Isn’t it ironic?!

1730

Mã gãndeam într-o zi cât de ironic trebuie sã fie preshul cu „WELCOME” pentru un boschetar… M-au fascinat dintotdeauna fiintele fãrã adãpost. Mai stiti când vorbeam eu de fericirea purã (de exemplu ti-e foarte foame, nu ai bani, si cineva îti dã un sandwich; sau n-ai bani de tigãri si cineva îti dã, etc)? Ei, mie mi se pare cã oamenii fãrã adãpost trãiesc fericirea asta rarã, scurtã si intensã…

Mã enerveazã cei care judecã, cei care, atunci când vãd un boschetar spun:”sã facã bine sã-si ia o slujbã!„. As fi foarte curioasã sã vãd cum s-ar descurca cei care spun asta în conditiile în care nu au domiciliu stabil, nu au haine curate, nu se pot spãla si nu au ce mânca (eu personal stiu cã nu mi-s în stare de nimic atunci când sunt lihnitã).

Prima carte pe care mi-am cumpãrat-o vreodatã din banii mei a fost „Under the overpass” („Pe sub poduri„), de Mike Yankowski (coperta si autorul cãrtii în poza de mai sus), pe care am dat cam un sfert din bugetul meu pe o lunã. Cartea descria aventura prin care au trecut scriitorul si un prieten al lui, dupã ce au hotãrât sã experimenteze viata de homeless din America, timp de câteva luni. Si-au luat cu ei 2 pantaloni, 2 bluze, un sac de dormit si chitãrile (pentru cersit) si au rupt legãtura cu prietenii, familia si autoritãtile statului timp de câteva luni.

Mi-a rãmas în minte ceva ce zicea Mike dupã prima lunã pe stradã. Suna cam asa: „cât timp eram îmbrãcat în costum, eram ras si parfumat, lumea se uita la mine pe stradã si-mi zâmbea. Acum, când aveam hainele rupte, eram bãrbos si miroseam urât, eram ca un geam de sticlã pentru trecãtori. Toatã lumea se uita prin mine, de parcã nici nu existam„.

La un moment dat, cei doi erau atât de demoralizati, bolnavi si lihniti, încât nu mai aveau putere nici sã cerseascã. Prin urmare, au hotãrât sã doarmã sâmbãtã seara în usa unei Biserici, în ideea cã duminica, cei care vor merge la Bisericã îi vor vedea si li se va face milã de ei, îi vor ajuta. Dar… surprizã! Duminicã dimineata au fost treziti de slujba din Bisericã. Toti credinciosii pãsiserã peste capetele lor si intraserã în Bisericã pentru a primi lectii despre cum sã fii bun, cum sã-ti ajuti aproapele, etc.

Dintotdeauna am avut curiozitatea de a sta de vorbã cu oamenii fãrã adãpost. Tot timpul am avut reveletii dupã discutii cu ei. De exemplu:

1) O bãtrânicã era atât de beatã încât cãzuse si îi curgea sânge din arcadã. Am ajutat-o sã se ridice si ea a început sã-mi povesteascã despre cum ajunsese la 78 de ani fãrã locuintã. O obligaserã copiii sã semneze un act, dupã care au dat-o afarã din locuintã. Nu mai avea nici putere, nici timp, nici bani s-o ia de la început. Tot ce mai putea face era sã-si bea pensia, ca sã uite.
(Rog pe cei cu teoria „toti cei care au ajuns în stradã au meritat-o pentru cã n-au muncit îndeajuns” sã tinã minte cazul ãsta)

2) Îl asteptam pe fostul meu prieten în centru, la 8 dimineata. Eu ajunsesem prea repede si el avea sã întârzie. Lângã mine s-a asezat un boschetar care mi-a cerut o tigarã. Cum nu aveam altceva mai bun de fãcut, am început sã vorbesc cu el. Mi-a povestit toatã viata lui, mi-a povestit de nevastã si de copil, de facultatea pe care o terminase si de cum ajunsese el în stradã dupã divort. La un moment dat, mi-a zis „Multumesc cã mã asculti… pentru cã pe mine nimeni nu mã bagã în seamã. Uneori tac atât de mult încât am impresia cã la un moment dat voi uita sã vorbesc
(Rog pe cei cu teoria „boschetarii sunt niste oameni periculosi care nu urmãresc altceva decât sã te fure si sã te înjunghie” sã tinã minte exemplul ãsta)

3) La un moment dat stãteam în P-ta Unirii cu Irina, la tigarã. Erau ultimele noastre 2 tigãri. A venit o tanti si ne-a cerut o tigarã si eu i-am spus cã nu mai avem. Comentariul ei a fost: „Aveti o tigarã fiecare?! Nu vã e rusine sã ziceti cã nu mai aveti? Dati-mi si mie mãcar un fum!!„. Desi rãutãcios comentariul, m-a fãcut sã mã gândesc… Adicã pentru mine o tigarã care e a mea si doar a mea e o chestie mãruntã, cãreia nu-i dau prea mare importantã. În schimb, pentru femeia aia, a avea o tigarã doar pentru tine pãrea un soi de „avantaj al elitelor”, genul de „masã de Pasti”, de care te bucuri doar cam o datã pe an…
(Rog pe cei cu ideea „las’ cã se descurcã ei, cã nu-s asa amãrâti cum par” sã-si regândeascã teoria)

4) Cea mai frumoasã imagine pe care am vãzut-o cu boschetari a fost sãptãmâna trecutã. Pe teava de apã caldã de lângã blocul meu stãteau 3 oameni înfrigurati. Unul dintre ei dormea pe picioarele altuia. Cel care-l tinea i-a spus:”Dormi linistit, cã am grijã de tine. Când te trezesti tu mã culc eu la tine pe picioare„.
(Rog cei cu gândirea de „oamenii strãzii nu sunt oameni si nu au sentimente” sã reciteascã punctul ãsta).

Mai mult, vã rog pe toti sã fiti mai îngãduitori si mai deschisi cu oamenii ãstia, nu de alta, dar faptul cã trãiesc pe stradã nu-i face mai putin oameni. Blogul e scris mai mult ca semn de protest pentru moda din SUA, ajunsã si prin Bucuresti (arãtase la stiri acu vreo 2 ani un caz), de a bate oamenii strãzii pânã mor, pe ideea de „oricum nu-i cautã nimeni si nu ne va trage nimeni la rãspundere pentru ei… hai sã ne distrãm si sã experimentãm jocurile pe calculator!!!„.

P.S. Scuze cã e asa lung, dar am fost foarte ocupatã în ultima vreme si mi-era dor sã scriu:)

Anunțuri

20 răspunsuri so far »

  1. 1

    splendorA said,

    pe mine ma enerveaza aia cu „au maini, au picioare, doi ochi si gura…sa se duca sa munceasa”…de parca totu tine de startea fizica. oamenii astia sunt distrusi psihic…

  2. 2

    jock said,

    io eram preten cu unu absolvent de chimie! facultate! da tot asa inebunise din cauza unui divort! simpatic! ii dadeam cate un cinzeci si o tigara la o braserie unde se statea in picioare! mancare nu vroia! ca isi facea rost! doar un cineci si o tigara! il vedeam mairar ce-i drept ca invatam la cluj si istvan era la baia mare! da cand ne vedeam povesteam si cate o ora! despre orice! stia poezii!
    apoi intr-o vacanta am venit acasa si am intrebat de el! murise!

  3. 3

    Zâna Carabină said,

    Cred ca cea mai traumatizanta imagine am avut-o la cativa ani cand am vazut o femeie pe strada care era evidemment, nebuna, si vorbea singura. Daca ati observat, multi dintre boschetari sunt dusi cu pluta. Lucru care ma sperie.

    Am povestit cu cersetori, dar cu boschetari nu.

  4. 4

    Utopian said,

    @splendora: da, într-adevăr, multi dintre ei sunt distrusi si psihic… dar si dacă n-ar fi, eu zic că tot le-ar fi greu să se angajeze

    @jock: pe-al meu îl chema Gyuri, era tot absolvent de chimie… Hmmm… mare coincidenta:) Oricum, dacă Gyuri si istvan sunt 2 persoane diferite, concluzia e: NU FACETI CHIMIA!:))

    @D-na Carabină: Da, clar, nu contest că există multi boschetari nebuni… Dar cu toate astea eu nu-i prea văd ca fiind periculosi. Stiu că una din primele chestii pe care mi le-a zis Irina despre Cluj (era fascinată de oras) a fost:”la voi până si boschetarii sunt de treaba si simtiti!!”

  5. 5

    jock said,

    pote o fo shogori!

  6. 6

    alinutza said,

    eu m’am ingrozit cate acte mi’au trebuit mie cand mi’am facut dosarul de angajare la spital….am umblat TREI zile!….o gramada de analize,cazier,,,cereri peste cereri….ordinul de confirmare in rezidentiat,xeroxuri dupa certificatul de nastere,buletin,etc…..am crezut ca innebunesc!,….pt o pers homless,care evident nu are buletin…(ca n’o sa scrie la domiciliu stabil :canalu de pe strada x) e aproape imposibil sa se angajeze,chiar dc vor sa lucreze si sa duca o viatza normala….tot noi, societatea ii condamnam la conditia in care se afla…pe mine ma intristeaza foarte mult persoanele astea si ma gandesc ca pana la urma nici mie nu’mi garanteaza nimeni ca n’as putea ajunge ca ei….niciodata nu stii unde te duce viatza….asa ca ii multumesc lui D’zeu in fiecare zi pt mancarea care o am si ca am unde sa dorm,haine,etc

  7. 7

    Utopian said,

    @jock: :)))

    @alinutza: Eu multumesc Domnului că mai există oameni care gândesc la fel ca mine!:)

  8. 8

    Cretzu said,

    sper sa revin cu un alt comment mai elocvent. dar pana atunci, dau un mic raspuns:

    1. batranica ta, avea o solutie mult mai onorabila, si mai umana: sa ceara „azil” (politic) la o manastire.

    2. ca sa parafrazez pe o prietena: „singuratatea e naspa!” ; aseaza-te langa un batran pe o banca, si daca ai rabdarea sa vorbesti cu el, la sfarsit: „multumesc ca ma asculti”

    3. notiunea de fericire si multumire e foarte relativa! depinde de cantitate, calitate si obisnuinta. trebuie sa iti mai aduci aminte de cand erai mai mica, in fata blocului, cu adidasii pe jumatate rupti: „da-mi bah si mie o guma turbo!”

    4. <> Pentru ei, fiecare clipa de somn, este un pariu cu viata! oare ma mai trezesc?! instinctul de autoconservare se face simtit in situatii limita.

    fiecare in parte, este o drama – mai mult sau mai putin impresionanta – , dar este penibil sa acceptam aceasta stare in numele compasiunii umane!

    inchei prin a-ti propune sa te gandesti la urmatorul aspect: majoritatea dintre ei, sunt dinstrusi phisic si intelectual! daca de maine, le-ai oferi un camin stabil, si un loc de munca, ei tot in strada ar ajunge pana la urma! pentru ca, reconstructia unui om, inseamna mai mult decat un loc de munca si un camin stabil (desi cel din urma, este imperativ!), inseamna sa-i oferi si o viziune, si niste vise!

  9. 9

    Cretzu said,

    aaa, sper sa privesti partea optimista a commentului meu anterior :) Ar fi o dezamagire pentru mine, ca tema ta sa prinda mucegaiul unei polemici :)

  10. 10

    Utopian said,

    Ok, first of all, vreau doar să-ti zic că apreciez foarte mult commenturile tale, chiar pun punctul pe i de fiecare dată…

    Si in al doilea rand, eu am scris toate cazurile de mai sus ca să sterg ideea de „ăia nu-s oameni” din mentalul colectiv. Vroiam doar să arăt că si ei sunt oameni(chestie care se vede si in ce ai spus tu despre fiecare din cele 4 puncte), si că nu merită să fie văzuti ca niste fiinte inferioare „omului modern”, pe care poti să le bati până mor, pentru că oricum nu-i caută nimeni.

  11. 11

    Utopian said,

    Ah, da… si foarte probabil, dacă le oferi un loc de muncă stabil, nu se vor putea tine de treabă… dar asta nu înseamnă că OMUL ăla trebuie ignorat cu desăvârsire…

  12. 12

    Oanamaria said,

    eu n-am mai prea intrat pe blog in ultima vreme, asa ca abia acum am citit postul tau. foarte fain. ma bucur ca sunt oameni ca tine. si-mi pare rau ca nu te-am cunoscut cand ai fost aici. cand am inceput sa citesc, am crezut ca vrei sa zici despre numarul mare de boschetari din bucuresti, in urma vizitei.:) si eu am citit cartea aia de care zici, si m-a impresionat destul de mult pe alocuri. si primul lucru care mi-a venit in minte citind exemplele tale a fost ce a zis si irina: „ma, la voi in cluj cred ca si boschetarii is mai de treaba!” :)

  13. 13

    Utopian said,

    hihi… missed you >:D<

    Si nu, nu e despre Bucuresti… despre Bucuresti in post-ul urmator:D

  14. 14

    Raluka said,

    noi aveam prin cartier un om al strazii care nu accepta sa ia ceva de la noi dak nu ne facea cate un desen in schimb. era foarte talentat si tine foarte tare sa ne multumeasca. nu l-am mai vazut d 2 ani :(

    un altul…era poate una dintre cele mai destepte persoane pe care le-am cunoscut in viata mea. avea vreo 2 facultati terminate…a avut si casa..si familie…si am inteles de la el ca a pierdut absolut totul in urma unui joc..ceva „caritas”..nuj dak am scris bine sau nici macar nu se numeste asa. nu am vorbit doar o data cu el…ci de mai multe ori. statea mai mereu pe langa supermarketuri citind cate o carte. lumea il stia si ii dadea mereu de mancare. ba unii chiar am inteles k il lasau sa le faca curat prin casa si ii dadeau ceva mai multi bani.

    nuj la voi..dar majoritatea oamenilor fara locuinta pe care i-am intalnit au fost niste oameni cat se poate de normali si care au incercat mereu sa ofere si ceva in schimb.
    asta bineinteles nu inseamna ca toti sunt asa cuminti. cand am iesit o data de la scoala…am fost udata din cap pana in picioare de o copila pt k nu am vrut sa-i dau 5 mii d lei (pe vreme aia…adik akm 7 ani)

    cred k intr-un final…aia periculosi sunt tot tiganii..nu boshetarii de rand

  15. 15

    Utopian said,

    Eu cred ca aia periculosi sunt cei care chiar au probleme la mansarda… Eu am vorbit si cu tigani care cersesc si a fost totul ok, n-am avut probleme…

    Si da, am cunoscut si eu un om hiper-inteligent tot asa… Ah, da, si e „Caritas”, asa cum ai scris tu… Era ceva joc tare la modă după revolutie

  16. 16

    Ghem said,

    In momentul in care esti confruntat zilnic cu cele mai agresive metode de cersetorie(ti se baga reviste in fata sa le cumperi, esti scuipat daca refuzi, esti agresat auditiv si poate vizual de „scenete” jucate tocmai pentru a-ti starni mila, etc), tinzi sa privesti din ce in ce mai rar cu ingaduinta; si intr-o lume gen „Filantropica”, probabil o mare parte din cei care reusesc sa trezeasca compasiune nu au alt merit decat ca isi joaca bine „rolul”.

  17. 17

    Utopian said,

    Mie mi se pare că cei ce reusesc să stârnească compasiune generală sunt exact cei care n-o merită, pentru că cei care sunt demni si încearcă să se descurce singuri nu stârnesc compasiune, ci dezgust, milă egoistă (gen „săracul… eu n-o să ajung niciodată ca el, n-o să-mi dau voie!”)…

    Cei care merită cu adevărat atentie sunt cei care o primesc cel mai putin…

  18. 18

    Ghem said,

    de-acord cu tine in privinta asta..

  19. 19

    Zâna Carabină said,

    Ma miculutzelor mici!

    Caritas nu era un joc, Caritas era ceva casa de investitie (Ponzi Scheme Investment) adika bagai 10 000 de lei si o perioada de timp adica 6 luni primeai parca de 8 ori mai mult. Si daca mai lasai banii, peste si mai multe luni, primeai de 16 ori mai mult, cacat de asta care nu avea cum sa dureze. Banii pe care ii „castigai” nu erau dintr-o afacere reala, ci din investititi, in fine, ceva caca in care si familia mea a pierdut ceva bani, dar nu mult. Altii s-au imbogatit. Caritas a dat faliment cu o datorie de 450 000 000 dolari. A fost o tampenie la care toti prostii au pus botul.

  20. 20

    Utopian said,

    Pai Caritas era joc pentru ca trebuia sa ai minte de copil ca sa chiar crezi ca o sa mearga!:) Better?:)


Comment RSS · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: