Umor englezesc

a683

De fiecare datã când stau închisã în casã prea multã vreme încep s-o iau pe ulei de la nesocializat. Si încep sã am glume tâmpite… de-ale gen umor englezesc. Adicã de obicei am glume de genul… dar ici-colo… Dar de la stat în casã si abtinut de la glume morbide si ciudate, am câte o zi (cum a fost asta), în care fac doar glume de genul.

Si pentru cã demult tot zic cã tre sã fac o colectie, o sã adun aici câteva exemplare (sper sã nu existe privacy issues, având în vedere cã nu sunt discutii prea personale).

De asemenea, pentru cã stiu cã umorul englezesc nu e apreciat de toatã lumea, nu mã astept nici ca umorul meu sã fie apreciat de toti. Si tocmai ca sã nu existe comentarii referitoare la felul meu de a glumi (în special din partea persoanelor care nu mã cunosc), o sã fiu politically correct si o sã vã atentionez la pãrtile care ar putea jigni anumite grupuri de oameni. Prin urmare, respectivele pãrti puteti sã le sãriti cu usurintã, fãrã sã puteti zice cã nu v-am avertizat sau cã vreau sã vã îndoctrinez. În cazul în care cititi (chiar dacã existã o atentionare prealabilã), înseamnã cã vã asumati riscul si nu aveti voie sã-mi sãriti în cap cum cã am glume morbide sau de prost gust.

1) Miss D (dupã accidentul cu TIR-ul despre care probabil ati aflat de AICI )

eu: esti bine?
Miss D: da mãi
Miss D: speriatã de numa si nervoasã cã nu azi aveam chef de asa ceva
eu: dacã te face sã te simti mai bine… nu cred ca o sã te trezesti în vreo zi dimineata si sã zici „wow… ce mi-ar plãcea sã mã loveascã azi un TIR”… deci noah… probabil în nici o zi nu ai fi avut chef
….

eu: stai cã trimit pe mail
Miss D:trimite
eu: este despre ce ai face tu la marshuri de protest
eu: de fapt… cred ca tu ar trebui sa participi la MARSHuri
(pt. cei care nu se prind, Miss D e celebrã pentru folosirea cuvântului „Marsh”)

2) IUBITORII DE ANIMALE (în special pisici) AR PUTEA FI OFENSATI (dacã nu vreti glume cu pisici, treceti la punctul 3)!!!

Irina: a, vreau sã te informez cã mâtza e în cãlduri

Irina:când o sã mã duc în bucãtãrie o sã încerce sã se împerecheze cu piciorul meu

eu: irina.. eu zic cã ãsta e semn cã tre sã te epilezi

(dupã ce am propus ca solutie pentru cãldurile mâtzei poza ASTA)

eu: eu as turna peste ea apã cu otzet si cu sare si as pune-o de murãturã pe iarnã…
eu: pe când bate mai tare criza economicã o sa fie tare bunã mâtzã muratã
Irina: hahha, mâtzã muratã
Irina:o mi god
eu: ba mai pun si ceva boabe de mustar ca sã-i dea o aromã dulce-acrisoarã
Irina: pe langa clãtite cu zacuscã si cremã de papuci (o retetã mai veche de-a noastrã), mâtzã muratã
eu: Paté de mâţ
eu: ah… si „Filé de cal”

(Mai vechi, dar produse tot în contextul statului în casã excesiv:)
3) OAMENII FOARTE RELIGIOSI AR PUTEA FI SERIOS OFENSATI (dacã nu vreti glume cu Iisus, treceti la punctul 4)!!!

cu Meszaros (cu care de obicei o iau pe ulei):
eu: chiar.. daca stai asa sã te gândesti
eu: Iisus a fost un supererou
eu: cã nah… umbla pe apã, fãcea vin din apã, învia oameni (si bineînteles era nemuritor)
eu: daca erai rau te bãtea la fund si te trimitea in iad
eu: ta-dam… tocmai am gasit cel mai vechi supererou pozitiv din istoria omenirii
eu: si mai avea si superputerea de a zice pilde si de a cunoaste viitorul
eu: mai nashpa ca n-avea simtzul umorului
eu: gen: „hehe… ce buna e tipa aia!” si Iisus zicea:”ai râvnit la femeia altuia… nu conteaza cã n-ai fãcut nimic… ai gândit cu pãcat, în iad cu tine!”
Meszaros:da, era de gascã numai când avea interes
eu: aha… si se pare cã nu prea empatiza
eu: adicã atunci când multi oameni vroiau sã omoare pe cineva cu pietre el repede se bãga în seamã
eu: era un ciudat pentru cã nu corespundea cu opinia majoritãtzii… era un individ marginal…
Meszaros: avea si o laturã violentã ascunsã, zicea sã dai cu franzela dupã ceafã
eu: da… si sã întorci si celãlalt obraz…
eu: adicã nu conteazã dacã celãlalt vrea sã te loveascã înca o datã..
eu: tu tre sã întorci obrazul oricum, ca sã-l incitzi pe ãla la violentzã
(da, s-au întâlnit Comunicarea cu Psihologia)


eu: ce
crezi… cã si-a lãsat barbã si pãr lung cã nu avea cu ce se tunde?
eu: nuuuu… era biker
eu: ca doar de-aia avea barbã
eu: ca sã nu-i biciuiascã vântul fatza când se dã pe motor cu 200 km/h
eu: si umbla îmbracat in piele
Meszaros: un magar putere
Meszaros:îi exploata..
eu: si pe spatele gecii lui scria:”Jesus loves you!… I am Jesus :D”

4) Liviu: mã întreb dacã „the undead” au discriminare rasialã
Liviu:
oare ei ca si societate fac misto de cei care sunt doar pe jumãtate morti?
eu: da…. îti dai seama cã cei mai fraieri sunt ãia mortzi de tot
eu: pe ãia îi bat si le furã banii de mâncare

5) (Actual conversation, la tigarã)
eu: cum de te-ai apucat de fumat?
un coleg: pãi fumam ocazional de mai demult… si acum fumez permanent… plus cã m-a ajutat sã mai slãbesc…
eu: wow, stii ce te mai ajutã sã slãbesti?… CANCERUL!

Si da, sunt omul care face cele mai potrivite glume în cele mai nepotrivite momente

Comments (29) »

It’s time to leave this town, it’s time to steal away

5602

Dupã cum ziceam în blogul dinainte, vreau sã cãlãtoresc în jurul lumii. Pe lângã traditionalele ,,vreau sã vãd Turnul Eiffel si Big Ben-ul”, eu mai am notate câteva repere de-astea mici si obscure pe care vreau sã le vizitez prin lume.

Pentru nu pot pune tare multe poze/filme, o sã pun în schimb multe linkuri la care vã puteti uita dacã vi se pare vreo locatie mai interesantã. Prin urmare vreau sã vizitez (dupã ce câstig la loto, bineînteles) urmãtoarele:

  • Orasul Fucking din Austria si sã-mi fac poze cu cea mai furatã plãcutzã de intrare în vreun oras (aveti link AICI)
  • Zglobiii indigeni Maasai din Tanzania si sã dansez cu ei muult de tot. Ei au un dans ritual foarte drãgut pentru care se pregãtesc de mici. Dansul constã în ,,sãrituri ca mingea” si îl gãsiti AICI
  • Lac Rose din Senegal, care m-a uluit de cum l-am vãzut, pentru cã apa lui de de culoare… roz! Mai mult, fiind aproape la fel de sãrat ca si Marea Moartã, îmi fac sperante cã voi putea pânã si înota în el fãrã sã fac bâlbâdâc, ca de obicei. Pozã gãsiti AICI si dacã vã place mai aveti poze AICI
  • Templul Karni Mata din India, sau ,,Templul sobolanilor sacri”, un templu enorm în care locuiesc mii de sobolani pe care lumea îi venereazã, le dã de mâncare si îi îngrijeste (gãsiti un exemplu AICI). Mi-ar plãcea sã vãd templul ãsta în primul rând pentru cã stiu cã nu vezi în fiecare zi asa ceva, în al doilea rând ca sã-mi testez autocontrolul (sunt asa de multi sobolani încât în unele zone nu poti pãshi, pentru cã îi calci, si trebuie, prin urmare sã-ti târãsti picioarele în timp ce sobolanii mishunã joviali pe picioarele tale). Oricum, sper sã nu calc vreunul pentru cã se pare cã dacã omori vreun sobolan trebuie sã-l înlocuiesti cu un altul fãcut din aur masiv.
  • Templul Wat Arun din Bagkok, Tailanda, numit si ,,Templul Rãsãritului”. As vrea sã-l vãd pentru cã-mi aminteste tare mult de casa bunicii (si cred cã cel mai probabil as plânge de fericire când as ajunge într-un loc atât de îndepãrtat si mi-as aminti atât de multe de casã), fiind decorat cu oale de lut si având niste scãri de-ti vine rãu si la urcare si la coborâre. Vedeti la ce mã refer AICI
  • Toate statuile ciudate din lume (chiar am un fisier întreg acasã cu statui de vizitat, dar încã nu le-am aflat chiar tuturor locatia). Gãsiti câteva (si la astea chiar vã rog sã vã uitati când aveti timp): AICI (asta e preferata mea), AICI si AICI(ultima statuie de pe pagina asta e absolut bestialã)
  • Swakopmund City din Namibia si sã gãsesc locul unde se face sandboarding (pozã AICI si poze AICI). Nu cã as sti sã fac snowboarding sau ceva, dar mã gândesc cã as fi mult mai dispusã sã încerc ceva de genul undeva unde e cald si nisip fin si moale decât pe frig si gheatã.
  • Harry’s Cafe de Wheels, un bar ambulant celebru în Sydney(Australia). Acolo vreau sã mãnânc o plãcintã, orice fel de plãcintã, ca simplu tribut la faptul cã desi barul ãsta a fost mutat de n ori de autoritãtile locale pe diferite motive, patronul nu si-a bãgat picioarele si nu s-a angajat la o corporatie multinationalã unde sã nu mai aibã astfel de probleme. Un filmulet gãsiti AICI
  • Neaparat neaparat vreau sã merg în Noua Zeelandã sã mã dau cu Zorb Ball(încã nu m-am interesat mai exact unde trebuie sã merg, dar VREAU). Asta e cicã ceva sport extrem la ei: te bagã într-o minge mare gonflabilã si-ti dau drumul pe un deal în jos. Mie cred cã nu mi-ar provoca deloc adrenalina specificã sporturilor extreme, eu cred cã mai degrabã as chicoti tot drumul si dupã aia din minge m-as opinti ca un hamster sã urc iar dealul, sã mã dau din nou. Video aveti AICI

Si cam atât deocamdatã cã e 7 dimineata si mi-e somn, dar dacã vã place blogul ãsta promit sã revin cu o partea a 2-a la el, cã mai sunt multe locuri si lucruri pe care nu le-am pomenit.

Later edit: Woohoo! Acum am vãzut cã am FIX 100 de bloguri:D Si ma bucur cã ãsta e al 100-lea:D

Comments (26) »

Will you remember?

61ab

[Asta e blog cu dedicatie… deci nu va speriati daca nu întelegeti prea multe… sunt doar jumãtãti de amintiri, si celelalte jumãtãti sunt la cealaltã perosoanã…]

Am promis cã scriu blogul ãsta pentru cã sunt prea multe lucruri pe care trebuie sã le tin minte ca sã reusesc, ca o uitucã ce sunt, sã le pãstrez bine pe toate. Sper sã nu uit niciodatã:

  • Cum fugeai în primul an din afis în afis ca sã vezi ce se mai întâmplã prin oras, pentru cã „la noi nu se întâmplã aproape niciodatã nimic… Iris au cântat de vreo 2 ori… si atât” (atunci mi-am dat seama cã desi eu trãiesc în orasul ãsta, nu citeam niciodatã afisele (pe care le vãd atât de importante acum), si treceam pe lângã ele ca si cum n-ar fi existat)
  • Cã pe boschetarul tãu preferat (cel care stã mereu în acelasi loc, singur si trist), l-am poreclit Boris, ca sã-i dãm un nume demn, de om care stie multe si nu mai are nevoie sã vorbeascã cu nimeni pe principiul de „the fish doesn’t think because the fish knows everything”
  • Cum avea Lena tricou si bluzã cu „Jesus Freaks”, si mi se pãrea o fiintã foarte amuzantã, pânã am auzit-o cum râgâie si tu te-ai întors calmã si mi-ai zis „e ok…asa face de obicei”
  • Cum ne-am certat juma de orã în fata gãrii din Câmpia Turzii, când una dintre noi zicea cã atunci când intrãm în gara din Cluj intrãm din stânga si cealaltã zicea cã din dreapta… Pânã când ne-am dat seama cã eu „priveam” dinspre garã si tu „priveai” dinspre tren… Si am râs dupã aceea amândouã cu ciudã cã ne-am certat atât degeaba, când de fapt aveam amândouã dreptate
  • Momentul în care stãteam pe patul tãu si beam cafea si-ti povesteam ce-mi mai aduceam aminte din betia de cu o searã înainte (si flash-urile m-au tinut mult dupã aceea, când am mers în Noila si eu mã opream brusc în timpul conversatiei pentru cã-mi aduceam aminte vag ceva de cu o searã înainte… si tu râdeai încet de reactiile mele semi-patologice)… Si la calculatorul tãu a început „Black Jesus”, clipã în care m-a apucat brusc luciditatea si am zis „Momentul ãsta n-o sã-l uit niciodatã!”
  • Cum spui enervatã „ANDREA, EU NU SUNT BEATA!”, cu ciudã, în timp ce te clatini încetisor de pe un picior pe celãlalt si te strãdui sã-ti tii ochii deschisi parcã încercând sã te convingi pe tine… si cum dansezi ciudat si frumos „ca o drogatã” (dupã definitia multora la care eu le rãspund „stiu, asa e ea„)
  • Cum ne facem cadou ciocolatã (Kinder, preferata ta, cu copilul ãla enervant care zâmbeste de pe pachet) cu orice ocazie, chiar dacã nu e nici o ocazie, ca doi îndrãgostiti care se cunosc deja de atâta vreme încât nu mai stiu de ce fãceau o anumitã actiune, dar o fac în continuare pentru cã stiu cã-l face fericit pe cel de lângã
  • Cum te-ai uitat încântatã la bluza mea pânã am zis fericitã „e de la Bogdan!” si tu i-ai dat drumul repede si cu cea mai acrã si scârbitã fata ai zis ceva de genul „bleah”… si m-ai enervat asa de tare încât mi-am promis cã n-o sã-ti mai povestesc niciodatã nimic de el si totodatã mi-a venit sã te strâng în brate atunci
  • Cum dupã fiecare spectacol de teatru eu vãd mereu o explicatie pragmaticã si tu o explicatie metaforicã… Mai putin la „Piece touchee”, despre care am vorbit prin non-verbal în primele 5 minute (eram amândouã mult prea încântate ca sã reusim sã exprimãm ceva în cuvinte)… Si tãcerea în sine si zâmbetele spuneau mai multe decât orice în momentul ãla… Dupã care am început sã ne imaginãm ce fel de masinãrii aveau actorii… si conversatia s-a terminat prin „Cred cã s-ar amuza copios actorii dacã ar sti ce SF-uri ne imaginãm noi acum”
  • Cum ai venit la mine acasã sã „facem” clãtite si aveai sortzulet negru cu floricele (iar eu bãgam doar din când în când capul pe usã ca sã râd de cât de amuzant arãti cu el) si dupã ce le-ai terminat mi-am dat seama cã nu aveam gem… Si am divagat juma de orã despre clãtite cu zacuscã, clãtite cu unturã si cu ceapã, etc… Ah… si cum râdeam de tine mai demult cã pui smântânã în pireu… Si ce ochi mari ai fãcut în Music Pub când ti-am zis cã untura se poate face si acasã…
  • Când ti-am arãtat prima datã desenele lui Mark Ryden si tu ai visat în noaptea aia cã aveai o ranã „micã micã de tot” din care îti curgea mult mult sânge (din cauza unei picturi care reprezenta exact asta) , iar eu am visat un gândac care mi-a zis „I am an ordinary yellow bug” iar eu i-am zis „But yellow bugs are not ordinary!” (probabil din cauza fetishului tãu de a-ti tine tot felul de gândaci prin camerã, ca pe niste trofee „ca sã stie sã nu mai vinã, cã uite ce pãtesc”)… Si bineînteles sper sã nu uit nici una dintre discutiile noastre despre vise… nici de Josef Geerber, nici de visul când s-a inundat Fire-ul si tu m-ai omorât din gresealã si rugai oamenii sã te ajute sã mã scoti de acolo…
  • Cum râdeam dupã NDP-ul din anul I, rupte de obosealã pe drum spre cursul de Stiinte Politice, de cãtelul din reclama de la Chappi care avea urechile amuzante… Asta pe drum de la cafeaua din barul care în dimineata aia, negãsindu-i nume, l-am denumit cu totii, de comun acord, „La Melcul Psihedelic”
  • Cum cumpãram bãuturã din Sora si îti ceream „chitara” (adicã desfãcãtorul tãu de bere în formã de chitarã) ca sã desfac berea fãrã sã ne vadã barmanii/bodyguarzii ca noi vrem sã bem mult pe bani putini
  • Cum scãpãm de fiecare datã scrumiera pe covorul tãu „vesel” si chicotim în timp ce îl scuturãm de pe balcon, de parcã am vrea sã dãm vina pe altcineva… Ah, si cum l-ai denumit tu pe cãtelul ce sforãie de bãtrânete în scara blocului: „Vasilicã
  • Cum ne plimbam dimineata pe la 7-8 prin Sighisoara din gang în gang, în cãutarea unui W.C. (cicã, dar amândouã stim cã o fãceam din curiozitate si pentru cã ni se pãrea poetic sã ne plimbãm printr-un oras medieval pustiu la ora aia). Pânã la urmã ne-am oprit la campingul de la poalele dealului pe care eram cazate împreunã cu tipul de care te-ai speriat si ai zis „Jesus Christ” si rãspunsul lui a fost „Wrong name!”
  • Cum fumam în spatele blocului pe vremea când eram încã în anul I si tu stãteai în primul apartament, unde în camerã aveai pat, birou si dulap, si spatiul în care te deplasai era de mãrimea unei cutii de pantofi… Si cum îmi povesteai tu cã ai furat dintr-un sertar de acasã un pachet de Kent, de disperare, si cum ti-ai spus cã îl vei înlocui si nu va observa nimeni… Dar ti-ai dat seama abia dupã ce l-ai desfãcut cã cei de la Kent produceau demuuult alt tip de pachete si nu mai gãseai nicãieri pachet de tigãri EXACT ca ãla
  • Când mi-ai dat pe troleu o cascã si tu ai pãstrat-o pe cealaltã si ai pus „Will you remember?” de la Cranberries (care ti-am zis cã-mi dã senzatia de carusel, de circ si de site-ul de la Grimus), urmatã de „Youpi„-ul disperat care mie-mi amintea de „Iubi”-ul lui Chilian si tu ai zis „Da, ai dreptate… youpi e un fel de iubi” (pentru cã tu aveai melodia de la fostul tãu prieten ãla tâmpit)… Ah, si discutiile noastre despre melodiile care ne-au traumatizat copilãria, gen „Zombie” sau melodia cu frumoasa si bestia de la Meatloaf
  • Cum spuneam tuturor libidinosilor sã ne lase în pace cã „suntem împreunã”, iar când ne-am certat mi-ai zis cã te sufoc cã mã strãdui prea tare sã am grijã de tine în momentele de genul… Si eu m-am oprit din vorbit pentru cã nu stiam dacã, în cazul în care as începe sã râd (dupã p
    rostul meu obicei) ai începe sã râzi si tu sau te-ai supãra si te-ai lua si ai pleca
  • Cum am stat în frig, în parcul de lângã grãdinita lui Adelin,in pauza dintre cursuri, si am mâncat corn si cacao cu lapte (eu Tnuva, tu Fulga), si eu râdeam de tine cã te dai în „scrânciob” si-ti fãceam poze miscate cu tine fericitã, în leagãn
  • Cum mâncam supã de pui si mãmãligã cu brânzã la Pârâul Rece… Si cum am dormit amândouã pe balcon în prima noapte, ca sã auzim vântul si sã putem sã fumãm si sã povestim înainte sã adormim, iar tu ai râs jumãtate de orã de cum mã chinuiam eu sã te conving cum am încãpea o grãmadã sã dormim acolo dacã nu ne întindem si dormim în fund… Si cum ne-am întâlnit amândouã pe hol în dimineata AIA, rupte de somn… Si am mers si am stat pe dulapul mic de lângã geam, din partea opusã a holului unde încercasem sã dorm atunci noaptea… Si am stat si am povestit si mã strãduiam sã uit tot ce s-a întâmplat pânã la ora aia, ca sã pot sã zâmbesc mãcar putin în încercarea mea de a te face sã te simti mai bine…

Si încununarea tuturor, ziua aia dinainte sã pleci, pe care n-am reusit s-o punem cap la cap nici mãcar împreunã… Atunci când, dupã conceptiile noastre, am fost în Grãdina Botanicã cu Cristi si am hotãrât cã melcii nu mor, ci merg în „CochiRai”. Apoi am mers în Hard si nu ne aminteam nicicum numele filmului… Si la un moment dat m-am enervat si m-am apucat sã întreb oamenii de pe la mesele din jur (tipic) si a fost o usurare psihicã atunci când o fatã cu ochelari a venit cu rãspunsul: „Stranger than fiction”. Dupã aceea ne-am îmbãtat si am mers dimineatã în gangul în care mergem tot timpul dupã ce se închidea Fire-ul, si l-am pus pe „Blankie” pe iarbã si am stat amandoua si am povestit pânã dimineatã, când am aflat cã ãla era de fapt gangul patriarhiei, când ne-a prins popa cu vodca pe teren sfânt, povestind despre oameni necunoscuti si muzicã de care n-a auzit nimeni.

Si pentru cã ne era rusine am mers în Matei si am râs aiurea de cum o sã mã cãsãtoresc eu cu un tip pe care-l cheamã Pop si o sã-i pun numele la copil „KORN, like the band”. Si în betia mea ziceam cã o sã fiu fericitã si dacã o sã mã cãsãtoresc cu Micro Benjamin, pentru cã asa copilul meu o sa aibã numele si initiala tatãlui „Micro B.”. Si l-am inventat pe Sgrânas, zeul nostru care suna ca un zeu grecesc al grânelor, nume din 7 litere, la care fiecare am adãugat pe rând câte una si am râs fericite de rezultatul final. Apoi am luat-o eu pe ulei distrându-mã cu cuvinte gen „Zã vor” sau „Zã push-alã”(care am hotãrât cã e echivalentul pogo-ului).

În dimineata aia, pe drum spre tine, mi-ai zis cã vorbeam tare si incoerent pe troleu si se uitau pensionarii la mine, si ai fost atât de drãgutã încât tot ce ai fãcut a fost sã pleci privirea în pãmânt si sã-mi zici timid „Andrea, vorbeste mai încet”(chestie care stiai oricum cã n-o sã aibã efect)… Si la tine era îngrozitor de cald în dimineata aia si mã înveleam cu sacul de dormit verde cu maro pe care-l ai tot timpul pe pat… Si pe drum spre casã, pe autobus, mã strãduiam sã mã uit în jos când i-am rãspuns la tiganca de lângã mine la întrebarea „cât e ceasul?”, ca sã nu o sufoc cu alcolemia mea… si-mi era fricã sã nu creadã cã nu mã uit la ea pentru cã fac discriminare…

Si cred cã n-o sã uit niciodatã cum am stat de la ora 1 pânã la aproape ora 4 ca sã scriu blogul ãsta de care sã nu uit niciodatã:)

Si dacã o sã uit, „I will just love you in vain”:D

Comments (18) »

Cand o sa fiu mare vreau sa ma fac chicotitoare

98d8

Azi am fost la o înmormântare, la care mama m-a tot bãtut la cap cã TREBUIE sã merg. Dormisem douã ore si m-am plimbat juma de oras ca sã ajung la destinatie. Înainte de înmormântare m-am rugat din nou de mama sã mã lase acasã, dar cum noi douã avem conceptii religioase tare diferite si mama e muuult mai conservatoare decât mine, a refuzat.

Ideea principalã e cã mi se pare stupid sã mergi la înmormântarea unui om pe care l-ai vãzut de trei ori în viata ta, si atunci într-un context foarte formal (nuntã, botez, etc) la care toate conversatiile sunt „Sãrumâna, ce mai faceti?” si rãspunsurile sunt „Uau, ce frumoasã te-ai fãcut!”. Nu pot sã zic cã nu-mi pare rãu cã a murit omul, dar îmi pare la fel de rãu pentru el ca pentru toti oamenii care mor în lumea asta si pe care nu-i cunosc… Cã doar atunci când plângi la o înmormântare plângi pentru sufletul omului respectiv si pentru cum s-a purtat el cu tine… iar dacã e un om pe care n-ai reusit sã-l cunosti, mi se pare tâmpit sã te prefaci îndurerat. Pãrerea mea e cã la înmormântãri trebuie sã fie prezenti doar cei cãrora chiar le pare rãu pentru omul care e în sicriu, iar cei cãrora nu le pare rãu ar trebui sã onoreze cu absenta.

Oricum, am asistat la toatã gama de familisme si prefãcãtorii. Înainte de înmormântare cu vreo jumãtate de orã mama si mãtusa stãteau amândouã la masã si fumau si râdeau (foarte afectate si ele, dealtfel). La plecare mãtusa-mea si-a luat 2 servetele, ca sã aibã cu ce sã se prefacã cã se sterge la ochi.

Ajunsi la înmormântare, aud în spatele meu:
– Ptiu, batã-l, ãla e Valentin! A trecut pe lângã noi si nici nu l-am recunoscut!
– Pãi normal cã nu l-ai recunoscut… Nu vezi cã s-a tuns chel, ca tac’su! Hehehehe!
Mã simt nevoitã sã intervn:
– Auzi, da’ de ce-ti bati joc de el? Ce-are dacã e chel? Normal cã s-a tuns chel de tot decât sã lase sã i se vadã chelia inesteticã de bãrbat…
– Tac’su a venit o datã chel la o nuntã la care era nash… Si pe vremea aia nu era la modã sã fii chel… Ce-au mai râs nuntasii de el … Hehehehehe!

Cu greu reusesc sã mã abtin sã nu înjur ceva printre dinti „îndureratei” persoane din spatele meu. Dintr-o datã îmi dau seama cã eu nu stiu ce se ureazã la astfel de evenimente. (Dupã cum bine stiti, ultima datã când mi s-a dat colac mi-a scãpat un „Sã trãiascã mortu’ „). Mã întorc repede spre mama si o întreb ce TREBUIE sã zic. Mi se zice cã cel mai potrivit e „Dumnezeu sã-l ierte si sã-l odihneascã”. Prin urmare mã duc si pup pe toatã lumea (chiar si rudele pe care nu le cunosc si nu le-am vãzut în viata mea) si spun poezia. Uitucã fiind, mã mai întorceam din când în când la mama sã-mi aminteascã ce am de spus. La un moment dat am fãcut greseala de a merge la ceva lele bãtrânã sã o pup si am zis doar „Dumnezeu sã-l ierte…” (am uitat un vers, nah)… si tanti s-a încruntat si pe un ton aspru a zis: „SI SA-L ODIHNEASCA!!!”.

Ok, mai pup vreo 2-3 rude si aud o altã conversatie interesantã:
– Auzi, ieri era una care plângea pe sicriu… Aia… Mãria lu’ Ion… Asa-i cã era beatã?
– Nuuu… si eu am zis prima datã asta… Da’ pânã la urmã mi-am dat seama cã era bocitoare profesionistã, n-ai auzit cã jelea în versuri?
Asta a fost momentul în care am ajuns lânã sicriu si mi-am dat seama cã pot muri linistitã, cã am vãzut destule în lumea asta.

Dar stati linistiti, povestea nu se terminã! Ajunsã lângã sicriu mã apuc de pupat rude… Când… Ce sã vezi… mortul era lângã sicriu!! Adicã nici mãcar n-a murit ruda aia îndepãrtatã care credeam eu cã a murit. Mi-am amintit dintr-o datã toatã conversatia cu mama, în care îi ziceam cã mi se pare absurd sã mã duc la înmormântarea cuiva pe care nici nu cunosc… Si mi-am dat seama cât de amuzant era acum, când se pare cã am ajuns chiar la înmormântarea altcuiva!!!

Mi-a venit sã râd (si era cu atât mai greu sã mã abtin cu cât eram obositã si exista si interdictia de a râde)… Mi-am muscat buza în sânge chiar lângã sicriu… Dar gropitele din obraji m-au dat de gol… Mama, care mã cunoaste îndeajuns încât sã-si dea seama, m-a luat de mânã si m-a târât afarã, zicându-mi: „Treci acasã cã mã faci de rusine!”… Si uite asa am ajuns eu sã fiu datã afarã de la o înmormântare încã înainte sã înceapã popa sã cânte (fazã la care chiar nu stiu cum as fi reactionat)…

Vorba Irinei, pe care am sunat-o pe drum ca sã mã descarc (ca sã nu mai ies din cimitir chicotind ca proasta si sã se uite oamenii ciudat la mine) : „Bravo, Andrea, ai fãcut-o si pe asta!„. Când voi fi mare mã fac chicotitoare si fac concurenta bocitoarelor!

Cea mai tare conversatie am avut-o dupã aceea cu Liviu (pe care unii dintre voi îl cunoasteti de la blogparty):
eu: – Da’ serios, nu stiu de ce m-a dus, ce, nu era de asteptat sã fac ceva tâmpenie?
Liviu: – Ba da… Sincer, dacã te face sã te simti mai bine, dacã ar fi fost înmormântarea mea, nu te-as fi chemat

Comments (30) »

Little Miss Sunshine

8ce2

E iarnã. Totul e gri. Oamenii se adapteazã si-si scot de la naftalinã fetzele sobre si încruntate. Dau telef0ane peste telefoane si nu reusesc sã conving pe nimeni sã iasã din bârlog si sã vinã cu mine la o nenorocitã de cafea. Dupã nenumãrate încercãri reusesc sã conving pe cineva sã mã primeascã la o cafea în bârlogul proprietate personalã.

Ies afarã. Plouã. E rece. Umbrela albastrã tremurã în timp ce eu mã plimb pe fondul cenusiu. Probabil, dacã se uitã cineva la mine, arãt ca un punct rosu, din cauza pãrului (pentru cã paltonul meu negru se integreazã în absolutul trist). Ce amuzant trebuie sã fie sã vezi un punct rosu plutitor, cu o bucatã de pânzã albastrã amorfã prinsã într-un bãtz deasupra capului, ca un soi de metodã de protectie primitivã.

„Nu conteazã cum e afarã, atâta timp cât la mine e soare”, gândi punctul rosu plutitor, care dintr-o datã se transformã într-un zâmbet. Ploaia de afarã se porni si mai tare, dar foarte ciudat, deasupra zâmbetului plutitor era o ploaie caldã de varã. Picurii cãdeau încet pe umbrelã si alcãtuiau ritmul de la Seven Nation Army… I’m gonna fight ‘em off, A seven nation army couldn’t hold me back

Toti cei care erau în momentul acela pe stradã, martori ai transformãrii petrecute subit si inexplicabil se uitau la zâmbet si gura li se rotunjea în semn de empatie. Ploaia caldã de varã se extindea. Dintr-o datã s-a oprit si câteva raze de soare au iesit din mormanul de nori, ca un soi de rãspuns la efortul comun al celor de pe stradã. De peste tot din jur rãsuna acum Island in the sun, si tot traseul mecanic avut pânã atunci de fiintzele gri s-a transformat într-un haos controlat manifestat prin o grãmadã de lume ce dansa sãrind peste bãltzi… And it makes me feel so fine I can’t control my brain

Dintr-o datã un punct negru se opreste în fata punctului rosu (care-i zâmbise involuntar) si îi spune:
-Bunã, ce faci? Îmi place de tine… N-ai vrea sã iesim la o cafea?

De dupã coltz apare brusc Jim care fredoneazã încet: Can’t you see the wonder at your feet… your life’s complete… Tell all the people that you see: follow me!

Comments (12) »

God is busy… may I help you?

a9b8

Eu demult tot am o teorie care spune cã homosexualitatea, religia si diferentele de gen fac cele mai mari furori în lumea asta (si ca exemplu, ia consultati voi blogurile si vedeti care au cele mai multe commenturi). Sunt curioasã cu mine cine se mai ceartã…

La facultate ne-au învãtat la un moment dat despre sofisme (erori logice) si unul dintre exemple era: ,,Nu poti argumenta cã ceva nu existã prin simplul fapt cã nu existã dovezi care sã-i confirme existenta„. Prin urmare, eu nu pot sã spun cã „Dumnezeu nu existã pentru cã n-a demonstrat nimeni cã existã„, pentru cã poate veni oricine altcineva care sã spunã „Dumnezeu existã pentru cã n-a demonstrat nimeni cã nu existã„.

Pornind de la asta, mie mi se pare absolut ilogic sã cer cuiva sã creadã sau sã nu creadã în Dumnezeu. Eu, de exemplu, sunt agnosticã, nu atee… Adicã eu cred în ceva mai mare decât noi, dar nu cred în conceptul biblic de Dumnezeu. Cu toate astea, dacã cineva are argumente îndeajuns de solide încât sã mã convingã, sunt deschisã discutiei.

Prin urmare, problema mea e: dacã eu sunt deschisã discutiei în care sã explic de ce cred eu cã e asa si de ce crezi tu cã e altfel, de ce sunt o grãmadã de credinciosi care nu acceptã asta si de cum deschid gura sar pe mine pe ideea de: ” Îti explic eu de ce cred în Dumnezeu, si tu……. taci si fii atentã!„. Ba mai mult, dacã continui sã cred în faptul cã Dumnezeul biblic nu existã, nu se potolesc nicicum, si continuã sã-mi explice cum cã sunt o pãcãtoasã si voi ajunge în Iad….

Mai mult, nu înteleg de ce nu se poate merge pe discutii si argumente rationale si trebuie sã se ajungã mereu la citate din Biblie. Serios… pentru cineva care nu crede în Dumnezeul biblic un verset din Biblie are cam aceeasi valoare argumentativã cu valoarea pe care o are un citat din George Carlin pentru un credincios… Adicã: „ok, si pãrerea ta cã ãla e ADEVARUL provine din faptul cã…?„.

Ah, si dacã tot suntem aici, cum naiba se pierd pe drum chestii de genul „iubeste-ti aproapele„, care stau la baza crestinismului? Cum naiba s-a transformat toatã chestia asta în ” Iubeste-ti aproapele doar dacã crede în Dumnezeu. Dacã nu ceartã-te cu el pânã-l convingi, dacã asta nu merge, jigneste-l, si dacã nu merge nici asta evitã-ti aproapele si transformã-l în departele tãu!„. Unde au rãmas toleranta si iubirea propovãduite în Biblie (motiv pentru care respect respectiva carte)?!

Cum naiba s-a ajuns sã aud niste lucruri ca „mi-as dori sã existe niste inchizitori care sã omoare toti musulmanii si budistii ca sã rãmânem doar noi crestinii pe Pãmânt si sã avem grijã de el” sau „sunteti niste curve si niste depravate” din partea unor buni crestini?! Cum ar trebui sã dobândesc eu respect fata de valorile religiei, când aud astfel de fraze care mã dezgustã?!

Serios, ce tare ar fi fost sã vinã Iisus pe pãmânt si sã înceapã: „Tu esti curvã! În iad cu tine!„, „Tu esti fumãtor… da’ pe tine te las în pace cã oricum mori în chinuri dupã cum bine meriti!„, „Tu n-ai crezut în mine… Ei, uite aici mi-s! Marsh în iad!„, „Tu ai mintit cu bunã stiintã când i-ai zis la nevastã-ta cã nu e grasã! Ei, pentru asta o sã suferi pentru tot restul eternitãtii!„… si alte bla bla-uri de genul… Nu credeti cã, dupã ce termina de judecat toti oamenii, s-ar fi pus Iisus pe o piatrã în Rai si ar fi zis:”Bã, e cam liniste pe-aici…”? Prin urmare, de ce naiba judecati?!

Ok, si acestea fiind zise, as vrea sã vã propun ca de acum încolo sã vã dati seama fiecare în parte cã, în afara unor argumente rationale palpabile (care as spune cã sunt imposibil de gãsit, dar nu fac asta pentru cã încã mai astept un miracol din partea celor credinciosi/atei) sã mergem cu totii pe ideea de „God is busy… may i help you?”(un vers de la Kultur Shock), si sã ne tolerãm între noi calm, fãrã jigniri si judecãti absurde în loc sã ne scoatem ochii privitor la cine ajunge mai repede in iad sau cine va arde mai tare.

Comments (31) »

Cum sã profitãm de criza economicã mondialã

6c46

Am gãsit solutia pentru dezvoltarea economicã în mijlocul crizei mondiale!!! Nu urmeazã sã dau sfaturi pentru profitorii de rând… Nuuu, aceia se descurcã bine si singuri… Eu urmeazã sã dau sfaturi pentru dezvoltarea patriei, pentru a deveni o putere mondialã.

Dupã cum urmeazã, vã prezint ghidul utopic de a ajunge sã dominãm economia mondialã:

1) Acesta e momentul oportun sã ne facem brand de tzarã, si sã ne luãm ca slogan chestia zisã de Isãrescu (pare-mi-se): „România – tzara prea putin dezvoltatã ca sã fie afectatã de criza economicã mondialã„. Asa va sti toatã lumea despre cât de tari suntem noi fatã de SUA, Japonia, Germania si alte tãri care pânã nu demult se dãdeau mari cã sunt mai dezvoltate decât noi. (Eventual, dacã nu suntem destul de convingãtori, mai plãtim si vreo 2-3 televiziuni gen BBC sã facã vreo câteva documentare asa cum stiu doar ei despre România, cu filmãri prin satele de tigani)

2) Investim tot P.I.B.-ul în cazane de tuicã si în prune si ne punem pe fabricat alcool… Nu de alta, dar dacã suntem destepti si ne uitãm la ultimele crize economice mondiale, o sã ne dãm seama cã desi economia era la pãmânt, fabricile care produceau alcool o duceau cât de cât bine… Ba ca sã pãrem oameni responsabili si milosi la nivel social, borhotul produs de tara noastrã îl donãm la africani… cã ãia oricum mãnâncã orice, ce naiba, doar n-or face chiar ei figuri!

2.1) Facem un Augustfest (adicã un Oktoberfest cu tzuicã, în luna august), pe care-l promovãm la toate agentiile de turism si zicem cã locurile sunt limitate si se intrã doar pe bazã de invitatie… Si atunci sar toti bogãtashii lumii (ãia putini care au mai rãmas) sã-si arate statutul social si vin în România (acol’ unde n-ajunge oricine). Si se pun pe beut tzuicã, si fiind august îi bate soarele în cap… Astfel, pe lângã banii investiti în turism si în firmele locale, mai existã si sansa sã fie atât de betzi încât sã-i jefuiascã cineva, si astfel sã creascã situatia financiarã a clasei de jos…

3) Având în vedere cã multi dintre americani si-au pierdut sau urmeazã sã-si piardã slujbele, ne apucãm si aducem imigranti din SUA. Ca sã vinã cât mai multi, le zicem cã primii 10 000 primesc un cocktail din partea casei. Ajunsi în România, le spunem: „Ne pare rãu, populatia tãrii noastre este mult mai bine pregãtitã profesional decât voi, americanii… cã doar sper cã n-ati uitat cum importati voi tona de specialisti din tara noastrã„… si pe motivul ãsta îi plãtim mai rãu decât pe românii nostri, si-i punem la fabricat mãrgele pentru chinezi si indieni.

4) Propunem Rusiei ca pe perioada crizei economice mondiale, luând în considerare stabilitatea tãrii noastre mici si nedezvoltate, sã ne dea nouã tezaurul lor sã li-l pãstrãm pânã trece nãpasta (cã de nu oprim exporturile de tzuicã spre tzara lor)… Bineînteles, dupã ce trece criza, ne facem cã nu ne mai amintim cã ni l-au dat, si uite-asa ne îmbogãtim resursele…

5) Pentru a ajuta tãrile vecine aflate în dificultate, ca buni crestini ce suntem, le vom anexa României si le vom face colonii românesti pânã se terminã criza. Bineînteles, vom sustine muuultã vreme dupã ce situatia economicã s-a redresat, cã pericolul încã nu a trecut si cã este în continuare nevoie de interventia României în afacerile interne si în guvernãmântul coloniilor.

Acestea fiind zise, cred cã dacã am aplica acesti 5 pasi, tara noastrã ar cunoaste o evolutie economicã fãrã precedent. Rog pe aceastã cale Guvernul României sã nu-mi lase comment de multumire pe blog, ci sã mi-l trimitã direct pe mail, ca sã nu creadã lumea de pe blog cã vreau sã mã dau mare sau ceva…

P.S. Cei care vor functii de conducere în Guvern, Parlament si alte multinationale de genul, rog sã mã contacteze cât mai repede pe privat. Locurile sunt limitate!

Comments (7) »