Utopian

[Am gãsit ieri o compunere cu care am participat în clasa a 9-a la un concurs anti-drog. Mi-a trezit asa niste amintiri plãcute cã am simtit nevoia s-o pun aici. Sper sã aveti rãbdare sã cititi pânã la sfârsit.]

A fost odatã, într-o tarã îndepãrtatã, un împãrat bogat, vrednic si iubit de osteni. Acest împãrat avea trei fete, una mai frumoasã decât alta, care erau lumina ochilor sãi. Împãratul acesta era vecin cu Împãratul Rosu, ce avea un regat mândru si bogat, iar fiul sãu, Fãt-Frumos, ca toti fetii-frumosi din povesti, era un copil vrednic si mândru, cunoscut în tot tinutul pentru vitejia, curajul si demnitatea sa, dar avea el o ciudãtenie: nu-i plãceau regulile, era nonconformist, de fiecare datã când i se cerea câte ceva, el îl fãcea în felul lui propriu si nu accepta sã-l facã asa cum îl fãceau ceilalti, dar nimeni nu încerca sã-l schimbe, probabil pentru cã îsi spuneau cã, pe lângã atâtea calitãti, avea si el ,,dreptul” la un defect.

Într-o zi însã, tot tinutul a fost zguduit de o veste: cele 3 fete de împãrat au fost rãpite de trei zmei-frati, bine cunoscuti pentru urâtenia si ticãlosia lor. Acestia vroiau sã le oblige pe fete sã îi ia de bãrbati, pentru cã stiau cã de bunã voie nu ar fi dorit sub nici o formã. Fãt-Frumos, de cum a a auzit aceastã pãtanie, s-a hotãrât sã meargã sã le salveze pe fete, tatãl lor promitându-i-o pe una dintre ele de nevastã, în cazul reusitei.

S-a pregãtit Fãt-Frumos de plecare, si-a ales un cal înaripat din grajdul tatãlui sãu (dupã cum era traditia) si si-a luat merinde, un palosh, iar, mai apoi a pornit la drum, spre vãgãuna în care locuiau zmeii. Dupã 3 zile si 3 nopti de cãlãtorie, au ajuns la o rãscruce de 3 drumuri, în mijlocul cãreia se afla un bolovan mare. Pe acesta scria:”De vrei s-ajungi, strãine, gãseste sticla potrivitã si te voi lãsa, dar, vai, de n-o gãsesti, în amar o sã te-neci!!”… Abia atunci observã Fãt-Frumos cã, lângã fiecare drum se afla câte o sticlã, fiecare de culoare diferitã si cu un praf alb în ea: prima sticlã era neagrã, a doua albastrã si a treia rosie. Calul l-a sfãtuit:”Stãpâne, alege-o pe a 3-a, doar asa e în povesti, stii, 3-ul e numãrul norocos”, însã Fãt-Frumos a stãruit s-o ia pe prima:”M-am plictisit de atâtea reguli! Vreau o schimbare, vreau sã vãd ce se întâmplã dacã aleg altceva, dacã nu-mi place, ne putem întoarce sã alegem altã sticlã!”. Acestea fiind zise, Fãt-Frumos a desfãcut sticla si a inhalat praful ce se afla în ea. Dintr-o datã a simtit cã-l cuprinde o stare de molesealã, de bine. Dupã ce pe primul drum s-a deschis o trapã, ce ducea spre subteran, spre “Lumea Celor 3 Zmei”, Fãt-Frumos a zis calului:”Stiam eu cã m-am gândit bine!” si a hotãrât sã ia si sticla cea neagrã cu ei.

De cum au intrat în subteran, calul a început sã-i spunã stãpânului cã lui nu-i plãcea deloc acolo, era o duhoare de parcã ar fi fost mii de leshuri putrezite, iar în jur domnea linistea, totul fiind cuprins, parcã, de un vãl negru ce fãcea ca tot ce era în jur sã arate fãrã viatã… Dar lui Fãt-Frumos nici cã-i pãsa, cãlãrea zâmbind prin tinut, parcã se gândea la total altceva, parcã era într-o total altã lume. Calul deja devenise îngrijorat pentru stãpânul sãu, de aceea i-a spus:”Stãpâne, ceva nu e în regulã, poate totusi trebuia sã alegi a 3-a sticlã”. Pe datã, Fãt-Frumos s-a schimbat la fata, devenind din visãtor hain, rãu, mai-mai semãna cu zmeii pe a cãror urmã era. Si-a scos palosul si a dat sã-l loveascã pe cal. Acesta, nemaiavând altã alternativã, a zburat repede de sub Fãt-Frumos, zicând:”Stãpâne, dacã asta ti-e vrerea, atunci eu plec, nu mã vei mai vedea nicicând, decât atunci când te vei cãi”. Furios, Fãt-Frumos a zis: “Pleacã, oricum nu aveam nevoie de tine”, si a pornit singur spre casa celor trei zmei.

Pe drum, simtindu-se vinovat de cele întâmplate si dorind sã scape de necazuri, dar deasemenea, simtind si nevoia, s-a hotãrât sã mai inhaleze o datã din sticlã. Apoi, pe parcursul drumului, de fiecare datã când îsi amintea de faptele sale si începea sã-i parã rãu, apela la praful din sticlã.

Se simtea mai slãbit, sleit de puteri când a ajuns la casa zmeilor. Acolo l-au întâmpinat printesele, care, desi înainte erau buni prieteni, l-au recunoscutcu greu si s-au speriat grozav de el, deoarece slãbise foarte tare si aproape cã nu mai vorbea coerent. Mai apoi, i-au povestit cum zmeii le cereau în fiecare zi sã se cãsãtoreascã cu ei si i-au spus cã el era ultima lor sperantã.

Deodatã, s-au auzit bãtãi în usã: erau zmeii. Fãt-Frumos si-a luat palosul (care deja începuse sã fie cam greu pentru mâna sa slãbitã), iar când au intrat zmeii si l-au vãzut, au început sã se lupte. Slãbit si speriat, Fãt-Frumos nu mai avea putere sã lupte, si, când unul din zmei i-a spus cã îl va omorî, a început sã plângã, punându-se în genunchi si cerând îndurare. Râzând de el, zmeii i-au dat drumul, cu conditia cã va pãrãsi tinutul pentru totdeauna, fãrã fetele de împãrat.

Umilit, Fãt-Frumos a cãzut de acord, rugându-i doar pe zmei sã-i vrãjeascã sticla astfel încât sã se re-umple dupã fiecare inhalare. Zmeii au cãzut de acord, cu conditia ca Fãt-Frumos sã le plãteascã un tribut cam cât toatã vistieria tatãlui sãu, în fiecare an, pentru acel praf, iar acesta a acceptat, fericit cã va avea în ce sã-si înece necazul si de acum înainte, dar parcã îl încerca si un sentiment de pãrere de rãu cã nu a ales altã sticlã, dar acum nu mai putea face nimic, desi încerca din rãsputeri uneori sã se abtinã(dar în secunda urmãtoare, de supãrare, inhala din nou praful alb).

Mai apoi, Fãt-Frumos a pãrãsit “Lumea Celor 3 Zmei” si s-a întors spãsit acasã, unde toti oamenii au început sã-l ocoleascã si sã-l batjocoreascã din pricina înfãtisãrii sale ciudate (arãta mai mult mort decât viu) si a lasitãtii de care da dovadã de fiecare datã când se ivea câte o problemã.

Astfel, Fãt-Frumos a trãit marginalizat pânã la fragede tinereti, murind la 24 de ani, înainte de a deveni rege, dupã ce, în urma tributului cãtre zmei(acum cãsãtoriti cu printesele), a distrus tot regatul mãret al tatãlui sãu, acesta rãmânând pustiu, la fel ca sufletul lui Fãt-Frumos(devenit mai apoi Fãt-Anost).

… Ce pãcat cã nu s-a întâlnit cu Sfânta Vineri sau cu Sfânta Duminicã, pentru ca acestea sã-i explice adevãratul sens al cãlãtoriei sale: era modul în care el îsi cãuta un rost în viatã-rãscrucea reprezenta un moment de cumpãnã din viata sa, asa cum avem fiecare dintre noi la un moment dat, singurul lucru pe care trebuie sã-l faci este sã alegi corect: prima sticlã, cea neagrã, reprezenta rãul, viciile, greselile, viata fãrã sens trãitã aiurea, era optiunea cea mai nepotrivitã; a doua sticlã, cea albastrã, reprezenta prietenia adevãratã (chiar dacã drumul nu ducea unde trebuia, urma sã se lege o prietenie trainicã între Fãt-Frumos si cal), iar a treia sticlã, cea rosie, reprezenta iubirea ce urmau s-o împãrtãseascã fata de împãrat si salvatorul ei…

Dar, chiar dacã l-ar fi avertizat, oare ar fi ascultat-o? Sau si-ar fi urmat în continuare calea sa, si ar fi continuat sã pãsheascã orbeste prin viatã? Dar noi, dacã am fi în locul lui, am asculta?

Probabil cã acum sunteti curiosi sã aflati ce era praful din sticlutã… Era cocaina, ce i-a distrus viata lui Fãt-Frumos. La fel vi s-ar întâmpla si vouã dacã ati consuma stupefiante, doar cã n-ar mai fi totul o poveste, ar fi realitatea… Ce credeti, ar merita?