac toate vrãjitoarele din toatã lumea astãzi?
Simina: – Siguur cã da, e ceva international! Mai avem o colegã în Germania! ( asta mi-a amintit de ceva vrãjitoare care acum câtiva ani spunea la Tv: „am participat si la Congresul International al Vrãjitoarelor, care a avut loc la mine acasã”)

Siminei îi luase foc capacul bostanului pe care îl tinea în mânã, dar pentru cã îi fãceam tocmai atunci poze, si-a tinut respiratia si a incantat ceva „pentru pace” pânã am terminat de fotografiat.

Ciresica: – Pentru (pauzã,pauzã)… uhm… Mihai si pentru…….. uhm… Elisabeta! (dupã care îi spune ceva încet în tigãneste Siminei, care ia locul la descântat pentru pace si prosperitate – ceea ce m-a fãcut sã cred cã Ciresica a zis un soi de „Zi tu cã eu nu mai stiu!”)
eu: – Ok, multumesc, nu promit cã le trimit la Pro Tv, dar o sã dau pozele unei prietene care lucreazã la un ziar din Cluj, bine?
Simina: – Bine, Doamne ajutã! Si dacã le trimiti, sã ne trimiti un mesaj la 0744 ….. (am vrut sã- zic cã n-are nici un sens sã-mi dea numãrul de telefon, cã doar ele ar trebui sã „stie” sau sã „simtã” când le-am trimis, dar m-am abtinut)

Am sunat-o pe colega mea de la jurnalism, dar ea nu mai lucreazã la ziarul ãla, asa cã am hotãrât sã vã zic vouã povestea, nu care-cumva sã simtã Ciresica cã n-am dat vestea mai departe si sã-mi lege cununiile… Si ca sã mã credeti pe cuvânt, aveti AICI mai multe poze cu distinsele. Bunã reclama si product placementul, eh?

Later edit: Am uitat sã vã zic cã Simina mi-a zis cã dacã nu reusesc sã le dau la presã, sã le pun mãcar pe www.vrãjitoare.ro . (Site care, dupã cum vor vedea cei mai curiosi dintre voi, a fost cuprins de spirite malefice si nu mai functioneshte)

Comments (5) »

Isn’t it ironic?!

1730

Mã gãndeam într-o zi cât de ironic trebuie sã fie preshul cu „WELCOME” pentru un boschetar… M-au fascinat dintotdeauna fiintele fãrã adãpost. Mai stiti când vorbeam eu de fericirea purã (de exemplu ti-e foarte foame, nu ai bani, si cineva îti dã un sandwich; sau n-ai bani de tigãri si cineva îti dã, etc)? Ei, mie mi se pare cã oamenii fãrã adãpost trãiesc fericirea asta rarã, scurtã si intensã…

Mã enerveazã cei care judecã, cei care, atunci când vãd un boschetar spun:”sã facã bine sã-si ia o slujbã!„. As fi foarte curioasã sã vãd cum s-ar descurca cei care spun asta în conditiile în care nu au domiciliu stabil, nu au haine curate, nu se pot spãla si nu au ce mânca (eu personal stiu cã nu mi-s în stare de nimic atunci când sunt lihnitã).

Prima carte pe care mi-am cumpãrat-o vreodatã din banii mei a fost „Under the overpass” („Pe sub poduri„), de Mike Yankowski (coperta si autorul cãrtii în poza de mai sus), pe care am dat cam un sfert din bugetul meu pe o lunã. Cartea descria aventura prin care au trecut scriitorul si un prieten al lui, dupã ce au hotãrât sã experimenteze viata de homeless din America, timp de câteva luni. Si-au luat cu ei 2 pantaloni, 2 bluze, un sac de dormit si chitãrile (pentru cersit) si au rupt legãtura cu prietenii, familia si autoritãtile statului timp de câteva luni.

Mi-a rãmas în minte ceva ce zicea Mike dupã prima lunã pe stradã. Suna cam asa: „cât timp eram îmbrãcat în costum, eram ras si parfumat, lumea se uita la mine pe stradã si-mi zâmbea. Acum, când aveam hainele rupte, eram bãrbos si miroseam urât, eram ca un geam de sticlã pentru trecãtori. Toatã lumea se uita prin mine, de parcã nici nu existam„.

La un moment dat, cei doi erau atât de demoralizati, bolnavi si lihniti, încât nu mai aveau putere nici sã cerseascã. Prin urmare, au hotãrât sã doarmã sâmbãtã seara în usa unei Biserici, în ideea cã duminica, cei care vor merge la Bisericã îi vor vedea si li se va face milã de ei, îi vor ajuta. Dar… surprizã! Duminicã dimineata au fost treziti de slujba din Bisericã. Toti credinciosii pãsiserã peste capetele lor si intraserã în Bisericã pentru a primi lectii despre cum sã fii bun, cum sã-ti ajuti aproapele, etc.

Dintotdeauna am avut curiozitatea de a sta de vorbã cu oamenii fãrã adãpost. Tot timpul am avut reveletii dupã discutii cu ei. De exemplu:

1) O bãtrânicã era atât de beatã încât cãzuse si îi curgea sânge din arcadã. Am ajutat-o sã se ridice si ea a început sã-mi povesteascã despre cum ajunsese la 78 de ani fãrã locuintã. O obligaserã copiii sã semneze un act, dupã care au dat-o afarã din locuintã. Nu mai avea nici putere, nici timp, nici bani s-o ia de la început. Tot ce mai putea face era sã-si bea pensia, ca sã uite.
(Rog pe cei cu teoria „toti cei care au ajuns în stradã au meritat-o pentru cã n-au muncit îndeajuns” sã tinã minte cazul ãsta)

2) Îl asteptam pe fostul meu prieten în centru, la 8 dimineata. Eu ajunsesem prea repede si el avea sã întârzie. Lângã mine s-a asezat un boschetar care mi-a cerut o tigarã. Cum nu aveam altceva mai bun de fãcut, am început sã vorbesc cu el. Mi-a povestit toatã viata lui, mi-a povestit de nevastã si de copil, de facultatea pe care o terminase si de cum ajunsese el în stradã dupã divort. La un moment dat, mi-a zis „Multumesc cã mã asculti… pentru cã pe mine nimeni nu mã bagã în seamã. Uneori tac atât de mult încât am impresia cã la un moment dat voi uita sã vorbesc
(Rog pe cei cu teoria „boschetarii sunt niste oameni periculosi care nu urmãresc altceva decât sã te fure si sã te înjunghie” sã tinã minte exemplul ãsta)

3) La un moment dat stãteam în P-ta Unirii cu Irina, la tigarã. Erau ultimele noastre 2 tigãri. A venit o tanti si ne-a cerut o tigarã si eu i-am spus cã nu mai avem. Comentariul ei a fost: „Aveti o tigarã fiecare?! Nu vã e rusine sã ziceti cã nu mai aveti? Dati-mi si mie mãcar un fum!!„. Desi rãutãcios comentariul, m-a fãcut sã mã gândesc… Adicã pentru mine o tigarã care e a mea si doar a mea e o chestie mãruntã, cãreia nu-i dau prea mare importantã. În schimb, pentru femeia aia, a avea o tigarã doar pentru tine pãrea un soi de „avantaj al elitelor”, genul de „masã de Pasti”, de care te bucuri doar cam o datã pe an…
(Rog pe cei cu ideea „las’ cã se descurcã ei, cã nu-s asa amãrâti cum par” sã-si regândeascã teoria)

4) Cea mai frumoasã imagine pe care am vãzut-o cu boschetari a fost sãptãmâna trecutã. Pe teava de apã caldã de lângã blocul meu stãteau 3 oameni înfrigurati. Unul dintre ei dormea pe picioarele altuia. Cel care-l tinea i-a spus:”Dormi linistit, cã am grijã de tine. Când te trezesti tu mã culc eu la tine pe picioare„.
(Rog cei cu gândirea de „oamenii strãzii nu sunt oameni si nu au sentimente” sã reciteascã punctul ãsta).

Mai mult, vã rog pe toti sã fiti mai îngãduitori si mai deschisi cu oamenii ãstia, nu de alta, dar faptul cã trãiesc pe stradã nu-i face mai putin oameni. Blogul e scris mai mult ca semn de protest pentru moda din SUA, ajunsã si prin Bucuresti (arãtase la stiri acu vreo 2 ani un caz), de a bate oamenii strãzii pânã mor, pe ideea de „oricum nu-i cautã nimeni si nu ne va trage nimeni la rãspundere pentru ei… hai sã ne distrãm si sã experimentãm jocurile pe calculator!!!„.

P.S. Scuze cã e asa lung, dar am fost foarte ocupatã în ultima vreme si mi-era dor sã scriu:)

Comments (20) »

Taxi driver

62a4

Mã mândream pânã nu demult cu faptul cã nu am întâlnit soferi de taxi ciudati. Contrar obiceiului meu de a da peste oameni mai mult sau mai putin dushi cu pluta, la taxi nu am pãtit-o niciodatã… Prietenele mele erau invitate la ceai la 5.30 dimineata de taximetristi grasi si cu mustatã, în timp ce eu ajungeam acasã fãrã evenimente… pânã astã-searã…

Astã searã era ultima searã de „shomerealã” a unei prietene, Rada, asa cã am iesit la un birting (am mai explicat termenul… e un soi de clubbing prin birturi) sã sãrbãtorim momentul. La 22.45 m-am pornit spre casã dupã ce cei de la masã au tras de mine sã mai rãmân (mã pornisem strategic la 22.30, prevãzând momentul).

Eram îmbrãcatã ceva mai fancy, în sensul în care nu avea ditamai fâshul pe mine, ci îmi luasem un pulover lung, de primãvarã, pentru a sãrbãtori lipsa zãpezii. Oricum, nu eram nicidecum indecent îmbrãcatã, aveam doar un sarafan scurt, fãrã decolteu, luat peste blugi.

M-am urcat în singurul taxi din statie. Cum m-am asezat, tipul (ceva tinerel smecher) a blocat usile. Nu am obiceiul sã stau de vorbã cu taximetristii, dar m-am gândit sã-i spun omului cã dupã prima curbã la dreapta este un pilon uitat în mijlocul drumului de cei ce lucreazã. Stând la stop, s-a întors spre mine cu tot corpul si a început sã mã întrebe pe unde sã o ia… uitându-se undeva spre o zonã mai jos de gât.

eu: – Mergeti pe unde credeti cã ajungeti mai repede, cã trebuie sã fiu acasã la 23.
el: – Dar cum de, domnisoarã?
eu: – Pãi, mama e paranoicã… E contabilã si mã santajeazã sentimental. În timpul sãptãmânii nu am voie sã ajung târziu acasã, cã altfel ea nu mai poate dormi. Si dacã nu mai poate dormi e obositã si greseste la lucru si va trebui sã plãteascã miliarde si miliarde din bugetul familiei din cauza mea.
el: – Ar trebui sã faceti ceva ca sã redresati situatia cu mama dumneavostrã….. (pauzã luuungã)….. Da’, domnisoarã, aveti prieten? (si masina încetineste previzibil, mergând cu viteza unui melc supãrat pe viatã, pe strada goalã)
eu: – Da, am prieten (mint intuitiv, întelegând brusc privirea lui subtilã de la început… Doamne, câtã inspiratie într-un singur rãspuns!!!). Si am si o grãmadã de prieteni pe care mama îi cunoaste. Dar asa e ea, paranoicã, si cât timp încã trãiesc din banii ei respect alegerile pe care le face si o înteleg.(încercând sã schimb subiectul înapoi la mama)
el: – Da’ mama dumneavoastrã îl urãste pe prietenul dumneavoastrã, nu-i asa? Cã cunosc eu mamele astea…
eu: – Mda…
el: – Da’ trebuie sã ai atâta libertate încât sã te poti fute cu cine vrei. Spune-i cã tu vrei sã te futi cu cine alegi tu… (deja se trecuse de la „dumneavoastrã” la „tu” si la chestii carnale, masina încetinea din ce în ce mai tare, desi mergea pe drumul cel bun)
eu: – Nu am probleme în viata personalã din cauza mamei. Mama e paranoicã dar întelegãtoare. Exagereazã uneori dar recunoaste asta. (încercând sã trec din nou la subiectul mama).
el: – Da, asa erau si ai mei… Eu nu am prietenã si locuiesc singur într-un apartament, aici, prin apropiere… (se întoarce din nou cu tot corpul spre mine, vrând sã continue…)
eu: – Când locuiesti singur e altceva… Nu mai depinzi de ei… Dar cât timp încã locuiesti cu ei în casã nu ai atât de multe optiuni (m-am bãgat eu repede peste el, întelegând unde bate si vãzând cã masina mai avea putin si stãtea pe loc). Prima la dreapta si chiar în capãt, unde e parcarea, vã rog, cã presupun cã ati încetinit pentru cã nu stiti pe unde s-o luati…(dupã cum se poate observa, în situatii de genul, tehnica mea subtilã e „fã pe proasta”… functioneazã în 90% din cazuri)

În sfârsit accelereazã îndeajuns încât peisajele din afara geamului meu sã se miste lenes si repetã obsesiv „Tu trebuie sã te poti fute cu cine vrei„. Ajunsã la destinatie, scot 100 000 si i-i înmânez:

el: -Vai, îmi pare rãu, nu am 50 000 rest! Trebuie sã mergem pânã la un magazin sã-i schimbãm… (întors în spate cu aceeasi privire îndreptatã spre o zonã de sub gât si cu un zâmbet larg pe fatã)
eu: – Stati cã poate am eu! (cãutând frenetic în ghiozdan, reusesc sã dau de o bancnotã de 50 pânã la urmã)… Poftim! La revedere, noapte bunã!(usuratã)
el: – Te pupãcesc! (galant)

A mai rãmas în fata scãrii putin dupã ce am intrat în casã. Nu am aprins lumina. Dupã 5 minute pe ceas petrecute în fata blocului, a plecat.

Comments (23) »

Îmi vreau orasul înapoi!!!

49d4

Nu stiu câti clujeni stiu, dar s-a închis Croco… Da, Croco ãla unde stãtea juma de Cluj la cafea si pe terasa cãruia se perindau lenesi oameni de tot felul. Din nou, da, Croco ãla care era cafenea din 1960, si unde se adunau la taclale toti artistii boemi ce vroiau sã scape de griji. Uimitor, dar va deveni bancã… încã una din zecile de mii de bãnci din Cluj (asta dupã ce au fãcut zonã industrialã lângã Muzeul Satului si se surpã casele din muzeu din cauza excavãrilor).

Ceea ce e deosebit de data asta e cã a avut loc un protest (desi nu au fost multi, pentru cã nu s-a înteles prea bine motivul protestului). Lumea a protestat nu pentru cã acea cafenea urma sã devinã bancã (lucru ce nu putea fi schimbat, oricum), ci pentru cã farmecul orasului e luat încetul cu încetul de marile corporatii si bãnci, pentru cã în curând studentii nu vor mai avea unde sã bea o cafea sub 50 000 la pauza dintre cursuri, pentru cã nu va mai exista nici un loc unde sã te retragi din aglomeratia urbanã ce devine Clujul în maxim 5 ani.

Ok, poate nu cunosti Clujul… Poate nu te intereseazã… Si mi se pare si normal sã nu-ti pese de ceva ce e atât de îndepãrtat de tine… Cu toate astea, închide ochii si imagineazã-ti cã te trezesti în orasul tãu peste 10 ani…

Ceea ce te trezeste e grãmada de claxoane de sub geamul tãu. Te gândesti cã o fi vreo nuntã si hotãrãsti sã deschizi geamul, sã vezi zâmbetul atât de contagios de pe fatza mirilor. Când colo, geamul tãu nu se deschide, ci se izbeste puternic de plãcutza cu ,,Noua parcare suprateranã construitã cu ajutorul Primãriei Orasului” (plãcutzã pozitionatã pe partea gresitã a parkingului de cãtre muncitorii care bãuserã prea multã ,,Unirea” în ziua inaugurãrii). Grãmada de claxoane se aude pentru cã, as usual, parcarea nu e construitã bine, si masinile nu au destul loc sã întoarcã, astfel încât se izbesc una de cealaltã frecvent.

Închizi supãrat geamul la loc, iei mushcata de pe pervaz, pentru cã oricum nu mai are luminã si o pui tacticos la gemuletzul de la baie, doar-doar supravietzuieste. Sângele-ti fierbe, asa cã hotãrãsti cã e vremea sã te relaxezi. Îti iei lesa si câinele si trântesti usa în urma ta, în speranta cã sunetul va acoperi tziuitul masinilor.

Prima destinatie: parcul din cartier… Gândindu-te doar la o bancã la umbrã si la fosnetul copacilor parcã-ti mai revii. Ajuns acolo, însã, gãsesti doar un spatiu de 0,5 m² deasupra cãruia scrie: ,,Noile norme europene prevãd ca stãpânii animalelor de companie sã aibã fãrash, mãturã si pungã pentru excrementele fiintei aflate în custodie (U.E. prevede politically correctness-ul). Amenzi între 100 si 500 de euro”… Îl lasi pe Azorel sã-si facã linistit treaba în spatiul destinat lui, si, în timp ce el sapã o groapã, încercând sã scape de dovezi si pe tine de o grijã, observi cã în locul parcului stiut de tine acum rãsare falnic un ,,Teren de tenis: 10 euro/ora”.

Supãrat, pornesti spre centrul orasului. Pe drum, observi cã în loc de Opera Românã s-a fãcut Aqua Parc (50 euro/zi), pe locul statuii tale preferate, unde se adunau multi porumbei, s-a fãcut ,,Centru de închirieri/vânzãri ATV-uri. Pentru detalii sunati la 07234589654 – D-l Costicã”, în locul bibliotecii acum troneazã noul ,,Metropolis Mall: cele mai noi oferte de haine din Turcia, China si Taiwan; din India primim sãptãmâna viitoare”, iar Catedrala Ortodoxã a fost mutatã în cãminul de nefamilisti, deoarece nu aducea profit, biserica fiind închiriatã enoriasilor turci, cu 1000 de euro/lunã.

Îti e foarte greu sã te descurci prin oras, pentru cã ,,B-dul Decebal” se numeste acum ,,B-dul Nike”, ,,Str. Dostoievski” si-a schimbat numele în ,,Aleea Kenvelo”, si o grãmadã de strãzi al cãror nume nici nu ti-l mai amintesti se numesc acum: ,,Str. Nokia”; ,,Aleea D&G” (si nu, numele nu vine de la Dacii&Getzii); ,,B-dul Audi”; ,,Aleea Versace” si, ultima observatã, dar nu cea din urmã, ,,Str. Lee Cooper” (mare om tre sã fi fost ãsta, dacã are stradã cu numele lui!).

Într-un final reusesti sã ajungi în locul unde era barul tãu preferat… Da, locul ãla cu chelnerite mereu zâmbitoare, care te lãsau sã intri cu Azorel si cãrora le puteai rãmâne dator cu câte 5-10 000 când nu aveai destui bani la tine… Acum e ,,BT Cafe” în locul barului… Bineînteles, lângã nelipsita bancã… Stai pe gânduri dacã sã intri sau nu pânã în bancã pentru a lua un credit pentru nevoi personale, sã-ti poti permite si tu o cafea, dar îti amintesti de Parcul Central al orasului, si-ti îndrepti grãbit pasii în directia lui…

Vezi de departe pancarta cu „Zonã de agrement”, faci de 3 ori cruce si chiui o datã, pânã când ajungi în dreptul parcului si observi cã e înconjurat de garduri strãbãtute de 1000 de voltzi . În fata unei portite te asteaptã un paznic, care, de cum te vede cã vrei sã intri în parc, îti zice plictisit: ,,10 euro taxa de agrement… plus încã 5 pentru câine”.

Asta e momentul în care te trezesti la realitate… 2007, octombrie, toamnã si trist… Gândeste-te mai bine data viitoare înainte sã alegi sã nu-ti pese…

Comments (6) »

Blog ardelenesc

9bd3

În primul rând, dacã nu întelegeti nimic, vã anunt de pe acum cã there are no worries, oricum, o sã traduc textul mai jos:

Sãptãmâna trecutã am fo plecatã mai mulţi la Tãşnad, în judeţu Satu-Mare. Am fo mãrsã cu motoru, fain frumos, da’, cum am fo opritã pã drum la un dohan şî un cafei şî pã drum tuna şî fuljera, am ajuns mocicoşi de tinã din cap pânã-n piciore, de ne-am oprit la o vedre de la o casã sã ne tomnim o ţârã înainte sã ajunjem la cazare.

Într-un sfârşât, ajunjem la o portã mare, la care sunãm, şî din spatele cãreia sã aratã o buca’ de om înfoiet ca un paznic de uãi. Cu tãte cã ne-am spãriet o ţârã, unul din noi o cotat ţâdula primitã de la Cluj, care zîce cã acolea ne-om caza, şî i-o dat-o omului ahãla aprig. Omul, de cum o cetit-o, tãt tãt tãt s-o lumninat la faţã, şî minton ne-o invitat în casã şî ne-o cinstit cu o fele de jânars, pã care, de musai, am bãut-o. Pânã la urmã omu s-o dovidit de treabã, cã ne-o aranjat sã mâncãm zîlnic, la amiaz, fãrã bani, la ceva cantinã din oraş.

Şî, uite-aşe, am mâncat noi zamã cu feliu al doilea în fiecare zi, fãrã sã rãmâie nimica de noi, dorã ne înfometam ca luptii înainte sã ajunjem acolea. Tãtã mâncarea asta ne era de ajuns pânã sara pã la vo 7 ceas, când vunu dintre noi zâce cã i foame, scote brişca, şi sã apuca sã-şi taie neşte pitã cu slanã şî sã crepe neşte ceapã, aşe cum sã creapã lebeniţa vara. Atunce sãrem iarã tãţi ca ulii pã mâncare, şî mâncarea asta ne era bugãt pânã a doua zî, şî tãtã noaptea stãtem şî beem liniştiţ. Binentãles, înainte sã ne apucãm de bãut, siluiam uşa (cã sã închidea tare greu), ca sã fim siguri cã ne rãmâne casa întreagã. Şî uite-aşe mi-o trecut mie capãtu de sãpãmânã.

Ok, şi acum traducerea:

Sãptãmâna trecutã ne-am pornit mai mulţi spre Tãşnad, în judeţul Satu-Mare. Am mers cu maşina, dar, cum am oprit pe carosabil, la o ţigarã şi o cafea şi pe drum ploua, am ajuns murdari de noroi din cap pânã în piciore, încât ne-am oprit la gãleata de la o casã sã ne aranjãm puţin înainte sã ajungem la cazare.

Într-un sfârşit, ajungem la o poartã voluminoasã, la care sunãm şi din spatele cãreia se aratã un om mare, gras ca un paznic de oi. Cu toate cã ne-am speriat întrucâtva, unul dintre noi a cãutat biletul primit la Cluj, care enunţa cã acolo este locul în care vom fi cazaţi, şi i l-a dat-o omului acela înspãimântãtor. Omul, de cum l-a citit, s-a lumninat la faţã, ne-a invitat în casã prompt şi ne-a cinstit cu o jumãtate de rachiu, pe care, pentru cã trebuia, am bãut-o. Pânã la urmã omul s-a dovedit de treabã, deoarece ne-a aranjat sã mâncãm zilnic, la amiazã, pe gratis, la o cantinã din oraş.

Şi, uite-aşa, am mâncat noi supã cu felul doi în fiecare zi, fãrã sã lãsãm nimic în farfurie, deoarece ne înfometam foarte tare înainte sã ajungem la masã. Toatã mâncarea aceasta ne ajungea pânã seara pe la ora 7, când vreunul dintre noi zicea cã-i e foame, scotea cuţitul, şi începea sã-şi taie nişte pîine cu slãninã şi sã despice ceapã, la fel cum se despicã pepenele roşu vara. Atunci sãream din nou toţi, având un simţ al observaţiei foarte dezvoltat şi o rapiditate uluitoare, pe mâncare, şi mâncarea asta ne era îndeajuns pânã a doua zi, şi toatã noaptea stãtem şi beam liniştiţi. Bineînţeles, înainte sã începem sã bem, forţam uşa (deoarece se închidea foarte greu), ca sã fim siguri cã ne rãmâne casa întreagã. Şi uite-aşa mi-am petrecut eu acest weekend.

Weekendul ãsta am mai fost la Tãsnad cu 3 prieteni ardeleni si ei, si cu totii am fost foarte destoinici în a vorbi ardeleneste, cam ca în prima parte scrisã cu bold. Probabil de aceea am tinut neaparat sã scriu blogul ãsta înainte sã plec în noaptea asta timp de o sãptãmânã din Ardeal… because I’ll miss it Ardelenii o sã mã înteleagã, în special din cauza faptului cã textul „tradus” parcã nu mai are farmecul original, si sunã a ceva text corectat din punct de vedere politic(ok, poate si pentru cã am exagerat si eu pe ici, pe colo la traducere).

P.S. I triple checked, nu sunt greseli în scrierea nici unuia dintre texte (sau nu din câte pot observa eu), deci dacã nu intelegeti, nu e din cauza ca nu am scris eu bine (sau cel putin teoretic). Oricum, puteam face textul pe ardeleneste aproape imposibil de citit, înlocuind ‘de’ cu ‘ge’, si alte cele, dar m-am gândit cã ar deveni prea greoi.

Comments (7) »