Posts tagged manele

Sea-weed?

ordzonikidze_6

Weekendul trecut am fost în Vamã. Si dacã anul trecut am fost de pãrere cã era gata Vama… s-a dovedit cã mã înselasem… De fapt anul ãsta e gata Vama, moartã si îngropatã… Anul trecut era doar pe moarte.

Cu aceastã minunantã ocazie, însã, am aflat toate cele strict necesare românului la mare, fãrã de care nu existã nici o statiune decentã:

1) Alee pentru pietoni… cã doar vã dati seama cã nimeni nu e prost sã meargã la mare si sã vrea sã calce prin nisip… Cã doar nu de-aia mergi la mare ca sã stai la plajã pe nisip si sã te bucuri de mare asa cum a dat-o cine-a dat-o, ci mai degrabã mergi la mare cu pantofi Gucci si costum Armani, curate amândouã ca lacrima,  sã te plimbi pe pietonalã si sã agãti pipitze

2) Alee pentru biciclisti… doar banii populatiei trebuie cheltuiti pe ceva ce sã parã util dar de fapt nu e… Oricum, las’ cã se bucurã toti trei punkerii care au mers la mare cu bicicleta în mai ca sã se întoarcã acasã în septembrie… si pe lângã ei, se va bucura si restul puhoiului de lume care merge cu bicicleta la mare

3) Magazine cu mâncare chiar la marginea plajei… cã doar românul dacã a mers în concediu, nu vrea el sã se deplaseze prea mult (decât în cazul în care s-a dus cu bicicleta la mare, caz în care are 300 de metri de asfalt special fãcut ca sã se dea în sus si în jos cu bicicleta pe el orice persoanã care vrea sã facã muuuuuuuuultã miscare). Prin urmare, pentru românii care s-au dus la mare doar ca sã stea pe plajã cu burta la soare, mâncând seminte si scuipând cojile în nisip: ,,cã sh-ashea e biodegradabile… si eu sunt ecolog, eu stiu d’astea”, se fac în fiecare statiune locuri ce vând mâncare chiar lângã ,,plaje”, sã nu care cumva sã fie nevoie sã se deplaseze prea mult sãracul om ca sã se îmbuibe de shaorme, hamburgeri, cartofi prãjiti si alte mâncãruri de-astea pescãresti

4) Persoane tuciurii strigând: ,,Ba-na-ne, co-vrigi, go-goshi, po-rumb” pe ,,plaje”… Asta e pentru ãia lenesi de tot, care n-au chef sã se ridice si sã meargã nici pânã la capãtul plajei pentru a-si lua de mâncare… Problema aici e cã de obicei plãtesti si transportul pânã la locul de consum… adicã un adaos ,,comercial” destul de mãricel… Oricum, uneori, pentru respectivul adaos ai norocul de a fi încântat de câte o poezie duioasã, gratuitã, din partea vânzãtorului, gen: ,,Porumbelu’ fierbintelu’/ Întãreste cocoshelu’ ” si atunci chiar cã nu te mai poti plânge… dai un ban în plus da’ meritã…

5) Sãritoare… Probabil vã întrebati ce-s alea… Ei bine, sunt chestiile alea de formã pãtrãtoasã de pe plajã, pentru care plãtesti si ei, în schimb, te lasã sã intri 10 minute sã sari în ele… Mare inventie si treaba asta… sau cel putin asa cred, nu stiu, dar vãd cã nu lipseste din nici o statiune… Mã gândesc cã o fi si treaba aia utilã la ceva… poate dacã sari îndeajuns de sus vezi malul turcesc al Mãrii Negre… sau nu stiu… chiar trebuie sã încerc, sã vãd, poate-poate…

6) Banane… De astea iarãsi, clar e nevoie în orice statiune, cã fãrã ele nu se simte românul bine (în Vamã, deocamdatã nu existã decât caiac… da’ mai stãm vreo 2-3 ani… Ah, si de pe plajã vã puteti închiria ,,Labe” cu 5 lei… Vine omul, vã dã niste labe, plãtiti 5 lei si plecati fericiti… Nu uitati sã returnati seara labele la om)… Hmmm, ok, revenind la subiect… pentru cei care nu stiu ce-i aia bananã, e o chestie gonflabilã ce aratã a bananã dar e mare cât o barcã, pe care încalecã vreo câtiva ,,curajosi” si care mai apoi e trasã în larg de o barcã cu motor si sucitã în toate directiile pânã cei care stau pe bananã cad în apã… Moment care se pare cã reprezintã un fel de orgasm al întregii cãlãtorii, pentru cã în acest moment toatã lumea urlã(si pânã la acest moment urlau, dar mai încet), dupã care oamenii sunt recuperati din apã si adusi la mal fãrã alte incidente sau urlete

7) Hoteluri pe plajã… cã doar deh… n-o sã te chinui sã dai bani ca sã stai în gazdã la bãtrânii de prin sat (asta bineînteles, presupunând ca a sta la cort e un adevãrat sacrilegiu, iar ãi mai nebuni care dorm pe ,,plaje” ar trebui internati undeva, prostii dracu’, cã dorm lângã marea în care te-ai pishat tu azi-noapte, când erai prea beat sã cauti o baie)… Deci încã o datã, dacã te respecti, stai la un hotel pe plajã, dacã se poate, si cu piscinã… cã doar n-ai mers la mare sã te umpli de sare din apa aia scârboasã în care se spalã toti turcii…

8) Magazine cu iarbã legalã (uhm… scuze, magazine ,,cu produse destinate colectionarilor de plante etnobotanice rare, produse ce nu sunt destinate consumului uman” si pe care scrie mare: ,,SMOKE! SMOKE! SMOKE!”)… Asa, vreo 5 magazine de-astea în fiecare statiune, ca sã am de unde alege dacã vreau sã-mi fure cineva bagajele si banii în noaptea aia… Si bineînteles, la preturi imbatabile gen 1 300 000 RON plicul cu salvie, cã deh, dacã esti colectionar înrãit, dai oricât doar sã-ti vezi colectia completã…

Mai astept sã aparã în Vamã discotecile cu ATV-uri ce se plimbã pe plajã în timp ce niste fete danseazã semidezbrãcate în ele, chemându-te lasciv în ,,superdiscoteca” sau ,,megadiscoteca”… depinde cum li se numeste concurenta… Ah, si bãrbatii cu megafoane ce se plimbã pe plajã anuntând zgomotos cã vând bilete la nush ce spectacol la care cântã si vreo 2 manelisti cunoscuti…

Anunțuri

Comments (28) »

Complete idiot’s guide to riding the bus

7c79

Dacã tot am început seria de „Complete idiot’s guide to…”, azi o s-o continui cu „Complete idiot’s guide to riding the bus”, din colectia „Aventuri Urbane” (disponibilã acum si în orasul tãu).

Ok, sã vorbim despre ce sã NU faci pe autobus/tramvai/troleu (de metrou nu zic nimic, pentru cã sunt certatã cu el):

1) Cum se face cã unii oameni desi au telefon mobil cu camerã foto, bluetooth, infrarosu, internet, 3G, ecran LCD, microunde, termometru si alte cele (la fel ca bricegele cu desfãcãtor de vin, de conserve, unghierã etc), nu au CǍSTI?!
Dacã esti fericitul posesor al unui telefon de tzâshpe milioane, nu ar fi normal sã-ti permiti si o pereche de cãsti cu vreo 300 000 (ROL)? Nu conteazã ce asculti la ele, house, rock, manele… Ideea e cã nu face parte din pasiunile mele cotidiene(si din câte mi-am dat seama nici din ale altor consãteni de-ai mei) sã aud chestii de genul „You fucking me makes me bilingual” pe autobus în timp ce eu mã gândesc la probleme existentiale gen „Ce scriu pentru concursul de creatie în publicitate?”

2) Dacã tot vrei sã te urci în autobus, ce-ar fi sã-ti pui sandwichul cu muuuultã maionezã într-o pungã? Mai ales dacã stai în picioare într-un loc înghesuit… Nu-mi face plãcere sã cobor din autobus arãtând de parcã tocmai i-am fãcut sex oral bãtrânelului de lângã mine.

3) Si dacã tot suntem la categoria chestiilor pe care nu vreau sã le am pe mine, cât de imposibil ar fi sã-ti arunci guma înainte sã te urci în autobus sau s-o pui într-un servetel, în loc sã faci românescul „lipit de scaun, cât timp nu te vede nimeni”? Înteleg cã e tare palpitant sã trãiesti cu adrenalina faptului cã poate te vede cineva lipind-o si îti face observatie… înteleg si faptul cã nu vrei sã tii o chestie semi-gelatinoasã în mânã pânã când cobori, dar întelege si tu cã nici celor din jur nu le place sã poarte respectiva trebusoarã lipitã de haine pentru tot restul vietii…

4) Dacã tot vrei sã te asezi, aseazã-te pe scaunul de lângã geam dacã e liber, si nu pe cel dinspre culoar (asta e dedicatie pentru jock ). Altfel o sã ocupi 2 locuri degeaba, pentru cã lumea care stã în picioare va avea mult prea multe plase, sacoshe, ghiozdane, etc pentru a încerca mãcar sã se înghesuie prin spatiul mic dintre scaunul tãu si scaunul din fatzã. Dacã totusi îsi face cineva curaj sã se înghesuie, politicos ar fi sã-ti tragi picioarele pentru a-i face loc, si nu sã stai pasiv si visãtor uitându-te la om cum se chinuie.

5) Respect decizia primãriei de a acorda abonamente gratuite bãtrânilor pe liniile de transport în comun. Mi se pare un gest frumos. Cu toate astea, nu mi se pare un gest frumos ca, bãtrân fiind, si pensionar pe deasupra (adica ai timp liber destul) sã te pornesti de acasã la ora de vârf (7-10 si 14-18 ), doar pentru a fi primul om care ajunge în piatã. Ba mai mult, dacã tot practici acest sport extrem, nu înteleg cum poti avea pretentia de a ti se si oferi locul în aglomeratia din autobus. De ce mereu cea mai bunã pâine, cele mai ieftine murãturi etc. sunt tocmai în capãtul opus al orasului?!

6) Cã tot ajunserãm la bunele maniere, cum ar fi dacã ai astepta ca lumea sã coboare înainte sã te trântesti cu toatã fortza ta animalicã în autobus? Sau, dacã esti în autobus, cum ar fi sã te tragi/ cobori pentru a lãsa oamenii sã coboare si sã nu te priponesti ca o dihanie în usã, asteptând ca lumea sã treacã pe lângã personalitatea ta firavã? Si dacã tot te încãpãtânezi sã te tii de usã cu dintii în timp ce altii se freacã de tine încercând sã coboare, nu te arãta jignit(ã)!

7) Ce-ar fi sã nu te urci beat în autobus, adormind lãtzit pe 2 scaune sau… pe mine? Ce-ar fi, în betia ta, sã nu distrugi bunul public scriind pe scaun AGLAE+PAMFIL=CASA DE PIATRA, sau flegmând flegmatic pe geam (asta chiar s-a întâmplat, si când spun PE geam, i mean that literarry, nu în sensul cã a scos capul pe geam).

8) Stii pancarta cu „Loc pentru plimbat patrupede”? Ei, aia e acolo ca sã îti plimbi câinele în locul acela special amenajat… Ai vãzut vreo pancartã de genul în autobus? Nu?! Stii de ce? Pentru cã autobusul este pentru PLIMBAT OAMENI, nu câini, pisici sau alte lighioane! Nu mã întelegeti gresit, iubesc animalele, doar cã le iubesc ceva mai putin atunci când rod tandru din pulpa mea (desi sunt asiguratã cã „E vaccinat, stati linistitã!”) sau când, dupã ploaie, un ghem pãros si ud se freacã de pantalonii mei proaspãt spãlati (pe drumul meu spre a vorbi cu directorul firmei X pentru a oferi o sponsorizre copiilor cu handicap).

9) Probabil una din cele mai importante probleme ale spiritului civic: dacã vezi o „fãrãdelege”, implicã-te! Acest ultim punct e dedicat idiotului care, dupã ce s-au închis usile autobusului, m-a bãtut pe spate si mi-a zis „domnisoarã, domnul care tocmai a coborât v-a furat telefonul din ghiozdan”. S-o fi gândit cã probabil voi fi mai linistitã sufleteste dacã stiu cã oricum nu mai am ce face. Mai urma sã-mi zicã un „Asa a dat Domnul” si chiar atingea punctul în care nu mai stiam dacã sã râd sau sã plâng…

În speranta respectãrii celor 9 puncte de mai sus, vã doresc sã întâlniti soferi de treabã care nu iau curbe bruste în ideea de „senzatii tari, neasteptate”, astfel încât rezultatul final sã fie unul la fel ca cel din imaginea de mai sus: un autobus fericit

Multumesc anticipat.

Comments (18) »

Christmas Spirit

f6ae
Toatã sãptãmâna am avut status pe mess o fazã din filmul The Grinch: „Maybe Christmas doesn’t come from the store/ Maybe Christmas… Perhaps… Means a little bit more…”

Pe mine mã distreazã cã din ce în ce mai multã lume „dã chef” de Crãciun, cã deh, Nasterea Domnului trebuie sãrbãtoritã cum se cuvine!

Anul ãsta, la fel ca-n toti anii, am mers la colindat cu fostii colegi de liceu (oameni foarte diversificati din toate punctele de vedere). Pe drum l-am convins si pe Bebe (om shcolit prin strãinãtãtzuri, proaspãt întors în tarã), sã vinã cu noi.

Prima casã vizitatã dupã venirea lui Bebe: casa unui coleg cu pãrinti overprotective si reci.

[Aici as vrea sã fac o parantezã, ca sã pricepeti mai bine ce vrea sã zic: am trecut odatã pe la el pe acasã, ca sã mergem la strand. Aveam o pereche de shlapi în mânã. Maicã-sa a insistat sã-mi dea o pungã normalã, în care sã-i pun. Dupã vreo lunã, mã întâlnesc cu colegul, care-mi zice:”Auzi, tie îti mai trebuie punga aia, cã mama o vrea înapoi…”]

Dupã ce s-a vãrsat de vreo 2 ori vin pe jos (shit happens când ai 15 oameni în casã) si un coleg si-a spart capul (cicã, dar nimic grav, s-a „reparat” în 5 minute), am zis:”Bãi, dar nu mergem?” si cineva a zis „Nu, hai mai stãm putin”… Colegul la care eram a tinut neaparat sã zicã:”Da, de parcã n-ati stricat destule în seara asta… mai stati”

A doua casã: nici nu ne asezãm bine, cã un coleg primeste telefon de la un prieten de-al lui, cum cã ar fi chef si suntem invitati. Prin hotãrârea democraticã a majoritãtii, am purces spre chef (cã vorba cuiva:”E Crãciunul, ce pula mea!”)

A treia casã (Chef): intrãm în casã, ne întâmpinã gazda. Lângã el, un bãtrânel în pijama si halat: „Salut! L-ati cunoscut pe taicã-meo?”… Mi-l aratã, spun „Sãrumâna”, bãtrânul îmi ia mâna si mi-o strânge aprig vreo 10 secunde, zâmbind cãlduros

Ni se zice sã nu ne descãltãm, ci sã intrãm direct la „chef”. Camera cu paranghelia era o camerã de vreo 3/4 metri. Când am intrat, cineva tocmai stingea tigara în covor. La o analizã mai atentã, am observat si farfurii cu prãjituri cãzute dupã dulap si oameni foarte foarte betzi (mari, umflati, cu pierce-uri si tricouri mulate) dansând lasciv în picioare, pe calorifer. Erau în medie cam 3-4 oameni pe metru pãtrat în camerã, ce dansau toti cu foc pe manele. M-am asezat undeva lângã perete, ca sã las lumea sã se desfãsoare. Din când în când, mã mai uitam cu coada ochiului la Bebe (realizam cã noi doi suntem printre putinii oameni treji de acolo) si râdeam.

La un moment dat, îl vãd pe bãtrânelul în capot cu care fãcusem cunostintã la intrare, stând în usa camerei cu cheful. Pentru cã era o manea mai de suflet, fetele îsi scuturau pieptul pe ritm de allegro. Dupã vreo 5 minute, îsi face nenea curaj: intrã, ia douã fete de dupã mijloc si începe sã le joace. Dupã încã 5 minute, îsi roagã bãiatul sã-i facã o pozã cu fetele, cu aparatul de fotografiat al telefonului. Odralsa se conformeazã, dupã care îsi ia tatãl si-l duce în camerã (probabil de frica unui preinfarct). Dar bãtrânelul nu se lasã… tot restul serii, unde se scuturau mai vârtos fetele, era si el.

La un moment dat l-am rugat pe Bebe (care îmi dãduse un tubycap ca inel de logodnã la a doua casã – cel mai romantic gest fãcut de cineva vreodatã pentru mine), sã se poarte drãgostos cu mine când e prin preajmã SuperGranDad, de fricã sã nu aibã nenea ceva capot cu arici ca stripperii si sã mã trezesc cu el dezbrãcat lângã mine.

Restul serii am stat pe coridor cu Bebe, am bãut bere, am fumat, am învãtat versuri de manele (mai tre sã-mi fac si eu update-ul din când în când: „Baterie, baterie, foc, foc… [si ceva cu] stau banii lipiti de mine”-> asta era cântatã de un coleg care-si pierduse 1 milion din buzunar în noaptea aia) si am râs de spectacolul ce se desfãsura în fata ochilor nostri.

Baia era ocupatã din jumate în jumate de orã de câte un cuplu, bãtrânul vesel stãtea în usã minunându-se de cât de bine l-a lãsat Dumnezeu sã vadã pânã la vârsta aia, si din când în când mai iesea câte o persoanã beatã care fãcea pasi (si vorbea) în plus sau în minus în drumul ei spre baie.

La un moment dat, bãtrânelul ne-a anuntat cã ar fi timpul sã mergem acasã, si unul a venit cu ideea:”Hai mai dãm un chef la mine! Stau aproape!”. Asta a fost momentul în care eu cu Bebe ne-am hotãrât cã ar fi cazul sã plecãm acasã. Pe drum, l-am atârnat de noi si pe-un coleg beat, pe care l-am cãrat apoi acasã (din taxi, pe scãri, pânã în fata usii lui l-am cãrat singurã, ca un erou ce sunt).

Pe drum, îmi zice Bebe:”Andrea, vezi cã eu n-am fost la cheful ãsta!„… eu:”Ok, nici eu„… Bebe:”Bine, sã fim întelesi!”

Dupã cum îi ziceam si lui Oanamaria (sunt ardeleancã, lãsati-mã cu Oaneimaria): da, am o viatã foarte activã si plinã de lucruri interesante si experiente noi

Comments (5) »

We Barbie dolls are not supposed to behave the way I do

9605

Având în vedere cã România e mai înapoiatã din punct de vedere al americanizãrii decât restul Europei, bãnuiesc cã vã mai amintiti cu totii cum arãta lumea înainte de Barbie:

  • fetele se jucau cu pãpusi care semãnau a copii de 4-5 ani si cu oale în care ,,fãceau de mâncare”
  • bãietii se jucau cu camioane si masinute, pistoale si sãbii
  • iar uneori, copiii se jucau împreunã de-a mama si de-a tata (pãpusile fiind copiii si ,,tatii” conducând masinile de jucãrie ,,la servici”).

Ok, acum era post-Barbie:

  • fetele se joacã într-un colt cu rujul de plastic si parfumul pentru copii de la Avon, uitându-se la Barbie si dorindu-si sã creascã mari si sã fie ca si ea
  • bãietii se joacã în alt colt cu pistoale cu bile si camioane

Îmi aminteam acu într-o zi ce scandal mi-a fãcut tata când, în clasa a 8-a (15 ani), mi-am fãcut o dungã cu dermatograful sub ochi, pentru poza de sfârsit de an scolar. Azi, verisoara mea, în clasa a 5-a (10-11 ani), se dã cu rimel, fard si creion si îsi dã cu ojã rosie pe unghii. Ei nu-i face nimeni observatie, ba chiar mi se zice cã e normal: ,,multe fete din clasa ei fac la fel”.

Barbie e stereotipul femeii care are totul: zâmbeste tot timpul, pentru cã are o grãmadã de prietene; are prieten/sot (Ken) – cu care are relatia idealã; are copii – dar cu toate astea e slabã; are o viata de familie perfectã (sora mai micã Shelly si încã vreo câteva surori se vând frecvent alãturi de Barbie), are trãsurã, salã de fitness, masinã, haine, etc.

Prin urmare, nu e chiar uimitor cã existã pânã si Sindromul Barbie, apãrut la femeile ce îsi doresc o viata – si in special corp la fel ca ale lui Barbie.

Barbie a fost, cel putin dupã mine, un pas înapoi în miscarea feministã: a arãtat cã femeile ar trebui sã se încadreze în anumite tipare de frumusete, sã zâmbeascã mereu chiar dacã nu spun nimic, sã aibã sâni mari, fund bombat si talie subtire… si atat! Femeile din lumea Barbie nu gândesc; nu au sentimente negative/frustrãri/nelinisti si sunt gata mereu sã fie de folos.

Ok, well, împotriva ideii de utopian corporate brainwashing piece of shit reprezentate de Barbie, de azi încolo voi desfãsura o campanie ce are scopul de a trezi oamenii care trãiesc în lumea Barbie la realiatate (si da, aici e vorba despre fetele blonde care se îmbracã în roz, poartã fuste scurte si stau seara la coltul strãzii mâncând sãmântã si ascultând manele).

KEEP REALITY AWAY FROM THE BARBIE WORLD!

Comments (24) »

I know it’s not nice to pick on the retarded kids…but I just can’t help it:)

ad8b
–CAMPANIE DE SENSIBLIZARE A OPINIEI PUBLICE–

Nu shtiu câti dintre voi ati prins bancul ãla care circula pe net:

,,Fiul: Tatã, îmi cumperi un mobil hightech, 3G, cu USB, bluetooth cu camerã video, GPRS si cu aplicatii java si mp3?
Tatãl: Fiule, nu te-ai putea droga si tu ca ceilalti copii?!”

Eu încep în ultima vreme sã-i dau dreptate tatãlui… Nu stiu dacã vã mai amintitzi cum, dupã revolutie, tot tzãranul venit la oras se plimba cu casetofonul la maxim, pe stradã, la fel ca negrii ãia de prin Bronx… Nu conta ce muzicã mergea la casetofon, important era sã vadã lumea cã ei au…

Oamenii ãia au fost începutul curentului „cool”, continuat si azi, dupa câte reusesc sã-mi dau seama, de copiii lor, manelishtii, care emanã coolitate oriunde merg.

In cazul în care vã întrebatzi cum se recunosc oamenii ãstia atât de cool:
Bãietzii: au de obicei freze de punkeri, dar cu shuvitze tziclam(adicã roshu spre pink:))), tricouri rupte shi blugi sfâshiati, dar pe care scrie Kenvelo (cã nu mai e cool sã-tzi rupi blugii ca orice rocker de-ãla loser… acum dai bani ca sã-i cumperi gata ruptzi). De asemenea, poartã cercei mici cu diamante mari într-una dintre urechi (sau amândouã). Cerceii ãia sunt ca centurile de la karate: cine are 1, e începãtor într-ale manelelor, la 2 e deja versat shi la mai mult de 2, e deja un semi-zeu al manelelor(probabil cu titlu nobiliar, gen „regele/marchizul/contele/ducele manelelor”). Obligatoriu, e nevoie sã existe un ghiul pe deget sau mãcar o curea gen cele de la box, cu catarame mari, pe care scrie RICH.
Fetele: obligatoriu tocuri foarte înalte, decolteuri adânci, bluze fãrã buric shi fuste scurte(asta bineîntzeles, si iarna). De asemenea, indiferent de anotimp sau de orã, e nevoie sã ai ochelari de soare ca sã fii cool. Si nu eshti manelistã adevãratã, dacã nu ai o bluzã/geacã/fustã/pereche de pantaloni pe care sã scrie mare shi cu auriu:RICH… cã doar trebuie sã te asortezi cu bãietzii, nu?

Revenind la curentul cool, în ultima vreme mã simt din ce în ce mai asaltatã de tot felul de coolness-uri peste tot. Acum vreo doua sãptãmâni, a fost primul „incident”. Mergeam pe autobus shi 2 tzigãnci au urcat grãbite shi s-au pus lângã scaunul meu. Plictisindu-se, probabil, de drumul lung shi anevoios, shi-au scos telefoanele cu mp3 player shi au dat drumul la manele exact la mine în ureche. Deshi de la casetofon încoace, s-au inventat cãshtile, se pare cã nu eshti la fel de cool dacã nu aude tot troleul ce ascultzi tu pe telefonul tãu „cu tupeu”.

De atunci pãtzesc într-una faze de genul ãsta, si nu shtiu cum se face, cã cei cu mobile smechere se pun tot timpul pe lângã mine.

Oricum, faza de azi a pus capac: veneam din Mãnãshtur, spre Mãrãshti, shi pe scaunele de lângã mine se pun 3 tipi. Simt nevoia de a face o scurtã descriere, spre a vã încânta si pe voi cu bucuriile vietzii lumeshti: era beznã afarã, dar unul dintre ei avea pãrul dat meticulos cu gel pe spate shi o pereche enormã de ochelari de soare (probabil marca Bucci sau Dolce&Babanna), ashezatzi triumfãtor în vârful frezei. Al doilea avea geacã cu ‘Harrison’ (need I say more?:))) shi al treilea avea pantofi de lac, pantaloni de stofã, o geacã de piele pe care o pãzea cu pretzul vietzii shi un tricou cu ‘De puta madre’… cu un 69 mare între puta shi madre. In plus, totzi trei miroseau a parfum, consumat în cantitãtzi industriale, again, probabil ceva de marcã: Cristian Dihor, Adibas, Chelvin Clain…de-astea.

Cel mai înfipt dintre ei, îsi scoate telefonul, zicând:”Doar n-om sta pe uscat!”, shi porneshte maneaua cu „Un milion cu un milion fac mai multe milioane (nu conteazã câte, cã oricum nu shtii sã numeri)/ Unii-shi cumpãrã mashini, eu îmi cumpãr avioane”… bineîntzeles, pusã pe repeat, cã altfel nu te unge la suflet. Au ajuns la un moment dat sã urle unii la altzii, ca sã se audã peste melodia aia, dar nici gând s-o opreascã.
Tot tipul simpatic, cu telefonul, scoate o cola si bea cu sete (shtitzi voi reclama cu „Sete Coca-Cola de viatzã”), dupã care aruncã shmechereshte sticla pe jos si o loveste cu piciorul (sã nu se vadã cã e sub scaunul lui).

Sticla ajunge cumva sã se batã de piciorul meu si, ca orice om normal, mã uit cât de urât pot, în sperantza cã o sã aud mãcar ceva scuze. In schimb, tipul se uitã la mine, si, vãzându-mi, probabil, admiratzia din ochi, îmi zâmbeshte shi îmi face cu ochiul.
Inainte sã coboare, aruncã cu grijã si capacul sticlei pe jos si încep toti trei sã fredoneze ritmul.

Oare nu ar putea si ei sã se drogheze ca restul copiilor? Donez prenandez!!! Promit!!!

P.S. Pe aceastã cale fac un apel cãtre firmele de telefonie mobilã, sã nu mai vândã telefoane cu mp3 player manelishtilor, sau mãcar sã le vândã cu cãshti nedetashabile. Multzumesc anticipat.

Comments (10) »

2 minute de manele

f4e8

Acum cateva zile, profa de la seminar a propus un exercitziu: pe baza de voluntariat, trageai un biletzel, pe care era scris un cuvant. Aveai 5 minute de gandire, dupa care trebuia sa mergi in fatza shi sa vb 2 minute in continuu, pornind de la cuvantul de pe foaie shi ajungand oriunde vrei tu, doar sa vb in continuu. Nu am participat, ca nu ma apasa nevoia de afirmare, dar mai tarziu mi-a parut rau… Pt ca unul dintre cuvinte era: MANELE, cuvant despre care ash putea vorbi o jumatate de ora fara sa ma opresc, nu 2 minute. Shi, ca sa nu raman eu total dezamagita de faptul ca nu m-am oferit atunci, o sa va expun aici discursul pe care l-ash fi tzinut:

Manelele sunt muzica clasica romaneasca (scuze de cacofonie, dar se potrivea atat de bine ca nu m-am putut abtzine sa n-o spun). Versurile lor au o fluentza shi o logica ieshita din comun, motiv pentru care acest stil de muzica nu poate fi intzeles de catre oricine (pt exemplificare, vezi versurile:”Am greshit shi eu, dar cine nu gresheshte? / Ai greshit shi tu, gresheala se plateshte!!!”).

Habitatul: in mintzile mici shi inguste ale romanashilor ghiulizatzi.

Dusmanii naturali: Rock-ul, care nu se leaga defel cu smiorcaielile lui Minune… sau De Vito, sau cum i-o fi zicand in ultima vreme „REGELUI”. Este, presupun, ushor de intzeles pentru toata lumea de ce manelele, shi inclusiv manelishtii, nu se prea au la inima cu rock-ul shi cu rockerii… Pai cum se poate ca cineva care asculta zilnic, la maxim, linia melodica pura shi versurile atat de gingashe despre nevasta, copii, dushmani ofticatzi, amanta shi cate shi mai cate, sa suporte o balada cu versuri jegoase despre prietenie, iubire sau atitudine.

Reprezentantzi: Gutza, Romeo Fantastic, Vijelie, Salam, Maioneza, Pesmet shi Polonic. Scuze daca am greshit unele nume, dar sunt atat de asemanatoare, incat cateodata ii confund.

Mod de manifestare: primele simptome sunt cresterea anormala a parului de pe piept, in asha hal incat nu mai sta sub camasha, nasturii acesteia cedand de la presiune. De aceea, manelishtii au intotdeauna camasa descheiata la primii nasturi, lasand smocurile de par de pe piept sa zburde in voie. Un alt simptom frecvent intalnit ar fi ingrasharea parului, care devine lipit de cap, shi dat pe spate. Alte simptome, ce apar mai tarziu sunt: ghiulurile, lantzurile de aur. Netratate, aceste simptome pot degenera in dintzi de aur shi cruci de aur de 3 kile jumate fiecare.

Mod de utilizare: se ia o mashina de 30 000 de euro(eventual mai scumpa, dar niciodata mai ieftina, nu de alta, dar „dushmanii itzi poarta pica”), se doteaza cu boxe de discoteca(ce se indeasa frumos in mashina, dupa ce se scot scaunele din spate), shi se pune un cd cu Gutza, eventual Salam sau Romeo Fantastic la maxim, ca sa auda shi altzii ce muzica la moda ascultzi tu.

In incheiere, ash vrea sa va rog sa nu mai ascultatzi voi totzi roacherii aia negri care vb despre Metallica shi alte kkturi de-astea, pt ca melodiile alea n-au nici o valoare… Ascultatzi manele, ca alea au „valoare”:)

Comments (9) »

ROCK ON!!!!… please?

ba42

Merg in campingul de la Sovata de cand eram micutza de tot shi e f linishtitor… departe de civilizatzie, pe malul unui rau. Am zis ca nu-mi duc nici macar muzica cu mine… BIG MISTAKE!!! Ajunsa acolo, am gasit un camping plin de mertzane cu boxe ce consuma intr-o ora cat bunica-mea intr-o luna. Ce ieshea prin boxele alea? Va las sa ghicitzi sau e prea ushoara asocierea? Music to my ears(NOT!)… manele. Am hotarat sa colind campingul in lung shi-n lat, sa gasesc shi eu un grup mai normal. Am dat de moldoveni, olteni, rushi, nemtzi, unguri… All kind of people. Fiecare grup sau nu aveau muzica, sau asculta manele. In vastele mele incursiuni prin diversitatea culturala a tzarishoarei noastre am dat pana shi de manele ungureshti… Yep, YOU HAVEN’T HEARD THEM ALL!!!

Oricum, pana la urma am dat de un grup de nou-venitzi care atunci descarcau bagaje… Printre ele, am zarit shi o chitara shi m-am gandit ca mi-am gasit oamenii. Am intrat in vorba, shi seara am mers la ei la foc. Cum am ajuns, l-am rugat pe tipul cu chitara sa cante ceva(ma saturasem pana peste cap de dushmani, avere, valoare, nevasta shi toate alea atat de dragi compatriotzilor nostri). Chitaristul, cu nishte ochi galeshi, imi zice ceva de genul „orice pentru tine, papusha”, baga un ritm latino, o voce gingasha de gutza injunghiat, shi canta ceva de lacrimi durere shi suspine. M-am scuzat politicos (ceva de genul”Trebuie sa plec, ma striga mama… sau tata… sau whatever”) shi am gandit, cartmaneshte „Screw you guys, I’m going home!!!”, cu gandul la pub, hard rock, and so on.

Ajunsa in Cluj,cobor din mashina, shi,in fatza blocului… de ce dau? Un mertzan cu boxe ce consuma intr-o ora cat bunica-mea intr-o luna. So… SCREW YOU GUYS …shi cam atat!!!

Leave a comment »